L'Avant-garde

Hussein Obama i-a trimis o scrisoare lui Lula Da Silva, preşedintele Braziliei, sondând posibilitatea ca, dacă SUA va recunoaşte rezultatul alegerilor organizate de golpiştii din Honduras, o va face şi Brazilia. Conform ministrului Afacerilor Externe, Celso Amorim, Lula a răspuns că nu va accepta rezultatul de la urne pentru că nu poate gira o lovitură de Stat.

Brazilia menţine fermă, în ciuda sugestiilor venite din Imperiu, decizia sa de a nu-l accepta pe preşedintele care va fi ales duminică în Honduras. Pentru consilierul preşedintelui Republicii în probleme internaţionale, Marco Aurelio Garcia, acest lucru va favoriza alte lovituri de stat în America Latină, dacă golpiştii ştiu, într-un final, că vor fi acceptaţi de comunitatea internaţională.

Columbia, Costa Rica şi Peru, câţiva dintre aserviţii SUA în America, împărtăşesc alături de Washington, decizia de a accepta rezultatele electorale din Honduras. Venezuela, Bolivia, Argentina, Chile, Ecuador, Nicaragua sunt, deocamdată, cu Brazilia.

Întrebat dacă Brazilia ar fi dispusă, în anumite circumstanţe, să recunoască rezultatul electoral, Lula a declarat că „în felul în care evoluează lucrurile, Brazilia nu va recunoaşte rezultatul alegerilor şi va vontinua să nu menţină relaţii diplomatice cu Honduras”.

Lula a mai afirmat că nu e vorba aici de faptul că „Brazilia ar fi mai radicală, mai frumoasă sau mai urâtă decât alte ţări”, ci de faptul că, trăind 21 de ani sub o dictatură militară ştie „foarte bine ce înseamnă un regim autoritar”, iar din această cauză îl apără pe Manuel Zelaya, ales la urne, ca preşedinte legitim al Hondurasului.

Strategia Washingtonului, care consistă în a provoca lovituri de stat, înlătură preşedintele ales legitim, pentru ca apoi să caute o soluţie negociată care să justifice comportamentul golpiştilor, s-a lovit de la început de opoziţia comunităţii internaţionale şi a majorităţii statelor latino-americane.

Acordul de principiu care presupunea readucerea ca preşedinte a lui Zelaya şi organizarea de alegeri generale, s-a rupt o dată cu refuzul golpiştilor de a-l repune în funcţii. Alegerile de mâine din Honduras nu vor conta pe candidatura lui Zelaya, care a refuzat un proces organizat de armata golpistă şi se vor desfăşura pe fondul unor manifestaţii ale organizaţiilor ce se opun regimului actual.

Acceptarea rezultatului alegerilor de mâine îi va tria pe cei care au sprijinit şi susţinut regimul loviturii de stat de cei care nu au făcut-o.

http://www.elpais.com/articulo/internacional/Lula/responde/Obama/aceptara/resultado/urnas/Honduras/elpepuint/20091128elpepuint_2/Tes

Un film din anul 2004, in care apare Traian Basescu lovind un copil in plina figura, a fost lansat pe piata in mijlocul campaniei electorale pentru prezidentiale, o campanie care se anunta din ce in ce mai dura.

Inregistrarea video este facuta publica joi, in Ziarul Gardianul, la numai o zi dupa ce Dinu Patriciu vorbise despre acest incident, in direct la Realitatea Tv.

Aflat la Ploiesti, in campania pentru alegerile din 2004, Traian Basescu este aratat in imaginile prezentate cum loveste un copil, dupa ce acesta ar fi strigat numele lui Ion Iliescu.

Traian Basescu era aplecat pe scena pentru a asculta cererea unei femei, iar in stanga acesteia se afla un copil, care pare sa aiba parte, la un moment dat, de un tratament plin de brutalitate din partea actualului sef al statului, fiind lovit direct in fata.

Traian Basescu: "M-a injurat copilul, a facut ceva?"

Aflat in direct la Realitatea Tv in momentul in care filmul a inceput sa fie difuzat pe posturile tv, Traian Basescu a fost luat prin surprindere si a cerut timp pentru a da o explicatie oficiala referitoare la incidentul prezentat.

"Nu inteleg ce spune doamna. Va asigur ca o sa ma uit si o sa va dau o explicatie. Nu stiu daca e trucaj, nu pot afirma asa ceva. A zis copilul ceva? A vorbit urat? Va asigur ca voi da o explicatie publica. Sunt destui care ma injura pe unde ma duc.

Nu imi dau seama. De ce nu a spus Patriciu atunci? Trebuie sa vedem, m-a injurat copilul, a facut ceva? Hai sa vedem despre ce este vorba. Lasati-ma sa vorbesc cu cei care au fost cu mine", a fost prima reactie a lui Traian Basescu, la Realitatea Tv, cu privire la gestul de acum cinci ani.

Intrebat ce crede ca s-ar intampla in Occident daca un sef de stat ar fi lovit un copil, Basescu a raspuns scurt: "Nu stiu, greu de spus. Nu stiu daca acel copil nu a vorbit urat femeii". - Sursa: Ziare.com

"A fost o lovitura ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna "Bai pleaca, mars!"

Jurnalul National prezinta un interviu cu minorul despre care se spune ca a fost lovit de seful statului. Acum adolescent, protagonistul evenimentelor din 2004 sustine ca nimic n-a fost trucat, dar si ca nu a fost marcat de lovitura primita atunci.

Intervenind telefonic la OTV, Bogdan Istratoiu a declarat ca imaginile prezentate in media de la mitingul din Ploiesti din 2004 nu sunt trucate.

El a povestit ca a mers la acel miting electoral impreuna cu mama sa fiind atras de concertul ce urma sa aiba loc la finalul acestuia.

Bogdan Istratoiu a declarat ca la mitingul respectiv a fost prezent pe scena, in preajma lui Traian Basescu, aproximativ o ora. in momentul in care a incercat sa-i adreseze cateva cuvinte acestuia, ceva legat de Ion Iliescu si Adrian Nastase, din cauza emotiilor, s-a fastacit si, din cate isi aduce aminte, a zis ca Iliescu si Basescu nu sunt buni. Traian Basescu a comentat momentul invocand faptul ca, in general, "copii spun lucruri traznite, nu-i luati in seama", dar vizibil iritat l-a luat de brat si l-a coborat de pe scena.

Regretand gafa comisa, Bogdan a ramas langa scena, dorind sa ceara scuze lui Traian Basescu si, sperand sa obtina un autograf, pe palma, din partea acestuia. Bogdan spune ca a sesizat ca Traian Basescu, obosit de campania electorala, era concentrat in discutia pe care o avea cu doamna care-i solicita ajutorul, ca prezenta sa il inoportuna si ca palma pe care a primit-o a venit oarecum firesc, ca o incercare de-a scapa de el, intr-un fel sau altul .

"A fost o lovitura ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna "Bai pleaca, mars!". Pe moment m-am simtit mandru, onorat, eram un copil, eram fericit, fusesem bagat in seama de un om important din stat. Nu mi-a zis nimic, dar zambea. Am zambit la randul meu", spune Bogdan. - Sursa: www.agenda.ro/

In continuare va prezint cateva mesaje venite din partea simpatizantilor lui Basescu, culese de pe site-ul www.agenda.ro. Ca de obicei gherila PDL e la datorie, aratandu-ne ca singurii vinovati pentru pumnul incasat de copil sunt mogulii si Ion Iliescu...

Mare cacat! Si ce daca l-a lovit? Orban a dat peste o fetita cu masina si n-a patit nimic! Iliescu a chemat minerii in Bucuresti si n-a patit nimic! Remes a luat mita si n-a patit nimic! Nastase a fura cu doua maine si pana la umar si n-a patit nimic! Cand o sa pateasca astia ceva puteti comenta de faza asta! Pana atunci las'n pana mea de treaba si aveti grija sa nu iasa Geoana, marioneta bunicutei comuniste!

***
Cu imbranceala asta vor sa-l rupa !!!!! ABURELI suntem satui de mizeriile astea aruncate pe piata de contracandidati,nerelevant si in plus jenant,era o treaba daca aprea filmul inaintea campaniei,toate atacurile acestea nu fac decat sa intareasca poporul sa-l voteze !!!

***
Va dati seama de ce este in stare domn Geoana si alianta lui .....chiar pana la nivelul asta au coborat ??? Chiar nu mai au alte resurse sa il atace pe Basescu ? RUSINOS !!! Se vede de la o posta ca e TRUCAT !!! Nu trebuie sa ai ochi de vultur ca sa iti dai seama .......rusine sa va fie !!! ABIA ASTEPT SA VA IA BASE PE SUS !!!

***
Unde rahat a fost acest filmulet tinut pana zilele acestea? De ce a stat 'ascuns' 5 ani de zile? Vai si amar, PSD/PNL-istilor, sunteti buni doar sa aruncati cu noroi, sa mintiti si sa va faceti de ras peste tot unde va duceti. Niciodata nu am suportat PSD-ul, nu ii suport si nu ii voi suporta vreodata, cel putin atat timp cat tonul il va da Iliescu!
Ca o conluzie, PSD si mai nou PNL, sunteti niste gunoaie ordinare si de abia astept sa vi-o luati in freza si in acest tur 2 ;) Basescu PRESEDINTE!

***
Mai lingaiolor de PSD-ist cind primwsti o palma nu cred ca incepi sa rizi,chiar atit de prosti sunteti ,voi ce care va intitulatifrontul revolutionar cind a fost revolutia voi at-i fost pe tunul ,lui taicato si veniti sa dati voi lecti la prostime,se vede clar ca nu sunteti frontul revolutionar ca nu at-i apra atita pe comunisti de Gioana si alianta lor,este o rusine pentru Timisoara ca i-i aparati atita pe acesti comunisti.Pentru ce au murit acei oameni ca sa vina la putere iar Iliescu cu satra lui. Am votat cu Crin dar m-a dezamagit cu aceasta alianta si-a tradat adevarati liberali .Liberali adevarati nu vor vota niciodata cu Gioana al vostru ca se vede clar ca sunteti pusi de Psd. Nu vedeti ca acum sa scos intentionat acest film sa fie tras la raspundere si cei care la-u tinut ascuns si sa se faca verificari,Ce cauta un copil de 10 ani acolo,ce stia el de politica si de presedite,nu mai fiti asa de fraieri

Unele femei sunt luptatoare si reusesc in viata prin forte proprii. Alte femei au nevoie de sprijin ca sa reuseasca. Unele femei traiesc in umbra sotilor lor in jurul casei, iar alte femei fug de acasa de frica. 74 de femei au fost omorate in bataie de partenerii de viata din 2008 pana azi. 5600 de femei mor din cauza cancerului de san.

Ce legatura are asta cu Mihaela Geoana? Are. Din 2001 coordoneaza Fundatia Renasterea si s-a implicat in Fundatia Crucea Rosie devenind presedinte in anul 2007.

Mihaela Geoana s-a nascut sa fie Prima Doamna poate mai mult decat Mircea Geoana presedinte. Ma uitam lung la poza dansei si ma gandeam cum sa incep. Poate ar trebui sa spunem ca e arhitect si n-a reusit sa deseneze decat un „boutique” pe Calea Calarasilor, caci in scurt timp a plecat impreuna cu Mircea in Statele Unite. Poate vocatia si-a descoperit-o chiar acolo socializand si mentinand relatii si prietenii.

Poate e pur si simplu ceva ce simte nevoia sa faca. Din credinta. Dintr-o viziune umanista asupra lumii. Cert e ca nu face rau. Carcotasilor le spun ca nu foloseste bani publici. Abia anul acesta fundatia Renasterea a devenit de utilitate publica, dar asta nu inseamna ca primeste fonduri de la buget ci ca a pastrat un sediu din proprietatea RAPPS.

Mentalitatea asta probabil ca nu vine de pe la noi ci a fost cumva importata de prin State din visul american cu „white picket fences” cu femeile acelea aranjate care gatesc curcan, au grija de copii, plateaza flori in curte, socializeaza cu alte sotii si fac acte de caritate duminica si de sarbatori. Poate ca visul american e visul de aur al socialismului.

Mihaela Geoana recunoaste deschis ca prieteniile te duc acolo unde relatiile de serviciu nu te pot duce. Chiar si pe aici prin Romania, Mihaela Geoana a incercat sa pastreze acelasi stil de socializare pacifista cu sotiile demnitarilor. Cea mai buna prietena ii este Cristiana Copos, o doamna la fel de implicata in aceste activitati. Doamna Copos este membru fondator: Societatea Romane de Senologie, Fundatia Romana de Resuscitare, al Fundatia Romtransplant, Liga de Sanatate Mintala. Este presedinte Fundatia Ana, Vicepresedinte Fundatia Renasterea, Vicepresedinte Fundatia pentru Copii Ronald Mc Donald's.

Despre Mircea Geoana, sotia sa ne spune ca e un om bun care nu suporta conflictele. Poate asa e. Experienta ne invata ca in tara asta daca nu „faci gura” esti luat de prost.

Sunt curioasa cum o sa ne mearga cu „prostanacul” ca destul ne-a mers rau cu desteptii astia...

Stanga a avut in decursul istoriei numeroase forme, de la cele mai apropiate de centru, pana la cele mai extreme. Ba chiar a fost acuzata ca a disparut, ca nu mai exista nici o diferenta intre ea si dreapta. Ceeace nu este prea departe de adevar, atunci cand in unele tari stanga, in ipostaza ei social-democrata, isi abandoneaza principiile fondatoare si face concesii liberalismului. La noi in tara, social-democratiei i se face in plus si reprosul, deseori nejustificat, ca nu reuseste sa se alinieze la nivelul social-democratiei occidentale. Dar care sunt caracteristicile acestei ideale social-democratii nu ni se precizeaza niciodata. Si ar fi greu sa o faca cineva, atunci cand stanga socialista franceza, laburista britanica sau social-democratica germana, isi cauta fiecare bajbaind calea menita sa-i readuca stralucirea de odinioara. Un articol aparut in ziarul “Le Monde” (25.XI.2009) demonstreaza ca, cel putin in Franta, se incearca gasirea de noi solutii pentru iesirea din criza politica a celui mai mare partid al stangii europene. In cele ce urmeaza, redau pasagiile semnificative din acest articol semnat de Geraud Guibert si Lucile Schmid, care in unele privinte, ar putea fi luate in
consideratie si de social-democratii romani. N. R.

Lumea se schimba. Trebuie sa schimbam si socialismul ? Am intrat intr-o lume diferita, in care se pun doua probleme majore: cea a limitelor – la extinderea pietelor, la amprenta ecologica, la impactul lumii virtuale, la dezechilibrele demografice; si cea a raportului dintre individ si colectiv, a relatiei dintre Nord si Sud, cea intre generatii sau a imperativului mixajului social in spatiul locuit, in urbanism, in educatie.

In aceasta lume incerta si schimbatoare, social-democratia este depasita si, totodata, patetica. Ea a devenit o gandire moale, asimilata unor practici politice putin eficiente sau cu compromisuri. I se reproseaza, la gramada, decalajul intre cuvinte si fapte, lipsa unei veritabile viziuni si, mai ales, ca se agata de maruntele privilegii ale puterii. Numeroasele sale infrangeri electorale, dintre care cea mai usturatoare a fost cea a SPD in Germania, a aratat vanitatea unei strategii de castigare a puterii fara un fundament ideologic. Iar fara asta se va ajunge numai la disparitia sa din urnele de votare. Astazi nu trebuie sa se aduca modificari socialismului, care ramane postamentul major al unei conceptii despre lume opusa liberei legi a banului, ci sa trecem la alt socialism.

Valorile sale raman actuale, dar nu mai pot fi formulate la fel. Amenintarile ce plutesc asupra planetei si asupra speciei umane obliga la reconsiderarea naturii, nu ca un element ce trebuie domesticit, ci ale carui elemente trebuie sa se puna in echilibru, conditie esentiala a emanciparii. Solidaritatea trebuie de acum sa tina seama de obiectivul respectarii limitelor planetei, iar apropiata conferinta de la Copenhaga are din aceasta cauza o importanta cruciala. Democratia trebuie sa ia in consideratie interesele tineretului si ale generatiilor viitoare. Progresul nu poate fi conceput decat punandu-se problema excesului de consum al unei mici minoritati in detrimentul majoritatii, precum si a risipei in locul unor investitii cu adevarat utile si compatibile ecologic.

Socialistii au suferit in acesti din urma ani de pe urma decalajului dintre valorile afirmate intr-un mod oarecum abstract, si o lista de propuneri, deseori utile, dar care nu pot constitui liniile de forta menite sa dea un sens. Noul model de desvoltare furnizeaza cadrul ce poate contribui la aceasta articulare. Ecologia trebuie sa devina unul din principalele puncte de intrare, dar – contrar celor sustinute de dreapta, gandirea ecologica nu poate fi desprinsa de lupta contra inegalitatilor sociale. Aplicarea, de pilda, a unui impozit pe degajarile de CO2 s-a dovedit o masura social nejusta si, in cele din urma, ineficace ecologic.

Sunt mai multe conceptii ideologice ale ecologiei, ceeace explica de ce ea nu poate singura sa defineasca organizarea societatii. A schimba socialismul inseamna insa a folosi rascolirea pe care o provoaca cerintele ecologice, pentru ca, pe baza valorilor sale, sa se defineasca contururile unui model de desvoltare in contrast cu cel actual. Acest demers ar avea in plus avantajul de a usura unificarea indispensabila a stangii. Actualitatea recenta a aratat in ce masura un clivaj bine definit fata de dreapta isi pastreaza pertinenta, desi azi intreg spectrul politic se pretinde ecologist.

Un model de desvoltare social si ecologic cere regandirea hotarata a sferei relatiilor de piata. “Munciti mai mult pentru a castiga mai mult” e o lozinca ce duce la degradarea continutului muncii (hartuire, stress, sporirea sinuciderilor la locul de munca), extinderea lucrului dumineca, acordarea de sume masive pentru salvarea bancilor fara preocupare pentru ca acestea sa-si schimbe sistemul, ceeace creaza conditiile unei viitoare noi crize. Toate acestea merg in acelasi sens: mentinerea si extinderea relatiilor de piata la toate domeniile vietii, utilizand pentru asta si banii contribuabililor. Pentru a inversa cursa spre exploatarea tot mai intensa a resurselor naturale, trebuie din contra sa se lucreze “mai bine”, sa se lase timp si spatiu, sa se ia in cont si sa se garanteze duratele lungi.

Protectia planetei se refera la bunurile publice mondiale – aerul, apa, climatul – ceeace obliga la redefinirea articulatiei intre individ si colectiv. Masurile de sporire a protectiei termice a cladirilor se aplica mai ales celor bogati, lasand neatinse casele celor saraci, care nu au fondurile necesare pentru efectuarea lucrarilor. In domeniul locuintelor , ca si in alte domenii, e necesara o reformulare a dreptului de proprietate pentru a-l face compatibil cu exigentele ecologice si sociale ale acestui secol.

In fine este urgent sa se inteleaga ca cei bogati si puternici au o datorie ecologica fata de restul populatiei. Astazi clasele sarace si mijlocii sunt cele care platesc tranzitia la metodele ecologice, iar nu categoriile cele mai favorizate sau intreprinderile. Acestea din urma beneficiaza fie de scutul fiscal, fie de scutirea impozitului profesional. Socialistii au propus o reforma de impozitare a nivelului de poluare, mai mare a firmelor si mai mica a locuintelor.

Ne gasim in fata a doua sfidari: una ideologica, caci confruntarea intre dreapta si stanga in aceste probleme este centrala, si una de punere in aplicare, ceeace presupune edificarea unui nou raport de forte ce inverseaza modul de dominatie traditional. Iata de ce dorim o noua viziune socialista, care sa se bazeze pe o regandire in profunzime a evolutiei capitalismului, articuland socialul cu ecologia, dar si o economie “reumanizata” bazata pe o scala a perioadelor lungi de timp. E momentul ca sferele umanitatii si al dezinteresului sa limiteze domnia finantelor!

Stire din ziar : A fost construita marea nava de croaziera X , dar santierul naval nu mai are comenzi, muncitorii vor fi concediati. Si asta e un lucru 'rau". De unde sa incep : mai intai munca a fost degeaba, apoi sistemul care cere oamenilor sa munceasca degeaba pentru a trai. Cum degeaba ? Nevoie reala pentru nava aia nu exista. 80% din ce lucram e la fel ca nava aia. Am putea munci mai putin si trai mai mult. Si relaxati fara sa ne batem intre noi pe slujbe care nu fac decat sa transforme planeta in nave de croaziera - si dupa un timp in gunoi. Cate zeci de mii de oameni - de la mineri la ingineri au lucrat la nava aia. Pentru ce ? De placere ? De ce atunci ? Nevoie reala pentru ea nu exista - exista nevoie economica - in "economia" nebunilor.

"Extraterestrii". Ni-i inchipuim ca fiind mult avansati fata de noi, tehnologic, si in modul cum se poarta unii cu altii. Au niste super orase - unde ne inchipuim au toti loc, si toti beneficiaza de tot ce le poate oferi tehnologia pe care au inventat-o. Nu exista "saraci", si toti lucreaza impreuna - de placere.

Nu sunt impotriva "Utopiei" sau "stiintei":



Daca oamenii pot construi un asemenea oras, fara sa-i oblige nimeni, apoi sa fie tot al lor, sa locuiasca acolo fara probleme si fara bani, foarte bine.

Daca pot sa o faca fara sa existe sclavi sau angajati - care au de ales intre a muri sau a-si vinde viata, in nici o etapa a procesului de productie. Doar oameni care spun "hai sa facem asta, pentru noi, asa avem chef". De asemenea daca pot sa obtina tot otelul si betonul, apoi toate materialele - fara sa distruga tot in jur. Sau sa inventeze ei altceva. Lucrul asta - grija fata de "natura", apare cu siguranta - daca fac treaba de placere. Dupa ce si-au asigurat cele de baza si au timp liber.

Nu in mod capitalist, nici comunist. Singura diferenta intre astea doua - cine foloseste in final constructia, in rest nu-i intreaba nimeni pe lucratori daca vor sau nu sa construiasca. Daca au ceva de spus cand li se cere sa dinamiteze un munte pentru a extrage minereu. Legatura fiind taiata demult, neavand sansa sa experimenteze viata in cea ce numim "natura" - probabil nu au nimic de spus. Oamenii nu au nevoie de ordine pentru a participa intr-un proiect de care sunt interesati. Pot accepta si conducerea unuia care stie mai mult - daca le place ce fac, si nu o fac pentru a supravietui. Comunismul - o idee foarte buna. Sa muncim pentru noi. Cred insa ca trebuie sa ne oprim la a munci pana avem toti lucrurile de baza (hrana, haine, apa, adapost, obiecte folositoare) - in rest oamenii trebuie sa fie liberi, sa hotarasca singuri daca vor mai mult si muncesc pentru mai mult. Asociindu-se cu altii care vor si ei acelasi lucru. Sau multumindu-se cu mai putin, si doar sa "traiasca" - cea ce amanam pentru "la pensie". Contrar asteptarilor - nu, oamenii lasati liberi nu vor dormi si vor astepta sa moara, "de plictisela". Dupa un timp se vor trezi la viata, vor crea, lucra si inventa doar pentru a fi apreciati. Vor avea timp sa-si cunoasca vecinii, orasul, tara, va exista din nou sentimentul de "noi". Acum sunt considerati "inferiori". Nu mai exista un "trib", "noi", exista doar "civilizatie" si "inferiorii" trebuie s-o suporte, "pentru progres". Ai nabii, ar trebui sa fie si recunoscatori, "li se da" de lucru !

Aici - despre creativitate:
Fericire fara bani - blog

Doar daca oamenii au chef - creeaza tot orasul ala. Toti inventatorii - lucrau din pasiune. Einstein - nu a muncit niciodata. Cultura masinii spune : "cum sa nu , vedeti cat a scris, si cercetat". Realitatea : a facut toate acele lucruri de placere. Aia era pasiunea lui. Nu se poate numi "munca". Copii care se joaca si construiesc o "cazemata". Nu "muncesc". Decat privita prin prisma prin care masina vrea sa vedem viata - pare "munca". Apoi li se imparte timpul in : joaca, scoala, etc etc...

Vedeti orasul de mai sus ? Nu asta cauta oamenii. Cauta comunitate, libertate. Nimeni nu o sa zica : "vreau orasul acela, nu-mi pasa daca sunt un sclav, ma bat cu toti din jur pentru o slujba pe care o urasc". "Nici macar nu am voie sa locuiesc acolo - daca nu platesc o gramada, eu si altii l-am construit si nu e al nostru, dar nu conteaza, e visul meu orasul ala !". Cine ar gandi asa? Asta ar arata o boala psihica. "Utopia" nu are cum sa fie in "afara noastra". S-o cautam cum cautam "fericirea" - prin exterior, "trebuie sa fie pe undeva ascunsa"!

"The men where you live," said the little prince, "raise five thousand roses in the same garden−− and they do not find in it what they are looking for."
"They do not find it," I replied. "And yet what they are looking for could be found in one single rose, or in a little water."
"Yes, that is true," I said. And the little prince added: "But the eyes are blind. One must look with the heart..."

Antoine-de-Saint-Exupery-The-Little-Prince

A Hopi Indian named Sun Chief said:

"I had learned many English words and could recite part of the Ten Commandments. I knew how to sleep on a bed, pray to Jesus, comb my hair, eat with a knife and fork, and use a toilet. ... I had also learned that a person thinks with his head instead of his heart ".

"When Carl Jung, the great psychoanalyst, went to Taos Peublo in New Mexico in 1925, he met the chief of the native people, Ochwiay Biano. Biano told Jung that according to his people, the Whites were 'mad'-uneasy, restless, always wanting something.

Jung asked him why he thought they were mad, and the chief replied that it was because they thought with their heads, a sure sign of mental illness among his tribe. Jung asked him how he thought and he pointed to his heart. The response plunged Jung into a deep introspection that enabled him to see his race from outside himself and realize how much of the race's character was within him."

"As Columbus wrote of the Arawak (before murdering and enslaving them), "They are so ingenuous and free with all they have, that no one would believe it who has not seen it... Of anything they possess, if it be asked of them, they never say no; on the contrary, they invite you to share it and show as much love as if their hearts went with it..."

Ascent of Humanity

"The state of mind which enables a man to do work of this kind (inventing) is akin to that of the religious worshiper or the lover; the daily effort comes from no deliberate intention or program, but straight from the heart".

Albert Einstein

Dupa incheierea dictaturii comuniste se pare ca romanilor li s-a facut lehamite de femeia puternica din spatele barbatului puternic si au preferat sa ramana doar cu barbatul puternic. Asa se face ca dupa 1989 sotiile presedintilor s-au facut cumva nevazute, au aparut in general numai la votari sau la alte evenimente care le-au impus prezenta si atunci extrem de discrete pasind elegant de bratul sotilor.

Nina Iliescu este o doamna despre care nu stim prea multe. La fel de putine stim si despre Nadia Constantinescu si evident Maria Basescu este si ea un mister.
Acest lucru mi-a starnit curiozitatea si am incercat sa arunc o privire, poate tardiva, catre sotiile prezidentiabililor din 2009.

Ma opresc azi la sotia celui mai important pierzator al alegerilor. Ce stim noi despre doamna Adina Valean? Ca este europarlamentar, ca a terminat facultatea de matematica si apoi s-a specializat in siguranta nationala si ca este membru in PNL din 1999.

Am inceput cercetarea chiar de pe site-ul doamnei Valean : www.valean.eu si trebuie sa marturisesc ca mi-a placut. Doamna Valean a lansat o serie de filmulete pe care le prezinta chiar dansa despre activitatea in Parlamentul European, structura Parlamentului, legi adoptate si altele.

Mai jos aveti ultimul episod din Eurocast– al patrulea. E drept, nu prea m-a incantat abandonarea initiativei mai ales ca a coincis cu momentul iunie 2009 si miroase mult a campanie electorala.



In rest Adina Valean a redactat un raport pentru reducerea tarifelor in roaming, idee adoptata de Parlamentul European, iar in prezent este implicata intr-un proiect de pentru garantarea liberului acces la internet si limitarea ingradirilor din mediul online. Acest proiect Telecom va fi votat chiar luna aceasta la Strasbourg.

Un articol mic-mititel , dar extrem de expresiv este acesta. Raspunsul este: nu, nici mie!

Daca ne uitam la activitatea parlamentarilor nostri dragi observam totusi ca EBA(!!!) despre care nici nu credeam ca stie sa scrie, a avut mai multe interventii in dezbaterile din plen decat doamna Valean (e corect, nici nu trebuie sa scrie ca doar vorbeste).

Altfel, Google e destul de zgarcit in rezultate pentru doamna Valean ceea poate nu e un lucru rau. Poate sa insemne si ca omul a stat in banca lui si si-a vazut de treaba.

Iata ce ne spun astrele despre data de nastere a Adinei Valean : 16 Februarie – in afara ca e ziua ceferistilor - Persoanele nascute pe data de 16 februarie sunt indivizi spirituali, curajosi si demonstrativi care insufletesc orice actiune la care iau parte. Ei admira spontaneitatea si nu le place sa aiba un comportament fortat, masurat sau constrans. De asemenea, ei recunosc din instinct ca flexibilitatea este esenta vietii in timp ce dificultatea si blocajul reprezinta incapacitatea de a schimba. Temele nasterii, renasterii, fundamentarii si inovatiei – pe scurt, toate felurile de inceputuri – sunt esentiale pentru vietile lor.

Pentru toate acestea ii urez doamnei Valean numai bine si ii dau un 10 intre sotiile de fosti potentiali presedinti.

Acum că tocmai se cunosc rezultatele alegerilor, Traian Băsescu şi partidul său, PDL, au şi început cu tunurile pe Crin Antonescu şi PNL pentru a încerca să obţină recomandarea de vot a acestora pentru turul doi. Când s-a văzut pierdut şi abandonat de parlamentarii pe care i-a dispreţuit atât de mult în timpul mandatului său, a trecut la contraatac.

Ieri, Traian a susţinut o conferinţă de presă în care a afirmat că niciodată nu s-a gândit să negocieze cu nimeni voturile şi că acestea nu sunt monedă de schimb în pacturile postelectorale, bla, bla... Adică, a încercat ceea ce noi, spaniolii, numim „darle vuelta a la tortilla” (a întoarce omleta). În realitate, a rămas singur în faţa celorlalţi, sau, cinematografic vorbind, a rămas „singur în faţa pericolului”, precum Gary Cooper, şi cum nimeni nu vrea să negocieze cu el a încercat să răstălmăcească în favoarea lui situaţia în genul eu nu negociez cu nimeni, a negocia înseamnă lipsă de respect faţă de români.

Această strategie tipică a manipulatorilor politici de teapa sa este consecinţa propriei disperări. Dispreţul constant faţă de Parlament în timpul mandatului său se întoarce acum împotriva lui. După cinci ani de guvernare absolutistă, în care i-a folosit pe ceilalţi pe post de hârtie igienică, va trebui să se confrunte cu situaţia de a ieşi, aproape cu siguranţă, pe uşa din dos a Palatului Cotroceni, astfel ca înlocuitorul său să poată (să sperăm că va dori) să scoată la lumină toate zoaiele din mandatul său.
Victoria lui Băsescu a fost o victorie epirică, precum cea a regelui Epirului care i-a învins pe romani, cu preţul pierderii întregii sale armate. Următorul atac al legiunilor, cel de pe 6 decembrie, poate însemna o simplă plimbare în pas cadenţat.

Ieri, Partidul Naţional Liberal şi maghiarii din UDMR au anunţat un acord cu PSD pentru ca, dacă Goană câştigă prezidenţialele, Klaus Johannis, actualul primar al Sibiului, să fie numit prim-ministru, punând astfel capăt crizei. Guvernul va fi sprijinit de coaliţia formată de toate partidele opoziţiei parlamentare, exceptând Partidul România Mare (care a afirmat, prin liderul Tudor „că niciodată nu va sprijini un german”), dar incluzând minorităţile etnice. Astfel, lupta între Parlament şi Băsescu, după ultima moţiune de cenzură, se va termina, dacă lucrurile vor fi aşa cum par, în favoarea primului, prin trimiterea acasă a celui de-al doilea.

Publicat de Monica
http://viataecinema.blogspot.com/

Sunt agresată de limba de lemn a corporaţiilor. Nu o mai suport, îmi face greaţă atât ea cât şi cei care o folosesc până se rupe în coate. Ma deranjează că un popor (al nostru) care se ofensează atât de uşor când e vorba de însemnele sale naţionale, căruia orice critică ce i se aduce i se pare un atentat la identitatea naţională, e atât de neglijent şi de aservit când e vorba de limbaj. Toate popoarele au ştiut să limiteze invazia de americanisme specifice muncii cu calculatorul (era să scriu computer) sau lucrului într-o multinaţională, să traducă ce se putea, ce nu, nu (pentru că şi puritanismul gen Şcoala Ardeleană, în care se „latiniza” fără noimă orice cuvânt suspect de a nu avea amintita origine, mi se pare la fel de ridicol). Nimic mai adevărat că o limbă e vie şi cu cât e mai deschisă spre diverse infuenţe (vezi limba română, atât de îmbogăţită de toate etniile care au lăsat amprente neşterese şi binevenite în dicţionare) e mai bogată, mai expresivă, mai senzuală. Probabil că trăim acum ceea ce s-a mai întmplat la începutul secolului XX când „ai noştri tineri” se întorceau de la Paris, exagerând cu franţuzismele, ca să pară mai deştepţi.

În prezent, nu numai că importăm fără cel mai sumar filtru o serie de cuvinte străine, dar chiar râdem de ne prăpădim atunci când cineva alege să folosească versiunea românească a vreunui cuvânt englezesc. De pildă, nu e fain deloc să spui „internet fără fir”, deşi exact acest lucru înseamnă în engleză cuvântul „wireless”, pe care tinerii capitalişti îl folosesc cu mândrie. Fie vorba între noi, mie mi se pare mult mai de râs să spun „daunladeaza-mi, te rog, şi mie asta!” (habar nu am dacă am scris corect, accept critici). Şefa mea nu spune niciodată în şedinţele de sumar de la serviciu „ne-ar trebui un material de rezervă”, ci o dă întruna cu „ne trebuie un backup”. Mai nou, în drum spre muncă, în cartierul multinaţionalelor care se construieşte cu râvnă în Pipera, mă întâmpină un panou imens cu o reclamă la un nou restaurant gen împinge-tava, mai modern, ce-i drept, dar tot împinge-tava. Reclama redă agenda unui angajat din zonă în care apare scris: 11.30 Brainstorming, 12.00 Meeting... 13.00 Lunch... Nimic în limba română, fraţilor! Dacă la „brainstorming” mai am şi eu ceva dubii, considerând că se poate găsi un termen mai inspirat decât furtună de idei, mă scoate din sărite că „meeting” nu se traduce cu „întâlnire”, iar „lunch”, cu mioriticul „prânz”. Cât despre team-buildinguri, cred că jumate din cei care merg la ele nu ştiu exact ce înseamnă, etimologic vorbind, dar dă-i înainte, vine din America? E bun!

E umilitor să nu ştii să foloseşti calculatorul atunci când interfaţa este în limba română, când în loc de „Tools”, care ai şti într-o secundă la ce foloseşte, îşi apare în faţa ochilor „Instrumente” şi te uiţi ca viţelul la poarta nouă. Iar asta este cea mai mică dintre încurcăturile în care te bagă un „word” în română. Funny, nu? Ăăăă, pardon, amuzant, nu?

Pentru cei mai mulţi dintre noi, epoca comunistă a însemnat şi folosirea până la exasperare a unui limbaj limitat, a unor sintagme predefinite pe marginea cărora se construia un întreg discurs. Nici atunci nu s-a tradus „colhoz” sau „stahanovism”, dar de ce criticăm epoca aceea dacă acum înghiţim la fel de pe nemestecate limba de lemn a altui imperiu?

O idee veche staruie inca in mintile multora, chiar a celor bine intentionati: stanga e internationalista, dreapta e mai curand nationalista. Nu incerc sa descifrez aici, in anul de gratie 2009, ce inseamna astazi stanga si dreapta. Dar merita sa reamintesc ca un mare politolog italian stabilea astfel diferenta: “Criteriul frecvent utilizat pentru a distinge dreapta de stanga il constituie atasamentul la idealul egalitarismului, care – alaturi de cel al libertatii si pacii – este motivatia suprema pentru coeziune si lupta politica. Omul de stanga este egalitarist, adica porneste de la convingerea ca cea mai mare parte a inegalitatilor care il indigneaza si pe care ar vrea sa le faca sa dispara, sunt sociale si deci, eliminabile. Omul de dreapta insa este inegalitarist: pentru el inegalitatile din societate tin de natura omului si deci nu pot fi eliminate. De aceea inegalitaristul tine sa accentueze diferentele intre oameni.” Mai pot fi gasite si alte criterii de definire, dar in orice caz este falsa opinia ca in zilele noastre stanga si dreapta s-au apropiat intr-atat incat nu mai pot fi deosebite.

In ce priveste termenul de internationalism, stim ca notiunea se refera astazi mai putin la solidaritatea muncitoreasca, asa cum era inteleasa la sfarsitul secolului 19, cat mai ales e strans si indestructibil legata de cea a numeroaselor concerne multinationale, a bancilor cu o retea de filiale in zeci de state, a societatilor si firmelor internationale, despre care deseori e greu de spus carei tari mai apartin. Iar nationalismul, termen poluat de nenumaratele abuzuri ale extremismului de dreapta, continua sa fie folosit in scopuri electorale, mascandu-i-se demagogic imaginea compromisa si atribuindu-se cea de patriotism.

Am facut aceasta introducere pentru a reaminti ca numai stanga, indiferent daca conceptul este imbratisat de un partid sau exprima doar o anumita sensibilitate, este cea care a luptat impotriva efectelor nocive ale procesului de globalizare economica, cand acesta se reduce la “internationalismul” cercurilor financiare mondiale. Tot ea este cea care a dezvaluit – cu cativa ani in urma - substratul propunerii de creare a unei “Europe federale a regiunilor”, aplaudata de ideologii dreptei, care ar fi dus la recroirea granitelor si destramarea statelor nationale. In fine, revenind la tara noastra, stanga este cea care s-a opus incercarilor de rescriere a istoriei romanilor sub pretextul demitificarii personalitatilor ce au aparat fiinta nationala si au faurit statul actual, precum si cea care s-a opus demolarii unor valori general acceptate ale literaturii romane, ceeace ar fi sters sters si ultimele iluzii pe care le mai nutrim despre trecutul neamului.

Este fals si total neproductiv a lasa ca oameni cu viziune de dreapta sa se erijeze in unicii aparatori ai valorilor nationale, atunci cand aceste valori sunt intretinute cu grije in sufletul majoritatii cetatenilor Romaniei. Solidaritatea internationala este un sentiment nobil, ce nu exclude insa acordarea importantei cuvenite caracteristicilor predominant pozitive ale celor ce locuiesc majoritar pe acelasi teritoriu si vorbesc aceiasi limba. Poate parea paradoxal, dar este totusi o realitate faptul ca astazi in tarile Uniunii Europene, organizatie ce face pasi spre integrarea economica a tarilor continentului, este departe de a dispare sentimentul national, ci - din contra – el se afirma cu mai multa putere. In Franta, in chiar aceste zile, se desfasoara o vasta campanie pentru clarificarea valorilor identitatii nationale si a ceeace reprezinta mandria de a fi francez. In Germania tot mai frecvent televiziunea si ziarele deschid desbateri cu privire la aportul marilor figuri din istoria tarii la crearea acestei natiuni “der Dichter und Denker” (a poetilor si ganditorilor). Venita din Statele Unite, ideea unor sondaje pentru clasificarea ierarhica a celor mai mari personalitati din istorie, a prins si s-a raspandit in toate tarile Europei, cu participarea neasteptata a milioane de cetateni.

Romanul tine la tara sa, iar a desconsidera aceasta realitate, cu argumentul ca alimenteaza spiritul nationalist, este simplist si nu poate fi acceptat de omul politic de stanga. Ceeace nu inseamna insa ca el nu e constient de lipsurile proprii, unele din ele vechi, precum si de mentalitatea defetista pe care au sadit-o in mintile oamenilor anii grei ai tranzitiei. Conform datelor ONU in acest an numarul persoanelor din Romania ce traiesc in saracie absoluta a depasit cifra de 1,6 milioane (din care 350 mii copii pana la 14 ani). Totodata in Romania inegalitatea veniturilor banesti este printre cele mai ridicate din Uniunea Europeana. Economia tarii, inglodata in datorii, are viitorul compromis de o conducere incapabila si, uneori, venala. Politicienii sunt, in buna parte, prea putin preocupati de interesul public si mai mult de interesul propriu. Treptat au aparut doua Romanii, greu de a fi unite : cateva sute de mii de oameni ce au acces la sanatate, educatie si servicii, si restul de milioane, care se chinuie sa supravietuiasca si nu reusesc sa se zmulga din saracie. Deci un ansamblu de stari de lucruri ce ar justifica indignarea generala si cererea de a se pune capat cauzelor ce ne-au dus aici. Dar nu, nimic de acest fel nu se intrevede! Incepand de la Patapievici incoace (in 1990 si reluat in “Politice”) si trecand prin mii de articole de ziar (in care s-au scos la iveala tot soiul de racile – reale sau imaginare), cauzele sunt atribuite doar unor defecte genetice ale acestui popor. Quid prodest? Cui foloseste oare aceasta atitudine ce are caracterul de campanie dirijata si care a facut sa fie mai raspandit ca niciodata in trecut, sentimentul de inferioritate al unei natiuni ce traieste de veacuri in jurul arcului Carpatilor?

Doar o politica ferma de stanga poate aduce schimbare in cele ce se intampla. E iluzorie speranta unora ca, prin apartenenta tarii la Uniunea Europeana, poate veni din afara salvarea. Multi politicieni s-au bucurat chiar ca, prin admiterea Romaniei in U.E., o parte din deciziile lor eronate s-ar putea arunca in seama celor de la Bruxelles. Prin asta insa s-ar sprijini doar mentalitatea ca fara “indicatiile pretioase” venite din strainatate, romanii sunt sortiti pieirii. Dar ori de cate ori va fi pus in fata dilemei de a alege intre o optiune radicala de stanga sau una de dreapta, occidentul va da preferinta ultimei, sperand ca pe aceasta o poate tine mai bine sub control. Iar elita noastra intelectuala, a imbratisat-o si ea. Filosoful maghiar , originar din Cluj, Gaspar Miklos Tamas ii facea urmatoarele reprosuri acestei elite intelectuale romane: “Pentru ca nu v-au convenit consecintele politice ale revolutiei din decembrie 1989, ati convins o lume intreaga ca revolutia de fapt nici nu a avut loc, ca a fost doar o scamatorie, un miraj, o halucinatie, reusind astfel sa escamotati cea mai mare fapta istorica a poporului roman. La posturile de televiziune din lumea intreaga au aparut revolutionari romani care si-au negat propriile acte de eroism. Revolutionarilor le-a fost atat de sila de propria lor revolutie si de libertatea propriului lor neam, incat au fost dispusi sa renunte pana si la mandria nationala”.

In incheiere trebuie reamintit ca patriotismul este constiinta identitatii nationale, este fidelitatea fata de istoria tarii, pretuirea succeselor realizate si amintirea infrangerilor suferite, respectul limbii si al culturii, acceptarea de sacrificii pentru cauza celor multi. Cu doua sute de ani in urma Saint-Just spunea: “Patria este in fond nu doar solul, ci comunitatea de afectiuni care face pe cetateni sa lupte pentru ceeace le este drag”. Iar apararea patriei pune implicit problema supravietuirii statului national, a prelungirii istoriei sale particulare, a mentinerii suveranitatii. Iata de ce stangii ii revine rolul de a duce, sincer si consecvent, o politica patriotica, caci ea nu accepta demontarea treptata a statului, doar de dragul crearii conditiilor optime pentru ca piata sa-si impuna nestingherita regulile. Ernest Renan scria pe la 1880: “Existenta unei natiuni este un plebiscit de zi cu zi, asa cum existenta omului este afirmatia permanenta a vietii”. Iar revolutionarul Tudor Vladimirescu exclama : “Norodul suntem noi, iar nu tagma jefuitorilor!”.

Traian Basescu

A promis in 2004 ca-i va trage in teapa pe corupti, desi vanduse chiar el flota Romaniei la fier vechi. Ca primar si-a dat singur o casa si a bagat un miliard de euro in buzunarele regilor asfaltului. Ca presedinte, i-a luat fiicei sale un apartament de 900.000 euro in cartierul lui Puiu Popoviciu din Baneasa.

Elena Udrea

Ministrul Turismului si-a amanat plata datoriei personale de 3,3 milioane de euro catre BRD, acordand in schimb un contract catre BRD si Eurosport. Din afacerile facute in umbra lui Basescu, Elena a strans un apartament de 80 mp, o casa in Pipera, un teren pe malul lacului Straulesti si alte doua terenuri. Sotul ei, Dorin Cocoş, are doua hoteluri (al treilea e in constructie), 14 spatii comerciale, terenuri, blocuri si nenumarate masini de lux. Toate din taxele adunate la parcarile Dalli.

Adriean Videanu

Apare in topul revistei "Capital", editia 2008, cu o avere estimata la 260 de milioane de euro, obtinuti din exploatarea carierelor de piatra si marmura. Potrivit unui raport al Curtii de Conturi, Adriean Videanu a livrat, in perioada in care era primar al Capitalei, catre firmele sale de asfaltare, borduri in valoare de sapte miliarde de lei. Spre exemplu, pe Calea Mosilor a schimbat bordurile de doua ori intr-o singura luna.

Monica Iacob Ritzi

Actele oficiale arata plati umflate si deconturi in valoare de 600.000 de euro de la Ministerul Tineretului. De zece ori mai mult decat pretul pietei. Ritzi a recunoscut ca a finantat campania electorala a prietenei sale, Elena Basescu.

Radu Berceanu

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, are o firma ce furnizeaza diverse produse companiilor Bombardier, Alstom si Siemens, care la randul lor fac afaceri bune cu statul, mai exact cu Metrorex si CFR, societati aflate in subordinea Ministerului Transporturilor. Valoarea insumata a contractelor derulate in 7 ani de firmele cu care lucreaza compania ministrului Radu Berceanu a fost de peste 700 de milioane de euro.

Mircea Basescu

Fratele presedintelui a luat un teren de 30 de hectare la Constanta in valoare de 60.000.000 euro. Mircea Basescu este actionar la firme de armament care au nevoie de ajutorul presedintelui pentru a face afaceri in Romania.

Puiu Popoviciu

A preluat terenul de la Universitatea de Agronomie, iar Traian Basescu a facut totul pentru ca statul sa plateasca 180 de milioane de euro pentru introducerea apei, canalizarii si construirea strazilor. Pe fostul teren agronomic este acum Baneasa Shopping Center.

Costica Costanda

Prin smecherii juridice si folosirea drepturilor litigioase, Constanda primeste de la primarul Traian Basescu terenul din parcul Bordei. Jaful continua si Costanda devine proprietar si pe doua hecare din terenul Primariei din Satul Francez. Cu ajutorul lui Basescu, Costanda a dat un tun imobiliar de 65 milioane de euro.

Potrivit revistei Caţavencu (aici), iacătă ce recunoscu domnia sa Băsescu:

Aşadar, ca să evite condamnarea României de către justiţia franceză, şi posibila sa condamnare (poate chiar la moarte) la întoarcerea în ţară, El Comandante Băsescu a mânărit ce-a mânărit, ca să nu se poată dovedi evidenta sa neglijenţă criminală.

Iar acest nenorocit vrea acum încă un mandat de Preşedinte... după ce recunoaşte mârşăvia!

Eduardo Galeano este un scriitor uruguayan care, din perioada dictaturilor latino-americane şi-a folosit pana ca armă de rezistenţă, atât ca scriitor, cât şi ca jurnalist. Stilul său de a povesti este concis, dar agresiv, direct şi metaforic în acelaşi timp. A devenit faimos în întreaga lume (deja era renumit printre iubitorii de literatură latino-americană) când Hugo Chavez i-a dăruit lui Barack Obama una dintre cărţile sale cele mai cunoscute, „Venele deschise ale Americii Latine”.

În minipovestirea de mai jos, Galeano descrie visul eliberatorilor, care nu trebuie să fie neapărat oameni de seamă, pentru că în cel mai umil dintre ei se poate ascunde visul libertăţii şi lupta pentru suveranitate. O metaforă despre ceea ce se întâmplă azi în America Latină, o dată cu constituirea Alianţei Bolivariene a Americilor (din care fac parte Cuba, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Nicaragua, Rep. Dominicană, San Vicente, Antigua şi Barbuda şi, dacă golpiştii şi SUA vor ceda puterea luată cu forţa, Honduras).

Vă las mai jos povestea

Toader Stefan
www.cotidianul.ro

Instalarea lui Traian Băsescu în fotoliul de preşedinte al României a produs schimbări spectaculoase în viaţa multor intelectuali şi jurnalişti din România. Unii dintre ei erau condamnaţi din naştere la anonimat, alţii erau îngropaţi de o mediocritate intratabilă. Le lipseau şi opera, şi recunoaşterea, chiar şi popularitatea ieftină.

1. Horia-Roman Patapievici, filozof cu operă de necitit, numit preşedinte al Institutului Cultural Român. Conduce un institut cu un buget cât un minister. Are pe mână toate fondurile de promovare a culturii române. N-a mai condus în viaţa sa o instituţie. Pentru bunăstarea familiei, soţia sa a fost promovată la BNR (unde prin anii ’50-’60 tatăl său a lucrat ca director). Salariul brut al unui consilier la BNR este aproape dublu faţă de cel al unui ministru.

2. Vladimir Tismăneanu, urmaşul unui feroce activist comunist, a devenit el însuşi lector propagandist de partid în perioada Ceauşescu. S-a lipit ca o ventuză de regimul Ion Iliescu, iar acum este rezervor de idei prezidenţiale, ideologul condamnării comunismului şi conducătorul Comisiei prezidenţiale de cercetare a perioadei totalitare. Pentru friptura aceasta din care se hrăneşte şi astăzi, plimbându-se mereu de la Washington la Bucureşti, a fost în stare să-şi acuze tatăl în mod public. Şi să nu se întrebe niciodată ce legătură o fi avut Traian Băsescu cu Securitatea!

3. Sever Cotoi-Voinescu, jurnalist cu pretenţii culturale, remarcat mai ales prin coafura bărbii sale ca pana corbului. A dus-o bine şi pe vremea regimului Constantinescu, primind un post de consul în SUA. În Epoca Băsescu s-a afirmat ca limbist rafinat, fiind capabil să argumenteze orice afirmaţie trăsnită, ilogică sau indecentă a lui Traian Băsescu. Asta i-a şi adus poziţia de purtător de cuvânt al candidatului Băsescu.

4. Sebastian Lăzăroiu, sociolog cu disponibilităţi enorme de a dovedi prin cercetări de teren lucruri imaginate sau petrecute numai în vis. El a lansat celebrul sondaj care a devenit fundamentul operaţiunii de spargere a PNL. Pe baza măsluirii produse de CURS, Theodor Stolojan a fost lansat ca preferat al publicului la funcţia de premier şi militant liberal, dispus să contribuie la reconstrucţia PNL.

5. Mircea Mihăieş, pupincurist prezidenţial abonat la Cotroceni, singurul român care vomează la numele preşedintelui Obama şi crede că el şi Traian Băsescu ar putea pune la cale o debarcare a acestuia. Conduce în funcţia de vicepreşedinte ICR promovarea culturii române. Deşi opera sa se reduce la câteva cărţi de interviuri sterpe cu Vladimir Tismăneanu şi la un volum despre poetul şi cântăreţul din care n-a înţeles mare lucru. Înjură la comandă cu dexteritatea mahalagiului care sparge două geamuri cu o singură piatră.

6. Traian Radu Ungureanu, singurul jurnalist român dat afară de la BBC. Şomer în Anglia, s-a recalificat la Bucureşti ca stilist extrem de expresiv şi rafinat în descrierea şi interpretarea bâlbelor prezidenţiale. A fost la un pas de o mare ruşine pentru el şi pentru România, aceea de a ocupa postul de ambasador al ţării noastre la Londra. În compensaţie şi cu multă stăruinţă s-a ales cu un post de parlamentar european. Nu înţelege mare lucru din ce vede la Bruxelles şi la Strasbourg.

7. Cătălin Avramescu. Profesor fără nume şi fără carieră, socotit de unii un fel de zăltat, s-a afirmat mai ales prin valoarea de clănţău. Toacă orice idee, enervează orice interlocutor şi este mono-mental în ce-l priveşte pe Traian Băsescu. Din pârlit a ajuns consilier prezidenţial. O victorie a lui Băsescu în alegeri i-ar aduce un viitor strălucit şi câteva poziţii mai sus în acest clasament.

8. Monica Macovei, fost procuror comunist, fost activist al societăţii civile, prin traducerea în Justiţie a gândirii preşedintelui Traian Băsescu a devenit un fel de amazoană a dreptăţii. La un moment dat, a trecut la câţiva milimetri pe lângă funcţia de premier ca, la câteva săptămâni, să zboare din guvern. S-a afirmat ca democrată categorică şi în ţările amărâte din Europa de Sud-Est şi a reuşit să urce pe lista pentru Parlamentul European. O asociaţie-fantomă a şi scos-o femeia nr. 1 a Europei (cei mai mulţi europeni neştiind nimic despre doamna, nici chiar despre preşedintele ei).

9. Toader Paleologu. Mascota veselă a guvernului Boc a ajuns ministru pentru momentele de umor oferite românilor gratis şi pentru slugărniciile preţioase publicate pe unde a găsit loc. Este singurul care din cauza sărăciei cu duhul, când a vrut să-l laude pe preşedinte, s-a trezit zicând câte o poantă sau chiar o înjurătură. Ambasador şi ministru pentru cât a citit şi a scris tatăl său (inclusiv pe adresa băieţilor).

10. Teodor Baconski, fiul lui Anatol E. Baconski, basarabean cu responsabilităţi în propaganda proletcultistă, cunoscut pentru cunoaşterea şi apropierea de lumea Vaticanului, pentru jocurile erotice din cadă cu o ambasadoare şi pentru articolele solemne la adresa preşedintelui. Cădelniţările din ultimii ani i-au adus un nou mandat, de data aceasta de ambasador la Paris.

Instalarea lui Traian Băsescu în fotoliul de preşedinte al României a produs schimbări spectaculoase în viaţa multor intelectuali şi jurnalişti din România. Unii dintre ei erau condamnaţi din naştere la anonimat, alţii era îngropaţi de o mediocritate intratabilă. Le lipseau şi opera, şi recunoaşterea, chiar şi popularitatea ieftină. Unii pur şi simplu populau boema literar-artistică a României, lăudându-se că nu s-au mai trezit de o săptămână sau nu s-au mai spălat de o lună. Unii se chinuiau să acceadă în universul ştiinţelor, alţii scrâşneau în numele unei spoieli de cultură sau aşteptau nerăbdători o crăpătură între porţile care ar fi putut să le elibereze intrarea în grădina făgăduinţei. Adică spre culmile gloriei. Mulţi dintre aceştia, condamnaţi de soartă să rămână cunoscuţi doar până la Curtici şi Episcopia Bihorului, au crescut peste noapte numai pe bază de slugărnicie şi linguşire. Creaţia lor pro Băsescu se limita doar la scame. La cele de pe haine, nu din gândire! Cuvintele lor la adresa înţelepciunii şi inteligenţei prezidenţiale au lăsat urme un pic mai umede decât cele ale melcilor. Aproape toţi au fost însă răsplătiţi cu vârf şi îndesat! Cu funcţii, decoraţii, titluri, mandate şi cu acces la banul public. La numai cinci ani de mandat, Traian Băsescu se bazează pe un pluton de fripturişti, dispuşi să susţină aberaţiile redactate la centru şi trimise spre conformare. Întotdeauna între o afirmaţie a lui Cotoi-Voinescu sau Cătălin Avramescu şi ce scrie Dan Tapalagă e greu de depistat o diferenţă majoră. Ei sunt doar străluciţi cititori ai subconştientului prezidenţial! Ei sunt militanţii vremurilor noi, cântăreţii din suflet ai măririi preşedintelui, cronicarii Cârmaciului de navă, trepăduşii de curte la ceas de derută a României. Tot ei sunt înţelepţii Referendumului şi cititorii fără greş în gândirea Elenei Udrea şi a Elenei Băsescu! Şi încă un lucru. Cei mai mulţi dintre ei n-au crescut nici o găină şi n-au cultivat nici o jumătate de dovleac. Necum să producă un ban! Toată viaţa au fost sugaci de performanţă la fondurile publice!

Vladimir Tismăneanu
Déjà-vu: 322=254 şi “miracolul german”
Preşedintele nu emite ordonanţe guvernamentale, nu poate obliga parlamentul să voteze într-un fel sau altul. Nu este, orice ar spune denigratorii săi, un fel de «master puppeteer», un fel de Richelieu, un personaj din spatele draperiilor specializat în intrigi florentine. Nu este Lukaşenko ori Chávez.

A-l compara pe Traian Băsescu cu Nicolae Ceauşescu, aşa cum o face Ion Iliescu, este pur şi simplu o ignominie. O spun cu deplină răspundere a cuvintelor mele, ca autor al istoriei politice a comunismului românesc numită «Stalinism pentru eternitate» (Polirom, 2005). (...)”

Oricum l-am privi, Traian Băsescu este un om politic ce se remarcă prin francheţe, prin curajul opţiunilor făţişe, asumate cu probitate. Nu pretinde că este altcineva. Nu poartă măşti.

Place sau nu, acesta este stilul politic al lui Traian Băsescu. Un stil şi un set de valori care îi vor îngădui în al doilea mandat să înfăptuiască un deziderat al celor care cred că Revoluţia din decembrie 1989 a fost una anticomunistă: întemeierea unei Noi Republici. Una care să rupă definitiv cu trecutul mocirlos şi să reafirme valorile ireductibile ale adevărului, încrederii şi onoarei. Una care să înceteze a mai gira somnolenţa unei eterne mişcări greviste bine remunerate care se numeşte parlament. (...)” “Evenimentul zilei”, 30.09.2009

Traian Radu Ungureanu
Pasul fatal
Loviturile succesive care au urmărit îndepărtarea lui Băsescu şi, deci, reîntregirea sistemului au început cu suspendarea preşedintelui şi au dus la demiterea guvernului Boc. Aceste acte de voinţă politică antipopulară seamănă din toate încheieturile: amândouă au fost camuflate de «voinţa parlamentului» care a măsurat, de fapt, puterea grupului oligarhic în căutare de supremaţie şi nu voinţa populară (manifestată în alegerile şi referendumul câştigate de Traian Băsescu).” Blog 14 octombrie 2009

Andreea Pora
Referendumul, torpila imorală
“Instinct politic, cinism, iniţiativă reformatoare, mişcare pur electorală, îndeplinirea propriului program în pofida unui parlament mereu ostil şi antireformist, lovitură finală dată celor «322», populism şi reformism. Toate la un loc.

Mişcarea abilă a preşedintelui de a organiza referendum pentru unicameralism, exact în ziua alegerilor, conţine în doze bine cântărite câte ceva din fiecare. Lucru pe care l-au înţeles cu întârziere şi mediocrii săi contracandidaţi, încremeniţi în proiectul atacului la persoană. Li s-a servit o mostră din ceea ce înseamnă în politică «a juca». Contestabilă şi salutară în acelaşi timp, strategia preşedintelui ar putea fi câştigătoare. Preia conducerea campaniei, impune o temă de substanţă, dar şi cu priză la public, îşi obligă adversarii la repoziţionări, dar mai ales la justificări şi defensivă, creşte miza şi, implicit, mobilizarea la urne. “Revista 22”, 21 septembrie 2009

Ioana Lupea
Până unde va merge Băsescu?
“Traian Băsescu se distanţează olimpian faţă de viermuiala partidelor politice. Atent ca nici o pată din mizeria produsă în ultimele ore de PDL şi PSD să nu-i maculeze candidatura la prezidenţiale, Băsescu se repoziţionează. (...)
Cine ar putea să-l contrazică? Preşedintele-jucător, înlocuit după alegerile din 2008 de preşedintele marii reconcilieri naţionale, Băsescu se întoarce în tiparul «anti» care i-a adus succesul în 2004. (...)” “Evenimentul zilei”, 30 septembrie 2009

Mircea Mihăieş
Torpila cu autodestinaţie
“Acţiunile din ultimele săptămâni ale lui Traian Băsescu au arătat, din nou, distanţa şi diferenţa dintre un politician sigur pe sine şi nişte amatori hrăniţi cu ideologia ciupelii. Pesedeii sunt complet anihilaţi exact în punctul unde credeau că vor izbi cu toată setea de putere care îi animă: în duplicitarismul neruşinat al partidului. (...)” “Evenimentul zilei”, 28 septembrie 2009
Pervers atac la ideea de democraţie! Sigur că românul de rând nu trăieşte din dividendele petrodolarilor şi nici din ratingurile asigurate de tomberoanele cu gunoaie de la Antene şi Realitatea TV. Dar e la fel de sigur că, în ciuda minciunii pesedisto-liberale, românii vor vota pentru un preşedinte în carne şi oase, şi nu pentru sufletele murdare care clocesc în cotloane întunecoase strategiile dictaturii banului şi ale dictaturii-pur-şi-simplu. (...)” “Evenimentul zilei”, 21 septembrie 2009

H.-R. Patapievici
Preşedintele-notar
“Pentru a treia oară în istorie, coaliţia PSD-PNL-UDMR a funcţionat ca unsă.
Prima oară, pentru a cocoloşi actele de huliganism produse în Parlament în timpul şedinţei solemne de condamnare a comunismului. A doua oară, pentru a-l suspenda pe preşedintele ţării, fără motiv constituţional. A treia oară, pentru a obţine căderea guvernului Boc, în plină criză economică şi la doar patruzeci de zile de primul tur al alegerilor prezidenţiale. (...).

În toate trei cazurile, ţinta a fost faultarea preşedintelui. Dar nu oricum, ci cu orice preţ. La condamnarea comunismului, preţul a fost aruncarea în deriziune a condamnării comunismului, care conferea ţării noastre, între toate ţările ex-comuniste şi în tot concertul european, un formidabil capital moral.

La suspendarea preşedintelui, preţul a fost nesocotirea bunului-simţ constituţional şi subordonarea Constituţiei unor jocuri politice de joasă speţă. La căderea guvernului Boc, preţul a fost aruncarea ţării în instabilitate politică, în condiţii de criză economică şi imprevizibile mişcări sociale. Merită? Dumneavoastră să judecaţi. În toate trei cazurile, preţul nu este plătit de ei, ci de noi. (...)
În toate cazurile în care această alianţă a funcţionat, o trăsătură comună a ieşit nestingherită la iveală: lipsa de scrupule. Din lipsa de scrupule a decurs modul acţiunii, etalat în mod egal la televiziunile care au oferit un sprijin incondiţionat coaliţiei şi în Parlament, în toate discursurile care au combătut «duşmanul»: cu brutalitate, cu orbire şi cu fanatism. (...)

Pentru a găsi răspuns la întrebarea «Este Traian Băsescu un scelerat?» există o cale simplă: faptele. Nu este însă, din păcate, şi o cale sigură, pentru că faptele, la noi, nu mai ajung singure la inteligenţă, ci numai însoţite de interpretările lor. Iar interpretările, la noi, bat faptele: le sufocă, le îneacă şi, în cele din urmă, le îngroapă. (...)

A făcut uneori gafe, a fost poate inabil, a ratat anumite ocazii, a fost în unele situaţii inadecvat. De acord. Dar suntem în zona venialului, nu a păcatelor împotriva Sfântului Duh! Bineînţeles că faptele lui Traian Băsescu, ca preşedinte, trebuie continuu scrutate şi evaluate critic - nici o îngăduinţă faţă de oamenii care au puterea de a ne schimba vieţile fără consimţământul nostru. Dar nu asta se întâmplă!

Lui Traian Băsescu nu i se aplică judecata critică, i se caută cu îndârjire încadrarea penală. Singurul cetăţean român căruia i se refuză prezumţia de nevinovăţie şi pentru care funcţionează în mod sistematic prezumţia de criminalitate este şeful statului.

Pentru a putea fi considerat criminal în absenţa crimelor, Băsescu trebuia urât pentru că e Băsescu (adică grosolan, necioplit, lipsit de maniere). Intensitatea urii faţă de făptaş a fost chemată să acopere lipsa gravităţii faptelor care i se impută. Astfel că, dacă pentru ura cu care este vânat şi batjocorit nu există nici o justificare raţională în fapte, există totuşi una, în mecanismele psihologice. (...)” 10.09.2009, “Evenimentul zilei”

Sever Cotoi Voinescu
Criza, la noi
“Apoi, de ce clasa politică este blocată mental în chestiunea Băsescu? Este aceasta o măsură a lipsei de inteligenţă politică sau o consecinţă fatală a evoluţiilor politice din ultimii cinci ani? Dar şi, de ce suntem incapabili să ne reformăm statul? De ce credem că, după alegerile prezidenţiale, va fi altfel? Aceste alegeri vor aduce, cumva, o nouă garnitură de oameni politici?” “Dilema veche”, 7 august 2009


Notă: În vederea echipei care a lucrat la întocmirea topului au mai intrat următorii: Ioan T. Morar (handicapat doar de o operă literară mediocră), Mircea Cărtărescu, beneficiarul unei decoraţii şi al titlului neoficial de scriitor naţional necitit (de preşedintele Traian Băsescu), scos în ultimul moment doar pentru că dă semne că s-a trezit în slujba cui a fost, Andrei Pleşu (pentru că a demisionat la vreme), şi Gabriel Liiceanu (pentru că dimensiunea fripturii sale nu a putut fi stabilită cu exactitate). Ca urmare, ei vor fi consideraţi rezerve ale plutonului de fripturişti ai epocii Băsescu.

Articol preluat de pe site-ul ziarului Cotidianul: Topul beneficiarilor: Fripturiştii lui Traian Băsescu

Basescu (Spirty) mergea pe strada. La un moment dat se opreste in fata unei pancarte publicitare.
Se uita... se uita... si la un moment dat zice:
-La viata mea, beti crita am vazut, beti morti am vazut, dar beti pepsi - niciodata!

In 2004 oamenii i-au dat un vot negativ lui Nastase. Astazi este timpul sa ii dam un vot negativ lui Basescu. Motivul este simplu: nevoia de schimbare. Nu sunt pedelistii mai rai decat pesedistii - mafia e una singura si asta se vede din felul cum a guvernat PNL sustinut din umbra de PSD, cum s-a aliat PDL cu PSD la guvernare sau cum s-au facut "frati de cruce" marii dusmani Vadim si Becali pentru un loc de europarlamentar. Astazi, mafia portocalie s-a inradacinat asemenea mafiei rosii in 2004 si are acelasi tupeu. Li se pare ca sunt pe val si ca orice ar face nimeni nu ii poate trage la raspundere - este deci timpul pentru un dus rece. Lui Nastase i-a prins bine prin opozitie si vorbele lui pline de intelepciune sunt. Basescu trebuie schimbat - nimeni nu poate conduce tara doua mandate consecutive. Imaginati-va inca cinci ani cu Basescu. Inca cinci ani de minciuni, jafuri si scandaluri. Merita sa incercam altceva fie si numai de dragul schimbarii... Ce-ar mai putea fi spus despre Traian Basescu? S-a cam spus tot in ultimii ani. Un bilant interesant a aparut pe blogul lui Adrian Nastase: "Ne permitem sa fim sinceri. Sinceri cu minciunile lui Basescu". Nu ii duc dorul lui Nastase, pe care nu l-am votat in 2004, dar bilantul merita putina atentie:

Minciunile lui Basescu:

1. La alegerea sa ca presedinte al PD, Traian Basescu a promis ca va demisiona daca la urmatoarele alegeri PD nu va obtine cel putin 20%. Inutil de spus ca PD a obtinut 14%, iar Basescu nu a demisionat.

2. A spus in repetate randuri ca Petre Roman este cel mai bun politician din Romania si ca va avea mereu respectul si sustinerea sa. Totusi, i-a furat partidul si l-a alungat din PD.

3. Le-a promis locuitorilor Bucurestiului ca se vor intalni, o data la 3 luni, in piata Universitatii pentru a pune in practica ideea de „democratie populara”. A raspuns la asteptari prin absenta obisnuita, netinandu-se de cuvant.

4. La inceputul crizei economice a afirmat ca Romania nu va avea de suferit. Acum cateva saptamani, Basescu a declarat ca nu si-a propus sa lupte impotriva ei si ca Romania va iesi din criza numai odata cu restul lumii. Germania, Franta, Japonia si alte tari importante si-au revenit. Noi mai asteptam mult?

5. A spus intr-un interviu ca fiica sa a absolvit o facultate in Statele Unite si, drept urmare, ar avea calitatile necesare unei cariere politice. Totusi, EBA a absolvit o facultate din Bucuresti cu nume american si doar vreo 2-3 luni fara valoare universitara intr-un schimb de experienta in SUA. Sa asteptam demisia din PE in 5 minute?

6. Un membru al familiei sale a cumparat un apartament cu aproximativ un milion de euro. Presedintele a spus ca avea bani, fara sa spuna de unde anume. Exista si acum jurnalisti care asteapta, in virtutea spuselor lui Basescu, o explicatie.

7. Fratele lui Traian Basescu s-a asociat intr-o societate care comercializeaza armament, in conditiile in care CSAT decide toate achizitiile pe domeniu. La inceput a condamnat actiunea, pentru ca ulterior sa-si invinga vocatia de „cel mai informat roman”, afirmand ca nu a stiut ce profil avea afacerea.

8. La finele anului 2008 a tunat si fulgerat ca Guvernul sa permita marirea salariilor profesorilor cu 50% pentru ca „acestia merita respect din partea societatii”. Ulterior, le-a recomandat dascalilor sa renunte pentru ca oricum inflatia le-ar manca marirea salariala.

9. A vorbit despre imprumutul de la FMI ca despre o „centura de siguranta”, care sa imbuneze partenerii straini. Acum, afirma ca fara acest imprumut nu mai putem plati pensii si salarii si cere guvernului sa se imprumute, la dobanda dubla, de la banci.

10. Dupa ce a ajuns presedinte a promis ca va renunta la casa din Mihaileanu, insusita abuziv. Chiar daca fiica sa si-a cumparat, la nu mult timp, casa de un milion de euro, el nu si-ar fi permis o locuinta in Bucuresti. Asa ca a trimis-o pe Elena Udrea sa-i pledeze cauza si sa se dezica de orice gest moral de renuntare.

11. In cazul suspendarii sale, a afirmat ca 75% dintre romani au fost impotriva deciziei majoritatii parlamentare, desi numai 40% dintre ei s-au prezentat la vot. Acelasi lucru il declara si Liviu Negoita acum, intr-un context similar.

12. A afirmat ca, in cazul suspendarii sale de catre Parlament, va demisiona in 5 minute. In mod ciudat, presedintelui i-a stat ceasul si de vreo 2 ani tot afirma ca mai are timp.

Inca doua completari:

- In campania pentru alegeri la primaria Bucuresti a promis ca daca va fi ales aceea va fi prioritatea sa si 8 (opt) ani, adica doua mandate, nu va parasi acest angajament fata de bucuresteni; A mintit, a plecat la patru luni dupa ce a fost reales primar general!

- Cand partidele isi pregateau candidatii pentru alegerile parlamentare presedintele PD – Traian Basescu a decis sa-l prezinte cetatenilor pe Theodor Stolojan pentru pozitia de prim-ministru. Basescu a stiut de la bun inceput ca nu-l vrea pe Stolojan care din cand in cand are puseuri de personalitate. A stiut ca si in 2004 cum poate scapa de “draga Stolo”, manipulandu-l si folosind crizele trecatoare de demnitate ale lui Stolojan. A facut manevrele cunoscute, l-a desemnat prim-ministru apoi a facut ceea ce stia ca va declansa puseul de personalitate al lui Stolojan. I-a transmis lista cu membrii Guvernului fara sa-l consulte. Evident ca a scapat de el si si-a numit … scula (Boc)! De la bun inceput Traian Basescu a mintit cu nerusinare!