L'Avant-garde

Puteti citi in cele de mai jos editorialul din “Le Monde diplomatique” (februarie 2010) intitulat “Consensul de la Peking”, semnat de directorul publicatiei, Serge Halimi.

Parafrazand o celebra formula a lui MaoTse Tung din 1 octombrie 1949, presedintele Hu Jin Tao, urmasul lui atat de indepartat, spunea 60 de ani mai tarziu: “Astazi China sta in picioare datorita realizarilor socialismului”. Ridicarea Chinei este izbitoare, caci tara nu mai este de mult nici umilita, nici sfasiata de Europa si de Japonia. Mai mult chiar, o parte din populatia sa e prospera. Dar in ce priveste socialismul, asta e o alta chestiune... O chestiune atat de departe de realitate, incat se poate afirma ca ritmul de crestere economica al Chinei, de 9,6 % in 2008 si de 8,7 % in 2009, este cel care a impins locomotiva americana aflata in pana. Iar astfel a contribuit la convalescenta sistemului capitalist, care suferea cea mai mare furtuna de dupa 1929. Ranita la New York, globalizarea s-a vindecat la Shanghai.

Pe vremuri, cand aerul era rosu, formula “vantul de rasarit va invinge vantul de apus” anunta altceva decat ridicarea Chinei pe locul intai in lume la exporturi si de tara-eldorado pentru retelele de hiper-magazine: Carrefour poseda acum 156 magazine universale in China, britanicul Tesco – 72, iar gigantica retea americana Wal-Mart nu ar fi atat de puternica fara exploatarea maxima a muncitorilor chinezi, care ii permit sa tina jos preturile si pe concurenti. Daca rascolirea lumii poate fi masurata cu asemenea criterii, atunci mediile de afaceri occidentale nu ar trebui sa se sperie. De altfel Wall Street Journal se si linge pe buze: “China ramane o piata extrem de atragatoare pentru firmele occidentale ce doresc sa se desvolte. Oricine recunoaste astazi ca pietele tarilor in curs de desvoltare sunt cele care scot lumea din recesiune”. Doar sindicatul metalurgistilor americani nu intelege asta si cere guvernului de la Washington sa intenteze proces Chinei pentru o politica de dumping...
“Modelul chinez” nu poate fi redus insa la o platforma de export ce functioneaza doar pe baza salariilor scazute. China incearca sa-si orienteze desvoltarea spre piata interna si sa-si inmulteasca legaturile cu economiile asiatice. Deja se profileaza o zona comerciala comparabila cu Acordul de schimburi libere nord-american (Alena) sau cu Uniunea Europeana. Iar aceasta zona va fi in favoarea celor mai puternice sectoare ale tarii dominante. China va depasi in acest an Japonia ca a doua economie mondiala, iar in 2026, conform prognozelor bancii americane Goldman-Sachs, se va instala pe primul loc. Cum isi va folosi ea puterea? Intalnirile la nivel inalt G20 sau de la Copenhaga nu au permis sa se vada in ea avocatul celor saraci sau al tarilor din sudul planetei. Modelul sau de desvoltare ii atrage in primul rand pe cei ce vor sa impace cresterea economica, liberalismul comercial si stabilitatea la putere a unei oligarhii semi-politice, semi-industriale. Iar cei mai multi aderenti ai acestui “consens de la Peking” se gasesc in randurile patronatului occidental...