L'Avant-garde

Facultăţi făcute degeaba

2010-05-28T18:33:00.013+03:00

Autor: Simona Roşu
Sursa articolului: www.capital.ro
Sursa imaginii: www.ftr.ro

=Facultăţi făcute degeaba: absolvenţii „la kilogram” ajung chelneri şi operatori în call-centere=

Facultăţile din România au scos în ultimii ani absolvenţi pe bandă rulantă. Efectul: piaţa muncii nu i-a putut absorbi pe toţi şi mare parte au sfârşit pe posturi sub nivelul de pregătire.

Mulţi tineri absolvenţi de facultate din România, proaspăt admişi la master, lucrează în restaurante sau call-centere. Pentru unii acest lucru este semnul comodităţii şi al salariilor mari obţinute fără prea mult efort. Pentru alţii, marchează doar eşecul de a lucra în domeniile pe care sunt specializaţi.

„Exemplele sunt numeroase În acest sens: companiile cu profil de call-center au aproape în exclusivitate personal cu studii superioare terminate, iar numeroase posturi de asistenti de recepţie, vânzări sau marketing sunt, de asemenea, ocupate de candidaţi cu studiile superioare absolvite şi care, de obicei, participă deja la un program de master”, a declarat pentru capital.ro Florin Gogianu, sales support representative al companiei
de recrutare Lugera & Makler.

Piaţa muncii, „asediată” de absolvenţii de facultăţi

„Conform UNESCO, România are un număr de 44 de absolvenţi la 1.000 de locuitori, semnificativ mai mult decât în ţări precum Slovacia, Cehia, Ungaria sau Germania. Această statistică se reflectă în mod direct în piaţa muncii din România dacă privim numărul mare de posturi entry-level ocupate de persoane cu studii superioare terminate”, explică Gogianu.

De aceeaşi părere este şi Irina Manolescu, executive director al Career Solutions International şi membru HR Club, care susţine că numărul persoanelor cu studii medii a fost atât de mic în ultimii ani, încât angajatorii au fost, practic, forţaţi să îi recruteze pe cei cu studii superioare.

În plus, mare parte a tinerilor care tocmai au absolvit o facultate nu au niciun fel de experienţă şi preferă să muncească pe poziţii sub specializările lor doar pentru a avea un salariu. În acest moment, salariile medii pentru entry-level se situează în jurul valorilor de 1.200 – 1.600 de lei, conform estimărilor specialiştilor Lugera & Makler. Astfel, după cum susţine Irina Manolescu, aproape toate joburile care nu necesită studii superioare sunt totuşi ocupaţe de persoane supra-calificate. „De exemplu, se caută asistent personal şi aplică cel puţin 700 de persoane care se gândesc că „cine nu poate fi asistent personal?!””, explică Manolescu.

Criza şi-a spus şi ea cuvântul

Mai ales în ultima perioadă, piaţa muncii a închis uşile în nas celor fără experienţă, în contextul crizei. „Faptul că în prezent piaţa şi-a încetinit ritmul de creştere determină o rată mică de absorbţie a tinerilor absolvenţi – deci deodată numărul lor devine ‘foarte mare’. Acest lucru a determinat o modificare a abordării pieţei muncii de către tinerii absolvenţi”, spune, la rândul ei, Anca Podoleanu, managing partner al Choice Consulting şi membru HR Club.

Aşadar, pentru cei care abia au ieşit de pe băncile facultăţii şi nu au lucrat niciodată, ce rămâne de făcut? Alegerea unui job mai prost plătit, dar totuşi sigur. Reprezentantul Lugera & Makler spune că pe lângă poziţiile de asistent, absolvenţii cu studii superioare mai optează şi pentru posturile de personal hotelier, mai ales în afara ţării, salariile fiind extreme de atractive.

Angajaţi cu facultate, chiar şi acolo unde nu este nevoie

Un alt motiv pentru care mare parte a posturilor de entry-level sunt ocupate de persoane supra-calificate este acela că angajatorii au fost „educaţi” în ultimii ani în acest sens. „În activitatea noastră de recrutare am întâlnit organizaţii care solicitau studii superioare pentru posturi în care acestea nu erau nici necesare, nici relevante”, spune Ioana Tot, senior consultant al companiei Consulteam şi membru HR Club.

Practic, angajatorii s-au obişnuit să aibă candidaţi care au trecut în CV o facultate terminată şi, eventual, un master. După cum spune, însă, Gogianu, acest lucru face piaţa din România mai specială şi atipică comparativ cu cea a vecinilor noştrii, Ungaria sau Cehia.

Deşi studiile superioare nu exprimă şi garanţia unor cunoştinţe temeinice în anumite domenii, angajatorii preferă absolvenţii de facultate. „Studiile superioare nu oferă niciun fel de garanţie, însă şansele sunt mai mari ca acel candidat să aibă deprinderea procesului de învăţare şi uneori chiar abilităţi practice exersate în cadrul facultăţii pe diverse proiecte”, este de părere Adriana Boşcănici, managing partner al Trainart.

Reversul medaliei

Angajarea unei persoane pe un post sub califcare sa poate aduce şi dezavantaje angajatorului. Este posibil ca, în ciuda diplomei, acesta să nu deprindă toate abilităţile necesare noului job. „Personal, am întâlnit şi am lucrat cu persoane fără studii superioare care de departe erau mult mai calificate decât un absolvent de facultate. A angaja o persoană fără studii superioare, dar cu cunostinţe solide în domeniu este întotdeauna o decizie mai bună decât a angaja un absolvent cu diplomă fabricată”, concluzionează Adriana Boşcănici.

În plus, un job slab poate fi nemotivant pentru o persoană foarte instruită. Angajatorul trebuie astfel să îşi facă un calcul simplu: „Când angajez o persoană, cât timp vreau să am ocupat acel post? Vreau să plece peste 6 luni şi să reiau procesul sau ca el să evolueze împreună cu firma?”. „Dacă se angajează o persoană supra-calificată pe un post care nu ajunge la provocarea sperată de cel angajat, atunci acea persoană va pleca. Va fi demotivată şi nu va rămâne în acea poziţie”, spune Irina Manolescu.

Doar cu MBA mai poţi fi în „top”

În condiţiile în care absolvenţii de studii superioare şi de mastere se duc pe posturi de începători, cine mai ocupă posturile de top? Florin Gogianu, de la Lugera & Makler, spune că în viitor ocuparea unei poziţii de management va fi legată invariabil de un MBA. „În următorii ani, vom vedea cum pentru ocuparea unor posturi de management vor conta din ce în ce mai mult studiile MBA cu diferite specializări”, a declarat acesta.

Dacă în urmă cu câţiva ani astfel de posturi reveneau chiar şi celor care aveau doar o facultate, în viitor acest lucru nu se va mai întâmpla.

Cu toate acestea, experienţa este şi de această dată pe primul loc. Aşa cum diploma de absolvire a universităţii nu garantează nimic, nici MBA-ul nu are impact asupra angajatorului dacă CV-ul este gol.

„Depinde foarte mult în ce moment al carierei sunt făcute aceste programe, pentru că un proaspăt absolvent care are şi două mastere nu are şanse mai mari la o poziţie de management faţă de o persoană doar cu studii superioare, dar cu experienţă”, spune Adriana Boşcănici.

Tendinţa este dictată şi de dezvoltarea mediului economic din România, după cum spune Gogianu. „Pe măsură ce operaţiunile companiilor din România se vor diversifica şi vor creşte ca volum şi amploare, iar companiile cu origini antreprenoriale vor încerca să intre pe piaţa regională, criteriile de selecţie pentru poziţiile de management vor creşte şi, implicit, vor tinde către astfel de cerinţe”, a subliniat acesta.

Nota: un alt articol pe aceeasi tema poate fi citit aici ("Şomer cu diplomă, fac orice").

Anarhia și demagogia

2010-02-15T12:43:00.006+02:00

Publicat de Cobon

www.la-deruta.blogspot.com

Ii observ pe actualii licurici cum incearca tot felul de tactici pentru evitarea constientizarii inevitabilului: existenta si rolul statului nu pot fi eliminate din constructia unei noi societati, in contextul caderii in dizgratie a capitalismului. Existenta si rolul statului sunt asociate cu dictatura, comunismul, fascismul, bolsevismul, chiar terorismul in urma deconspirarii intereselor ce au stat la baza izbucnirii razboiului "antiterorist" mondial. Deci statul e vinovat de toate relele, iar liberalii, sau cum se mai autodenumesc ei in discursurile astea sforaitoare despre libertate si proprietate privata, sunt niste ingerasi care ne arata calea cea dreapta de iesire din rahatul in care ne-a bagat societatea capitalista.

De fapt asta este doar o poveste de adormit copiii. Este o incercare de a indeparta "simpatiile" cetatenilor fata de stat, de a demoniza statul, pentru ca cetatenii sa accepte daca nu ideea de neexistenta a statului, macar ideea de stat minimal, in care libertarienii sa-si faca de cap in continuare. Daca spun asta nu inseamna ca sunt de acord cu masurile luate de stat, ci doar cu rolul lui foarte important in reglementarea relatiilor dintre oameni in majoritatea aspectelor vietii sociale. Oricum, discutia se invarte in jurul ideii de proprietate privata si reglementarile si interventia statului in activitatile ce rezulta din folosirea acesteia pentru obtinerea de profituri, deci de proprietati private si mai multe sau mai mari. Deci se evita adevarata cauza a tuturor problemelor din societatea de azi prin indepartarea atentiei si indreptarea ei catre o falsa cauza. Adevarata cauza este proprietatea privata nelimitata, falsa cauza este existenta si rolul statului. Se vorbeste despre stat ca fiind o entitate extraterestra, organismul ei fiind format din componente ce nu tin de umanitate ci de ceva exterior acesteia. Ei bine, cineva trebuie sa le reaminteasca adevarul ca statul este format din oameni, asa cum proprietatea privata si managementul ei se face tot de catre oameni.

Diferenta intre stat si proprietar este ca statul are rolul de a asigura armonia functionarii societatii, pe cand proprietarul are doar interesul de a obtine profit, a-si multiplica proprietatile (averile) prin orice mijloace, in masura in care ceilalti componenti ai societatii le accepta. Iar in contextul actual statul este cel care nu ii permite acestuia sa abuzeze de superioritatea lui economica in fata majoritatii care poate detine doar capacitatea de munca, nu si averi care sa-i asigure un trai decent. Si totusi, in contextul actual, tot proprietarii sunt avantajati, dar nu vor sa recunoasca asta, pentru ca diferentele dintre ei si ceilalti sunt atat de mari incat ar putea duce la revolutii comuniste. Astfel ei o fac pe revolutionarii, se screm sa inventeze noi ideologii. Problema lor cea mai mare este ca nu se pot adresa maselor, din simplul motiv ca acestea nu sunt detinatoare de mari proprietati private ca ale lor. Si atunci le arata bau-baul cu statul care taxeaza la sange, care pune taxe si pe aer. Dar nu recunoaste faptul ca statul e in mana celor ca ei, adica a proprietarilor de averi care incearca sa-si consolideze pozitia in societate folosindu-se de stat. Si acum vine esenta acestui discurs: daca diferentele intre componentii societatii ar fi mici, ma refer la posibilitatea acumularii de averi, atunci statul ar fi condus de oameni care nu vor mai avea motive sa se foloseasca pervers de functiile lor. Va avea de beneficiat societatea in intregul ei, nu doar deja consacratii posesori de averi. In societatea de azi oricine poate detine averi uriase, inimaginabile pentru un om care munceste cinstit in orice domeniu ar activa.

Din pacate trebuie subliniata diferenta dintre munca cinstita si cea necinstita. Ceea ce este foarte greu de facut. Munca cinstita ar insemna cea care nu este bazata pe minciuna, pe escrocherie, pe nevoi artificiale create societatii de consum. Dau un exemplu simplu: industria modei. Este una dintre cele mai mincinoase industrii, aducatoare de profit "muncitorilor" ei si vampirilor capitalisti din jurul acestora. Eu cred ca arta, munca creatoare de opere de arta si intelectuale in general, trebuie sa vina ca o completare a crearii de bunuri si servicii, nu ca o metoda de muls prostimea sau de circulatie artificiala a banului. Pentru ca tocmai preturile extravagante din aceste domenii duc la abuzurile proprietarilor de averi fata de angajatii lor. Un proprietar viseaza la o masina de lux, la o opera de arta, dar pentru a o poseda trebuie sa obtina rapid un profit mare. Atunci apeleaza la "profesionalismul" managerului de a exploata la maxim munca depusa de oameni care poate merita mai mult decat proprietarul sa se bucure de o viata frumoasa, dar "ghinionul" si constiinta nu-i lasa sa acceada la asa ceva, deci nu le ramane de facut decat sa execute munca in conditiile impuse de manager. Aici intervine statul cu reglementarile lui, dar care sunt ignorate de potentatul proprietar, pt ca isi permite sa corupa un functionar, un procuror, un judecator, un politician, poate sa-si creeze propria retea de corupti in aparatul de stat care sa-l protejeze de "abuzurile" si "interventionismul" statului. Asta inseamna de fapt anarhia libertariana in care traim deja, nu mai trebuie sa o concepem si pe hartie. Iar asta este doar o fata a capitalismului, care inglobeaza toate aceste tipuri de societati ce se bazeaza pe obtinerea de profit, pe acapararea de proprietati private de catre unii in detrimentul altora.

Daca am trai intr-un univers in care spatiile si resursele ar fi nelimitate, atunci ar fi mai usor de trait. Dar limitarea impusa de traiul pe planeta asta ne obliga la limitarea, controlul constient al consumului societatii. Iar cand aceasta limitare se aplica numai pentru o anumita parte din populatie, aceea cu constiinta si bun simt, putem spune ca traim intr-o lume care nu este pe placul nostru, mai exact intr-o societate gresita. Din pacate licuricii se screm sa pastreze acest tip de societate prin diferite tertipuri, majoritatea tinand de ideologii, de abordari sofisticate care sa-i sperie pe cetateni cu termeni de genul: dictatura, comunism=dictatura, pierdere de libertate si altele. Se ignora faptul ca nu suntem liberi atata timp cat suntem miliarde si impartim resurse si spatiii limitate. Avem liberul arbitru de a apela la bun simt, dar noi apelam doar la simtul primar, animalic de a poseda mai mult decat celalalt, iar pentru asta constiinta trebuie anihilata. Dar ratiunea ne poate determina sa ne punem intrebarea: cine ma obliga sa posed proprietati si averi de care nu ma pot bucura nici in 1000 de ani de viata? Un posibil raspuns ar putea fi: nevoia artificiala de putere pe care o poti obtine cu toate acestea. Adica nu ai ce face cu bunuri materiale de valoarea respectiva, dar te poti folosi doar de invocarea averii pe care o detii ca sa fii tu marele licurici ce tine in maini destinele omenirii sau micul licurici care se bucura de cativa lingai pe care ii tine in curte si ii asmute ca pe niste caini asupra vanatului cand se inarmeaza si porneste la vanatoare din plictiseala.

Imi vine sa rad, dar si sa plang in acelasi timp, cand ii vad pe niste amarati fara macar un apartament si care striga sus si tare ca vrea anarhie libertariana(sau cum ii mai spune), ca proprietatea privata e sfanta, ca statul e nociv, ca vrea sa traiasca liber. Nu-l opreste nimeni sa incerce asta pe pielea lui. Dar pentru asta trebuie sa detina intai o proprietate sau o avere care sa-i permita ruperea de societate si sa traiasca in lipsa de reguli in padure sau in pustiu, acolo unde nu e nevoie de regulile bunului simt. De ce nu fac asta toti libertarienii astia guralivi? Pentru ca ei incearca sa impuna "libertatea" lor celorlalti. In individualismul lor ei se cred superiori si cred ca au de castigat daca aburesc "pulimea" cu noua lor ideologie. Se simt superiori daca semneaza un articol sau o carte care ii inscrie in randul lacheilor capitalisti ai momentului. Asta e realizarea lor cea mai mare in viata: sa contribuie la status quo-ul etern si lumea sa le recunoasca valoarea, ca in manelele "realizatilor" penali autohtoni.

Nu se doreste o revolutie adevarata, o constientizare a adevarului gol golut ca averile nesimtite duc la abuzurile astea de care ne plangem cu totii. Daca n-ar exista perversa motivatie a obtinerii de profit prin orice mijloace, nici abuzuri nu ar fi(din partea statului sau a "proprietarilor"). Odata cu profitul ca motiv principal al functionarii economiei a aparut si diabolica societate de consum pornita de la "comisioane in functie de vanzari". De ce nu ar fi bunastarea oamenilor, a societatii, principalul motor al economiei? De ce "proprietatea privata" trebuie sa fie piedica principala a bunastarii? Proprietatea privata poate fi doar proprietate sociala, nu si economica. Dar nu asta se vrea. Tocmai calitatea de proprietate economica trebuie sa ramana valabila pt status quo. Altfel cum ar mai conduce lumea niste incapabili, niste nesimtiti al caror bun simt a fost ingropat odata cu aparitia viselor lor capitaliste?

Asa trebuie pusa problema daca vreti o societate mai buna. Dar am o vaga impresie ca va place balacareala de acum...

[Blog] Povesti de groaza

2010-02-14T09:12:00.001+02:00

Link
"Pe de alta parte, demersul educativ in acest sens, presupune educarea elevilor in idee cunoasterii si respectarii normelor morale, a legilor convietuirii umane, a identificarii drepturilor si responsabilitatilor individuale in vederea aplicarii si respectarii lor, a cunoasterii problemelor contemporane, a problemelor tineretului, a insusirii normelor de protectie a muncii , a regulilor de circulatie, a normelor de prevenire a incendiilor si formarea obisnuintei de a le respecta in scopul apararii vietii si a sanatatii proprii a celorlalti ; a cultivarii respectului fata de valorile umane in general si fata de munca in special; a dezvoltarii atasamentului, dragostei si spiritului de sacrificiu fata de patrie; a pregatirii tinerilor pentru viata si intelegere sociala cu pastrarea individualitatii si, in sfarsit, ideea formarii tinerilor in spirirul respectului fata de libertate, democratie, institutiile sociale si valorile reale, a unor buni cetateni, capabili sa-si indeplineasca indatorile civile."

....!
Cine a scris asta ? "Cultura Civica" - materie de scoala, vedeti acolo cat de frumos e prezentata masina. Impachetata, vopsita, arata foarte bine. "Fata de munca in special".... Adica "munca" prin ea insasi... Sa-l vad eu pe ala care a scris asta, l-as pune la sapat gropi pe care sa le umple la loc. "Dar ... e inutil" ar zice. Io i-as zice sa taca si sa "respecte".

Ce scrie mai sus, toate valorile alea - e ca si cum ai vrea sa inveti o pasare sa zboare tinand-o in colivie si citindu-i manualul. Obtii o pasare psihopata - asta cu siguranta. Alea apar de la sine - pentru pasarile libere.
De fapt - nu vrei sa o inveti nimic, sau faci pe prostu, daca ai vrea - ai sti ce e de facut. Vrei doar sa te asiguri ca pasarea ajunge sa isi apere colivia si nu mai pleaca de acolo, poti sa o si lasi libera, inchisoarea creata in cap - o va face sa ramana pe loc, si pasarea asta modificata - va continua sa impuna "regulile" si asupra altor pasari din jur. Sistemul e astfel pastrat. Ce spunea Mark Twain, nu e nevoie de toti , e de ajuns sa fie cativa, civilizatia are grija ca cei mai modificati sa migreze spre varf.

In fermele industriale gainilor li se taie ciocul si vacilor coarnele, altfel se ranesc intre ele. Nu e ceva ce fac ele de obicei, fiind insa prinse in acel spatiu, relatiile naturale - care exista chiar si pentru gaini, nu mai au nici un sens, normal ca ai nevoie de reguli si gaini psihopate care sa le impuna. "Taiati-va ciocul, luati si niste sedativ". Equilibrium - si acolo adevarul despre "ferma" e spus doar pe jumatate, "a simti" nu a cauzat niciodata nici un razboi. Vedeti armistitiul de Craciun din 1914, aia se apucasera sa petreaca, pana cand a venit Masina (sefii lor, aia cu un grad mai mare de modificare) - si au trebuit sa continue sa se impuste intre ei. De fapt - se vede clar, cu adevarat e rau "fara reguli", dar nimeni nu se uita in ce situatie se afla in general, ferma industriala sau inchisoarea din jur. Prikoke.

In rest totul e atat de dus incat nu mai merita nici macar observat. "Politica", "Economie". Aici :

Vedeti cum casele stau goale, oamenii stau pe afara. Cate resurse consumate si disturgere pentru ce ? Homo Sapiens gandeste pe datorie. Mai zic unii "am ajuns pe Luna".

--
Publicat de către pai mei la Blog , 2/14/2010 08:35:00 AM

["Civilizatie"] 2/14/2010 04:21:00 AM

2010-02-14T04:30:00.001+02:00

Neexistand "bine" si "rau", ce mai scriu eu pe aici, e o simpla hotarare a mea. Nu exista nimic in afara noastra. Cum vrem, asa e tot. Am hotarat eu - in privinta mesajului blogului si pentru moment raman la el. A avea o "agenda" - adica a promova o ideologie. Asta neaga ideea de "a fi acum" - si de fapt as ajunge sa nu mai scriu nimic. Nu ramane nimic, nici o justificare pentru o anumita "propaganda" in afara hotararii proprii. Pentru care trebuie dat "refresh" in fiecare secunda. Trebuie sa stim pentru ce facem cea ce facem :)

Nu e ciudat cand 1 milion de oameni canta la Metallica apoi revin si sustin masina ?

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/14/2010 04:21:00 AM

["Civilizatie"] Curatatorul de mine

2010-02-13T12:22:00.001+02:00

Dincolo de ce spune Joseph Campbell, sau poate tocmai ce spune el. Sensul sau hotararea. Mai jos - un om care s-a hotarat sa-si curete tara de mine. Nu pentru ca e "adrenaline junkie", cum pare sa spuna Joseph Campbell mai jos. Dar oamenii trebuie sa fie "liberi", sau eliberati de "masina din cap" pentru a ajunge aici.

Aki Ra

"The importance of this self-respect as a prime motivator of human nature can hardly be overstated; it may enable an individual to defy civilization, even in the face of the hatred of the whole modern world. When an individual acquires fundamental self-respect, then s/he will be made a fool no longer, and all the blows of civilization are nothing but the battle scars of a proud warrior. Civilization is powerless against it, because a person who has re-claimed fundamental self-respect cares nothing about the laws and standards of civilization.

This self-respect leads to genuine self-love, the second and decisive step on the path to sanity, for self-love (and happiness in large measure) consists in becoming one's own ideal again, as in childhood. This self-love eventually overflows and becomes love for others and for external nature. Concern for life on Earth is the result of a surplus of love, or as Nietzsche put it, "abundance in oneself the over-great fullness of life the feeling of plenitude and increased energy." In other words, caring for life on Earth flows from an unbroken and expanding primary and healthy narcissism. Without this caring that flows from self-love, science and ethics will preach in vain for the preservation of biological diversity, ecological integrity, and real wilderness.

The megalomaniac or pathological narcissist has no love for others or for nature, because s/he needs all available psychic energy, and even more, in order to stave off a false self that is becoming more demanding and brutal. In megalomania, the backward flow of love, away from others and nature and toward the self, is a defensive reaction to the underlying reality of intensifying personal hurt and hatred: the original self is becoming weaker, and the false self stronger, because the gross injury to the psyche of the human being, by the trauma of civilization, festers"

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/13/2010 12:10:00 PM

["Civilizatie"] Joseph Campbell

2010-02-12T18:23:00.001+02:00

"People say that what we're all seeking is a meaning for life. I don't think that's what we're really seeking. I think what we're seeking is an experience of being alive, so that our life experiences on the purely physical plane will have resonance within our own innermost being and reality, so that we actually feel the rapture of being alive. That's what it's all finally about."

Wikipedia

Joseph John Campbell (March 26, 1904 – October 31, 1987) was an American mythologist, writer and lecturer, best known for his work in comparative mythology and comparative religion. His work is vast, covering many aspects of the human experience. His philosophy is often summarized by his phrase: "Follow your bliss."[1]

Wikiquote

The Power of Myth - documentar

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/12/2010 06:19:00 PM

["Civilizatie"] Eroziunea solului

2010-02-11T15:29:00.001+02:00

Spre deosebire de primitivi, si ideile lor in privinta "sensului", noi am avansat.
Stim mai bine si putem face orice. De parca ar exista un "noi" care gandim si planuim tot. Lumea civilizata : 80% sclavi incercand sa supravietuiasca in deserturile si pe gramezile de gunoi lasate in urma, (1 miliard nu au nici apa curata) si 20% traiesc mai "bine" si spun "suntem avansati". Desigur ca astia spun, ei au acces la microfon si ziar, ei creeaza imaginea dorita. Restul nu spun nimic, n-au ziar si cei mai multi doar viseaza sa "ajunga sus".

Ce am mai reusit sa facem:

Anglia prevede o criza alimentara, solul va disparea in 60 de ani

"An estimated 75 billion tonnes of soil is lost annually with more than 80 per cent of the world's farming land "moderately or severely eroded", the Carbon Farming conference heard.
A University of Sydney study, presented to the conference, found soil is being lost in China 57 times faster than it can be replaced through natural processes. In Europe that figure is 17 times, in America 10 times while five times as much soil is being lost in Australia."
60 de ani. Ma intreb daca au luat in considerare padurile care vor fi taiate pentru a face rost de teren fertil. Poate mai adauga cativa ani.

Petrolul pe care il mancam
"Iowa is almost all fields now. Little prairie remains, and if you can find what Iowans call a "postage stamp" remnant of some, it most likely will abut a cornfield. This allows an observation. Walk from the prairie to the field, and you probably will step down about six feet, as if the land had been stolen from beneath you. Settlers' accounts of the prairie conquest mention a sound, a series of pops, like pistol shots, the sound of stout grass roots breaking before a moldboard plow. A robbery was in progress. "

Asta e "turnul Babel" de care vorbea Daniel Quinn, unde luam caramizi de la baza si le punem la varf. Si nici macar pentru ca ne place cea ce facem.

Despre sol.
Despaduriri
Madagascar
Haiti

Creste productia de hrana, "green revolution", creste si populatia, apoi productia trebuie sa creasca, etc. Pana cand distrugem tot.

In poza asta se vede un parc national din Tunisia. In afara lui : prea multe animale domestice si prea multa agricultura. Civilizatia lasa in urma deserturi. "Orientul mijlociu" - ca exemplu, apoi Grecia, etc, vedeti articolul "Petrolul pe care il mancam" de mai sus.

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/11/2010 02:58:00 PM

["Civilizatie"] Sens

2010-02-10T20:40:00.001+02:00

"Primitive peoples, in contrast, tended to see nature as intrinsically meaningful. In many cultures prohibitions surrounded the overhunting of animals or the felling of trees. The aboriginal peoples of Australia believed that their primary purpose in the cosmic scheme of things was to take care of the land, which meant performing ceremonies for the periodic renewal of plant and animal species, and of the landscape itself. "

Richard Heinberg

------------------

"This energetic connection with the surroundings was immense; an incredible exchange on all levels was constantly taking place. It is within the context of this immenseness that our words, our 'rationality', our technical pragmatics seem so narrow, so very small. Far from being primitive, these were people enjoying and interested in preserving immenseness. This is no idealism. A concrete experience in nature can demonstrate the incredible power of the outdoors. One may engage in an intense, strenuous experience with others for a few hours (a night hike or some such) and then afterwards meander about in total silence, gesturing at most, exploring movement, smells, and impulses. This will give a taste of how rich it all is. This is what we have lost in our narrow obsessiveness with technicality. What Zen practitioners strive for a lifetime for, our ancestors had by birthright. Sure, they didn't know how to make a waterwheel or how to harness electricity; they didn't want to: they had better things to do! It is even remotely conceivable that they did know of these things, in potential form at least, but saw them as trivial to the process of life..."

John Landau
--------------

Vedeti postarea de mai jos. Acele mituri care se formeaza, chiar intr-un mediu creat de om, si incercand sa gaseasca un sens in tot. Un sens pentru ce ? Un sens - exista cand nu esti separat. Articolul spune ca dupa ce acei copii cresc, miturile "dispar". In alte conditii - daca mancarea nu ar fi fost inchisa, adica ar fi fost liberi, nu ar fi disparut. Acum - dispar pentru ca nu mai au loc, cunoastem totul, si suntem in mijlocul pustiului. Pustiul din mintea noastra. Creat si intretinut de masina.
Acea forma de "cunoastere" ar fi continuat, s-ar fi "perfectionat" incontinuu. Autocunoasterea cand nu esti separat de mediu. Nu e vorba de "religie". Nici de frica de "necunoscut". Mituri romanesti despre creatie : dracul care aduce pamant de pe fundul marii si creeaza uscatul, un mit exact la fel apare in America: la inceput era doar apa, apoi niste rate aduc pamant de pe fundul marii. Ce sunt astea ? Povesti ? De ce se aseamana ? Pentru ca nu sunt nici "povesti Disney" nici "inventii". Sunt cautari, intuitii.

------------------

"Today a young man on acid realized that all matter is just energy condensed to a slow vibration, that we are all one consciousness experiencing itself subjectively, there is no such thing as death, life is only a dream and we are the imagination of ourselves." - Bill Hicks

Un articol: A View from the Headwaters

Un site cu multe linkuri.

Am gasit un discurs al lui Dan Puric, aici. Nu sunt de acord cu tot ce spune el, pana cand am vazut discursul nu auzisem decat numele, dar spune lucruri interesante.

Acei "vanatori culegatori" se comporta ca parti (constiente) ale unui organism. Exista un sens in tot exista jurul lor. Nimic nu e "inert" sau "de umplutura".

Inca un link:
"My self is to some extent made by me, at least insofar as I seem to gain control over it. A wilderness environment is, on the contrary, mostly given. For the hunter-forager, this Me in a non-Me world is the most penetrating and powerful realization in life. The mature person in such a culture is not concerned with blunting that dreadful reality but with establishing lines of connectedness or relationship. Formal culture is shaped by the elaboration of covenants and negotiations with the Other. The separation makes impossible a fuzzy confusion; there is no vague "identity with nature," but rather a lifelong task of formulating and internalizing treaties of affiliation. The forms and terms of that relationship become part of a secondary level of my identity, the background or gestalt. This refining of what-I-am-not is a developmental matter, and the human life cycle conforms to stages in its progress."

------------------

"The American Indian is of the soil, whether it be the region of the forests, plains, pueblos, or mesas. He fits into the landscape, for the hand that fashioned the continent also fashioned the man for his surroundings. He once grew as naturally as the wild sunflowers, he belongs just as the buffalo belonged..."

"We did not think of the great open plains, the beautiful rolling hills, and winding streams with tangled growth, as "wild." Only to the white man was nature a "wilderness" and only to him was the land "infested" with "wild" animals and "savage" people. To us it was tame. Earth was bountiful and we were surrounded with the blessings of the Great Mystery. Not until the hairy man from the east came and with brutal frenzy heaped injustices upon us and the families we loved was it "wild" for us. When the very animals of the forest began fleeing from his approach, then it was that for us the "Wild West" began. "

Chief Luther Standing Bear

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/10/2010 07:17:00 PM

["Civilizatie"] Miturile din Miami

2010-02-10T12:03:00.001+02:00

In legatura cu postul de mai jos.

Myths over Miami

"On Christmas night a year ago, God fled Heaven to escape an audacious demon attack -- a celestial Tet Offensive. The demons smashed to dust his palace of beautiful blue-moon marble. TV news kept it secret, but homeless children in shelters across the country report being awakened from troubled sleep and alerted by dead relatives. No one knows why God has never reappeared, leaving his stunned angels to defend his earthly estate against assaults from Hell. "Demons found doors to our world," adds eight-year-old Miguel, who sits before Andre with the other children at the Salvation Army shelter. The demons' gateways from Hell include abandoned refrigerators, mirrors, Ghost Town (the nickname shelter children have for a cemetery somewhere in Dade County), and Jeep Cherokees with "black windows." The demons are nourished by dark human emotions: jealousy, hate, fear.

"Folktales are the only work of beauty a displaced people can keep," she explains. "And their power can transcend class and race lines because they address visceral questions: Why side with good when evil is clearly winning? If I am killed, how can I make my life resonate beyond the grave?"

That sense of mission, writes Harvard psychologist Robert Coles in The Spiritual Life of Children, may explain why some children in crisis -- and perhaps the adults they become -- are brave, decent, and imaginative, while others more privileged can be "callous, mean-spirited, and mediocre." The homeless child in Miami and elsewhere lives in a world where violence and death are commonplace, where it's highly advantageous to grovel before the powerful and shun the weak, and where adult rescuers are nowhere to be found. Yet what Coles calls the "ability to grasp onto ideals larger than oneself and exert influence for good" -- a sense of mission -- is nurtured in eerie, beautiful, shelter folktales.

In any group that generates its own legends -- whether in a corporate office or a remote Amazonian village -- the most articulate member becomes the semiofficial teller of the tales. The same thing happens in homeless shelters, even though the population is so transient. The most verbally skilled children -- such as Andre -- impart the secret stories to new arrivals. Ensuring that their truths survive regardless of their own fate is a duty felt deeply by these children, including one ten-year-old Miami girl who, after confiding and illustrating secret stories, created a self-portrait for a visitor. She chose a gray crayon to draw a gravestone carefully inscribed with her own name and the year 1998."

-----------

Carl Jung

"I then realized on what the "dignity," the tranquil composure of the individual Indian, was founded. It springs from his being a son of the sun; his life is cosmologically meaningful, for he helps the father and preserver of all life in his daily rise and descent. If we set against this our own self -justifications, the meaning of our own lives as it is formulated by our reason, we cannot help but see our poverty. Out of sheer envy we are obliged to smile at the Indians* naivete and to plume ourselves on our cleverness; for otherwise we would discover how impoverished and down at the heels we are. Knowledge does not enrich us; it removes us more and more from the mythic world in which we were once at home by right of birth. "

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/10/2010 11:53:00 AM

["Civilizatie"] Trib

2010-02-10T11:07:00.001+02:00

Un trib e forma naturala in care oamenii liberi se "organizeaza". Mai jos, niste lucruri foarte interesante, se pare ca toata istoria unui trib + ceva asemanator "animismului" apare de la sine. Desigur despre toate astea ni se spune ca "e o faza normala in timpul cresterii". Dar nu poate continua, hrana e inchisa, "civilizatia" urmeaza.

Sunt locuri unde nu exista conditii pentru obtinerea celor de baza - participand in sistemul masinii, atunci aceste triburi incipiente formeaza in timp bandele, vedeti Brazilia. Nici ei nu au acces direct la hrana, asa ca difera in obiceiuri fata de triburile din trecut. Contin elemente ale masinii.

Nu spun "sa revenim la triburi". Sunt bune - ca organizatie pentru oamenii care participa, dar e posibil ca civilizatia sa fie inevitabila. Prin razboi intre triburi, un trib mai puternic cucereste tot, etc... Raman la "nu stiu" in privinta civilizatiei inevitabile. Pentru ca tribul ala sa fie mai puternic - nu are nevoie numai de agricultura, are nevoie de clase sociale, bani, proprietate. Cum apar conceptele astea ?

Children's street culture

"Children's street culture refers to the cumulative culture created by young children. Collectively, this body of knowledge is passed down from one generation of urban children to the next, and can also be passed between different groups of children (e.g. in the form of crazes, but also in intergenerational mixing). It is most common in children between the ages of seven and twelve. It is strongest in urban working class industrial districts where children are traditionally free to "play out" in the streets for long periods without supervision.

Children's street culture is invented and largely sustained by children themselves, although it may come to incorporate fragments of media culture and toys in its activities. It is not to be confused with the commercial media-culture produced for children (e.g., comics, television, mass-produced toys, and clothing), although it may overlap.

Young children's street culture usually takes place on quiet backstreets and pavements, and along routes that venture out into local parks, playgrounds, scrub and wasteland, and to local shops. It can often incorporate many found and scavenged materials such as old car seats, tyres, planks, bricks, etc. Sometimes found materials will be combined to create objects (e.g. making guys for Bonfire Night — see Beck 1984). Play will often incorporate crazes (sometimes incorporating seasonal elements that are freely collected, such as conkers, snowballs, sycamore seeds). It also imposes imaginative status on certain sections of the urban realm (local buildings, kerbs, street objects, road layouts, etc). In summer children may use scavenged materials to create a temporary and semi-hidden 'den' or 'hideout' or 'HQ' in a marginal area near their homes, that serves as an informal meeting and relaxation place during the summer (see: Sobel, 2001). An urban area that looks faceless or neglected to an adult may have deep 'spirit of place' meanings in children's street culture.

Although it varies from place to place, research shows that it appears to share many commonalities across many cultures. "

----------

Ascent of Humanity

"In writing this book, for example, when I steel myself to cover certain material necessary to the book's logical framework, my words come out pedantic and uninspired; my best writing comes when I'm "playing around" with the ideas, and in this play a logic and structure emerges that is far more potent than anything I could have thought up beforehand. I imagine Thomas Edison doing the same kind of thing, puttering around in his lab, trying this and that with no guarantee of success but in the process thinking of a new idea, trying it out. I imagine Albert Einstein, trying out,, just for his fun and delight, ideas in physics that must have seemed crazy at first, but not caring, exploring them anyway. I don't mean to compare myself to these geniuses, only to illustrate a principle of creativity: forgetting about what has been done before, what will work, what brings secure results, and trying something else for the fun of it."

---

"Unlike joint consumption, play is by nature creative. Joint creativity fosters relationships that are anything but superficial. But when our fun, our entertainment, is itself the object of purchase, and is created by distant and anonymous specialists for our consumption (movies, sports contests, music), then we become consumers and not producers of fun. We are no longer play-ers. "

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/10/2010 10:40:00 AM

["Civilizatie"] Iar 9/11

2010-02-09T20:39:00.001+02:00

Kerrey : This is a longer conversation , I'm not sure we will ever to the bottom of it.

LA CHANGE : We have to or I don't think we can save our country sir.

Kerrey : I don't think, Well if that's the condition upon which we'll be saving our country, because , the problem is it's a 30 year old conspiracy.

LA CHANGE : No, I'm talking about 911.

Kerrey : That's what I'm talking about

LA CHANGE : Oh , you are..

--------------

Bob Kerry - a facut parte din comisia oficiala de investigatie. Stie ca adevarul despre 9/11 nu schimba nimic, pentru ca probabil stie motivele - si considera ca toata treaba a fost necesara. Criza petrolului din 70 probabil i-a trezit pe Sith Lords, care si-au dat seama ca organizarea care ii sustine e vulnerabila. Apoi razboiul e profitabil, si nu au nici un interes sa renunte la el, daca America se retrage se pierd sute de mii de slujbe. Am auzit ca pentru fiecare soldat - si sunt 140000 in Irak, sunt 10 civili care au de lucru. Desi bani lor nu au acoperire, asta e jocul la care iau parte.

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/09/2010 08:29:00 PM

MIZERIA PROSPERITATII

2010-02-09T15:29:00.002+02:00

Am in mana o carte aparuta acum cativa ani la Paris si intitulata „Misere de la prosperite“ a cunoscutului eseist si filosof Pascal Bruckner. Asupra ei ma voi opri in cele ce urmeaza, deoarece autorul, care desi nu e de stanga, incearca in paginile ei sa spuna raspicat cateva adevaruri despre societatea nemiloasa pe care o faureste liberalismul neingradit de nimic.

„Stagnarea veniturilor muncitorilor, deconectarea dintre cresterea economica si cresterea actiunilor la bursa, incetinirea mobilitatii sociale, toate acestea fac ca cele castigate dupa 1945 sa fie sterse in favoarea unei societati mai reci, ostila celor slabi si favorabila celor avuti. Este ca si cum ar trebui reinceputa lupta pentru mai multa demnitate in viata, reluate bataliile sindicale de odinioara, de data asta insa neinsotite de iluziile ce inflacarau odinioara miscarea muncitoreasca. O revenire deci la un capitalism dur, fara indurare fata de cei subcalificati, un sistem cu atat mai brutal cu cat nu mai e patruns de perspectiva unui viitor mai bun. Intre bogati si saraci, diferentele de venituri au ajuns, ca in secolul 19, atat de mari incat crezi ca o teologie implacabila i-ar salva pe unii si i-ar exclude pe altii. In principiu modernitatea nu inchide pe nimeni in conditia sa de origine si anuleaza frontierele de clasa, de sex, de rasa si de nastere. Dar acum zidul banilor ridica din nou bariere de casta“, scrie chiar din primele pagini autorul.

El recunoaste ca in occident situatia celor sarmani s-a imbunatatit in ultimele decenii, prin faramiturile ce cad de la masa celor bogati, dar prapastia intre ei creste mereu. Odinioara, in Europa, era de regula o anumita discretie in publicarea veniturilor sefilor de concerne si ale patronilor de mari firme. Aceasta discretie e pe cale sa dispara, luandu-se drept exemplu St. Unite, unde transparenta castigurilor fabuloase ale magnatilor e ostentativa. Explicatia, dupa Bruckner, a acestei etalari a bogatiei, e ca „populatia trebuie sa fie constienta ca ceva de netrecut o desparte de stapanii acestei lumi, ale caror salarii nu sunt neaparat legate de competenta sau de performantele firmei“.

Se stie ca bazele liberalismului au fost puse in sec.18 de Adam Smith in cartea sa „Wealth of Nations“. „Nu de bunavointa macelarului, a fabricantului de bere sau a brutarului asteptam sa ne vina dejunul, ci de la grija pe care ei o au pentru propriile lor interese. Noi nu pretindem generozitate din partea lor, ci ne adresam egoismului lor. Si deaceea nu le vorbim niciodata despre nevoile noastre, ci mereu despre avantajele lor“ scria el. Aceasta predica, privita cu evlavie de partizanii liberalismului, este doar teorie. In practica, in societatile moderne, cetateanul pretinde statului sa-i asigure pacea civila si sa-i garanteze siguranta, sa asigure continuitatea natiunii si coeziunea societatii. Mai mult decat atat, atunci cand un sector al economiei private intra in criza, acesta cheama statul in ajutor, indeosebi cand dimensiunea sa e atat de mare incat disfunctionalitatea ar putea pune in pericol echilibrul social. In SUA, a doua zi dupa 11 septembrie 2001, s-a putut vedea cum industria aeronautica intindea mana pentru a primi pomana de la un stat pe care pana atunci il repudia. Si a capatat miliarde de dolari. Sumele, de multe zeci de miliarde, acordate de stat bancilor in 2008 si 2009, practic in toate tarile, pentru ca ele sa fi salvate din criza pe care tot acestea o declansasera, este o masura ce contrazice flagrant intreaga teorie a liberalismului, dar protestele au fost insignifiante. Cu o suta de ani in urma, bugetul statului reprezenta in tarile industriale cca. 10% din PIB. Acum, in tarile vest-europene, bugetul de stat se ridica la 50% din PIB, iar in Japonia, mai modesta, la 35%. Explicatia ? Cu toate ca liberalismul respinge cu indignare interventia statului in economie, s-a dovedit ca statul-providenta este indispensabil, ba chiar capabil de performanta.

Este discutabila critica de demolare revolutionara a capitalismului, dar nu si criticarea lui pentru promisiunile pe care nu le respecta, caci actiunea trebuie sa corespunda cuvantului dat. Este legitim sa se pretinda o mai justa repartizare a roadelor cresterii, o societate mai decenta, respectarea echilibrului ecologic, o desvoltare durabila, toate acestea insemnand acceptarea avantajelor economiei de piata, fara consecintele ei pagubitoare. Lozinca socialistilor francezi este desigur corecta: „Da – economiei de piata, nu – societatii de piata !“.

In cartea sa, Pascal Bruckner mai aminteste ca, la inceputul sec XX, economistul austriac Schumpeter nu accepta ideea „mainii invizibile“ ce regleaza economia liberala. Pentru ca plumbul interesului egoist sa se transforme in aur, spunea el, statul trebuie incadrat de institutii si de persoane (oameni politici, functionari, judecatori, politisti etc) ale caror interese nu au nimic comun cu cele ale lui “homo economicus”. Cu alte cuvinte, capitalismul nu functioneaza bine decat incadrat de stat, de asociatii, de organizatii cu obiceiurile lor, care izvorasc din alta logica decat cea economica si nu asculta de legea profitului.

Bruckner desvolta aceasta idee : „Economia isi permite sa fie de piata, tocmai pentru ca societatea nu este in intregime de piata. Un spital de pilda, nu poate exista decat atunci cand personalul sau se dedica cu devotament, cand isi daruieste timpul pacientilor. Ce s-ar intampla cu bolnavii daca doar pofta de castig ar indruma mana surorii medicale? La fel, securitatea aeriana nu poate fi evaluata doar prin salariul platit personalului. Nicaieri in lume, legile concurentei si individualismul radical nu dirijeaza totul. Chiar si America capitalista isi infraneaza poftele spiritului de libera intreprindere prin puritanism si religiozitate, prin patriotism, prin solidaritatea comunitatilor. A tese legaturile sociale doar prin ban, a-l impune in toate relatiile, echivaleaza cu cladirea societatii pe nisip. (...) Individualismul si egalitarismul trebuie sa-si gaseasca fiecare locul cuvenit, fara excese. Trebuie trasate limitele teritoriilor in care banul isi impune legile. In primul rand scoala este cea care trebuie scoasa din acest spatiu dominat de criteriile rentabilitatii. Ea trebuie sa continuie sa asigure invatarea unor discipline legate de simpla desavarsire personala. Chiar daca tanarul e pregatit sa devina apoi inginer, om de banca, cosmonaut, e util ca el sa stie ceva despre muzica, filosofie, pictura. Trebuie ca fiecaruia sa i se ofere sansa de a scapa de monotonia unei singure cariere, a unui unic profil. Scoala trebuie sa intredeschida porti, care abia cand esti adult le vei deschide larg sau le vei lasa inchise. Scoala trebuie pazita de cei ce vor sa o supuna cerintelor stricte ale pietei, intereselor private“. (pag. 176)

Cum poti fi invitat la masa celor avuti cand esti o tara mica ? Fiecare tara e responsabila de propriul sau destin si deaceea Pascal Bruckner crede ca nu numai o profunda reforma interna poate scoate din mizerie, ci si „refuzul de a asculta orbeste de noua evanghelie mondiala : privatizare, dereglementare, liberalizare. Si mai ales, sa ai puterea de a riposta, a dispune de un avantaj strategic sau economic pentru a-ti face simtit dezacordul atunci cand marile puteri ale lumii te-au uitat.“(pag.238)

Cele de mai sus nu pot sa nu ne aduca in minte pledoariile infocate ale neoliberalistilor romani. Cand atragi atentia unui neoliberal asupra lacunelor evidente ale filosofiei sale, el explica plin de suficienta ca acestea se datoreaza numai aplicarii ei incomplete, deoarece mesajul initial pur a fost pervertit de stat si de alte forte „retrograde“. El refuza sa iasa din cercul in care a fost inchis de lupta contra comunismului si, orfan de acest mare inamic, vede acum in combaterea social-democratiei si etatismului, insasi continuarea razboiului angajat ieri contra bolsevismului. De aici, in chip logic, pentru un neoliberal sindicatele sunt depasite, ideea securitatii sociale - demodata, ecologia trebuie sa devina si ea „de piata“. Capitalismul trebuie impins pana la ultimele sale consecinte, deoarece el ar corespunde unei ordini imanente a naturii. Gandirea neoliberala, iar nu democratia, ar fi, dupa el, posesoarea solutiilor pentru toate necazurile din lume. Este regretabil ca acestei ideologii dominante in cercurile intelectuale romanesti nu i s-a dat de fiecare data o riposta pe masura, asa cum se petrece in unele tari occidentale.

["Civilizatie"] Serios

2010-02-08T21:46:00.001+02:00

Poti sa faci orice cata vreme nu te iei in serios, esti inca liber. Fata de tine insuti. Sau fata de propria creatie, de fapt fata de "minte"."Mintea" pune etichete gen "serios", etc. Am mai dat linkul asta, ce e pe acolo face cat tot ce am scris pe aici .

Si un film. "A nu fi atasat nici macar de ideea de ne-atasare" :)

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/08/2010 09:36:00 PM

["Civilizatie"] Statism is Dead - Part 3 - The Matrix

2010-02-08T17:54:00.001+02:00

--
Publicat de către pai mei la "Civilizatie" , 2/08/2010 05:54:00 PM

[Marea abureala] Noua minoritate

2010-02-08T16:25:00.002+02:00

   Traim in tara in care oamenii cinstiti au devenit o minoritate discriminata chiar de "alesii" poporului. In care fostele minoritati devin majoritati, in care fostele minoritati profita de statutul lor si devin mafii cu legaturi la nivel inalt. N-ai voie sa spui ceva de ei, ca si apare unu care sta cu ocheanu' si timpanu' pe tine ca sa te stampileze: "esti rasist". Cui foloseste asta? Poporului roman, deontologiei, corectitudinii politice? Foloseste mafiilor in expansiune.
   Intr-un stat si o lume cu apucaturi fasciste oamenii cinstiti ajung sa fie tratati cu dispret, sictiriti de iubitorii de capitalism, exploatati de profitorii capitalismului, discriminati de "alesii" poporului. Se pare ca oamenii nu au invatat nimic din lectiile istoriei, chiar daca aceste lectii sunt foarte recente. Asta s-a intamplat mai ales cu ajutorul mass-mediei care poate avea un rol educativ dar se comporta de parca rolul ei ar trebui sa fie lobotomizarea populatiei. Pentru ca populatia trebuie sa uite ce spun politicienii care isi schimba orientarile si opiniile de la o zi la alta. Prostimea se uita la stiri si vede flacari violet, se uita la emisiuni "educative" cum ar fi "Nora pentru mama" sau altele(nu le stiu, dar le simt prezenta), se uita la talk-shoace despre scuturi, comunisti transformati in capitalisti peste noapte, securisti, politicieni vrajiti, nevoia teribila de a ne indatora la FMI, nevoia de a ne vinde tara - de fapt de a vinde ei tara(ce a mai ramas din ea), nevoia de a condamna o ideologie care le-ar lua painea de la gurile lor spurcate si alte nevoi artificiale care ne duc spre nicaieri.
   Batalia se mai da si pe alt plan, mai parsiv ca niciodata: serviciile secrete si institutiile care trebuie sa previna si sa combata degradarea calitatii vietii romanilor, in loc sa-si faca treaba pentru care sunt atat de bine platite, contribuie la salbaticirea societatii, la implementarea capitalismului salbatic, prin complicitatea lor cu mafiotii si cu imperialistii. Ai strigat impotriva capitalismului, a mafiei institutionalizate? Esti extremist, terorist neocomunist. Dar daca esti doar un om cinstit care nu mai poate indura? Care s-a saturat de aburelile lor, de exploatare, mizerie, minciuna venita din institutiile statului, din Biserici, din mass-media. Ti se da un bobarnac si ti se explica cum majoritatea s-a adaptat, deci si tu te adaptezi sau dispari din peisaj.
   Se spune ca traim in democratie. Capitalistii scot ochii stangistilor cu marea democratie instaurata de capitalistii de bine ai vestului. Instaurata printr-o lovitura de stat in complicitate cu vecinii nostri si cu dusmanii lor, rusii. In aceasta democratie te-ai astepta la o putere mai mare de decizie din partea populatiei, la o participare la marile hotarari pe care trebuie sa le ia conducerea tarii. Dar participarea este de fapt limitata la dreptul la vot. Ai dreptul sa alegi intre un rau mare si unul mai mare sau egal cu primul. Relele astea sunt scoase in fata de mafia politica sustinuta de serviciile secrete, de autointitulatii intelectuali, de mass-media flamanda si fara scrupule. Cum se poate apara un om cinstit in fata acestora? Da, stiu: sa cred in Dumnezeul lor mincinos care imi spune ca nu trebuie sa ma gandesc prea mult la viata de aici, ci trebuie sa vad luminoasa viata de apoi, adica aia la care ajung murind de foame si tarandu-ma in genunchi prin bisericile pline de lux. "Cum? Nu-ti convine nici abureala asta? Dar ce vrei ma inadaptatule? Respect? Iti dam la TV cat vrei. Crezi ca in comunism ar fi mai bine? Du-te in Cuba. Noi traim aici intr-o continua competitie, selectie naturala, bla bla bla." Eu zic ca e o selectie artificiala care se va lasa cu distrugere totala.
    Priviti doar la copiii vostri pentru care furati, mintiti, omorati lumea cu zile. Devin niste retardati trecuti prin scoli capitaliste, cu diplome in politici si economii dar cu atitudini de boierasi crescuti pe maidan. Cata noblete la EBA si Honorius! Cat sange albastru poate sa curga prin limbile alea incalcite si sforaitoare! Ei sunt imaginea viitorilor conducatori ai tarii. Va place? Nu? Pai voi sunteti vinovati ca s-a ajuns aici. Sau sa cred ca asta face parte din planurile voastre diabolice de a dispera poporul pentru o viitoare revolutie? Bull shit! V-a luat valul si nu mai puteti iesi din el, va inecati cu totii. Dupa ce vor disparea ultimii muncitori din tara va veti sfasia unii pe altii, va veti exploata copiii si rudele sa va mentina nivelul de trai prea bun pentru meritele voastre. Atunci o sa va amintiti ca puteati evita asta doar facandu-va datoria acolo unde sunteti fiecare. Datoria fata de cei care va mentin in viata si va dau salarii, nu fata de aia care va aburesc cu cate un ciolan la mesele lor elitiste. Nu stiu daca e prea tarziu sa se mai schimbe ceva, dar stiu ca trebuia sa exprim asta. Pana la disparitia noastra ca specie va mai stresam cu o dedicatie:

--
Publicat de către cobon la Marea abureala , 2/08/2010 04:25:00 PM

[Marea abureala] Cioara vrajita

2010-02-06T13:28:00.001+02:00

   Din ciclul "Ca(n)caniada viole(n)t mediatizata" va prezentem episodul cu cioara vrajita din Parlamentul Romaniei.
   Cum spuneam in ultima postare pornita de la o stire glumeata, flacara violeta a devenit subiect de interes national, cel putin pentru o minoritate. Dar nu o minoritate de o anumita culoare, ci o minoritate ce tinde sa devina majoritate, aceea a credinciosilor in flacari violete, vraji, agenti PSI si dispozitive de "imprastiere" a creierilor pe cale psihotronica. In sfarsit romanii aproape ca au realizat ceea ce nu s-a reusit in istoria noastra decat de vreo 2-3 ori, adica unirea lor. Doar ca unirea asta se face putin diferit de celelalte, se face sub bagheta magica a samanilor, vrajitoarelor, agentilor PSI si aparaturii psihotronice. Binenteles si cu participarea voluntara a mass-mediei, a blogarimii si a lui Dumnezeu, pentru ca fara El nu se poate face nimic.
Mai nou, vrajitoarele rrome au devenit un alt fel de scut pemtru tarisoara noastra democratica in care si-a varat shamanu coada. Ele ne explica haosul de la nivel inalt prin atacarea bravilor conducatori(de toate culorile) pe cale de vrajeala, pardon - de vraja, in urma careia conducatorii sunt posedati de raul adus de flacara. Vi se pare aiuristic? Cititi si va cruciti:

"Alungă răul din Guvernul României, să rămână ţara României curată de farmece, de blesteme, să rămână Guvernul curat, să rămână luminat, veşti bune să ne aducă Guvernul. Am potolit şi am îndepărtat flacăra răului şi a blestemului din Parlamentul României prin stol de păsări negre. Să se îndepărteze tot răul, tot farmecul din Parlament, să nu mai fie ceartă şi dezbinare şi să aibă linişte şi să aibă loc împreunarea puterilor şi a forţelor. Ieşi, răule, din ţara noastră şi din creierii preşedinţilor şi conducătorilor", spune, cu o voce gravă, vrăjitoarea Cireşica din Buftea, singura din România care a scris şase cărţi despre magie.

Deci un stol de pasari negre a intrat in Parlament in urma cu ceva timp. Sa fie fratii vitregi ai vrajitoarelor, sau dracii care ii poseda pe parlamentari de nu le iese nimic bun din atatea proiecte marete pentru poporul roman?
Dar vrajitoarele, ca sa fie convingatoare, intra in detalii, ca doar asa se face teoria conspiratiei si exorcizarea. Fara detalii nu poti crede, nu? Iata si detalii:

"Ne-am consultat şi, într-adevăr, a fost folosită flacăra violet, în secret. Am constatat că familia Geoană a fost lovită de forţele malefice, ale răului şi nu le merge rău numai pe plan profesional, ci şi pe alte planuri", precizează Sandra.
Cireşica a subliniat că în Parlament, la dezbaterea din campania electorală, s-a lucrat, printre altele, "cu apă părăsită de la nouă fântâni" şi a spus că, dacă i s-ar permite să intre în Parlament ar face "un descântec şi o dezlegare".
"Blestemul flăcării violet durează. Depinde pe ce perioadă a fost făcut, de la trei ani la nouă sau 27 de ani. Pentru unii, flacăra violet a fost benefică, iar pentru alţii, malefică, i-au îngreunat mintea, trupul şi sufletul", a menţionat vrăjitoarea din Buftea, care a adăugat că nu poate preciza cât va dura blestemul asupra lui Mircea Geoană fără a avea o poză a liderului PSD şi acordul acestuia.

Ma deruteaza un singur lucru, restul fiind foarte clare: Ciresica vrea sa intre in Parlament calare pe vot, sau calare pe flacara/matura?
Plus ca vrajitoarele, in buna lor intentie de a-i uni pe romani, incearca o unire a vrajitoriei cu religia, ca doar romanu cand aude de Dumnezeu se infricoseaza ca la carte (aia sfanta) si nu mai are ce comenta, doar executa(o cruce, o inchinare la icoane sau o contributie la bugetul vrajelii nationale - BOR, si locale - clubul vrajitoarelor). Iata si vrajeala:

Mama Lucica, vrăjitoare din Buftea, intervine şi ea, în descântec, fâcându-şi cruce şi spunând: "Aşa să ne ajute Dumnezeu" sau "Să dea Dumnezeu, amin".

In urma acestui episod raman cu impresia din postarea precedenta: inca putin si violetul devine culoare nationala la loc de cinste pe drapelul rromaniei.
Puteti arunca cu pietre, cu flacari, cu psihotroni, dar eu asta vad, o tara care a acceptat ca tiganii sa fie numiti rromi si romanii sa se tiganizeze. Vi se pare o atitudine discriminatoare? Nu. Este doar o concluzie.
Cand partidele de stanga au grija mai mult de minoritati colorate interlope, de homosexuali si de animale decat de drepturile muncitorilor si oamenilor cinstiti, cand presedintele si familia acestuia primeste daruri stralucitoare si se inrudesc cu interlopi colorati, nu pot sa stau si sa rad ca prostu' fara sa ma gandesc ca eu nu am sanse sa-mi intemeiez o familie in tara in care m-am nascut si am muncit cinstit(nu fara sa gandesc) si in care specimenele alea isi raspandesc samanta interlopa in creierele "alesilor" nostri si in societatea care le-a tolerat prea multe ticalosii.

Hastai la victoria cioaradeala, rromanica siempre!

--
Publicat de către cobon la Marea abureala , 2/06/2010 01:28:00 PM

[Marea abureala] Bumeranga violeta

2010-02-05T18:44:00.001+02:00

Flacara violeta loveste din nou. Dar nu in aceeasi directie, ci chiar in expeditorii ei portocalii.

Citind acest articol am ajuns la aceasta stire hilara. Cum altfel poti interpreta asemenea balbe la nivel inalt daca nu prin faptul(ce va fi confirmat de samanii televiziunilor) ca flacara violeta se intoarce ca un bumerang spre cel care a trimis-o in eter? Incepe sa se adevereasca credinta unora ca totul se plateste si ca raul facut se intoarce asupra rauvoitorului.

Mai intai Geoana reclama ca flacara violeta trimisa de samanul presedintelui l-a bruiat in confruntarea cu Basescu. Toata lumea face bascalie de convingerile unor pesedisti ca ezoterismul l-a invins pe Geoana, nu prostia lui. Mai recent Basescu, in drumul spre Kabul(sau era Cahul?), plaseaza Unirea Principatelor in 1959. S-a trecut fara aluzii ezoterice peste Kabul si 1959. Nu-i nimic. Ministerul apararii trebuie sa contribuie cu ceva la tarasenia asta, pentru ca romanii inca nu sunt convinsi de existenta flacarii violete; pai cum, nici o aluzie la flacara inca? Si uite asa ajung militarii romani in Tahiti in loc de Haiti. Drapelul unitatii aleia trebuia sa contina ceva violet ca sa nu se intample, dar bunul simt al unui conspirationist ne va spune ca neincluderea acestei culori in drapelul respectiv a fost intentionata :) Nu m-as mira sa schimbe si drapelul tarii, astfel incat violetul sa fie culoarea majoritara (ca tot ne-a facut flacara mai cunoscuti in lume). Dar ma opresc cu sugestiile aici pentru ca experienta imi spune ca unii consilieri sunt in stare sa sugereze asa ceva, iar conducatorii -aflati sub influenta violeta nefasta a acestora, sa execute. Si uite asa flacara violeta se intoarce asupra expeditorului ca un bumerang. Mai poti comenta ceva la o asa insiruire logica?

In urma acestor istorioare violete urmarea logica este ca mistocarii(blogerii, televiziunile, presa si altii) sa fie si ei atinsi de blestemul flacarii. Deci noua culoare la moda este...? Cine ghiceste nu mai plateste, pentru ca previziunea poate fi salvatoare. Cel putin asa ar spune rasputinii...

--
Publicat de către cobon la Marea abureala , 2/05/2010 02:25:00 PM

Cate ceva despre China de astazi

2010-02-04T23:46:00.004+02:00

Puteti citi in cele de mai jos editorialul din “Le Monde diplomatique” (februarie 2010) intitulat “Consensul de la Peking”, semnat de directorul publicatiei, Serge Halimi.

Parafrazand o celebra formula a lui MaoTse Tung din 1 octombrie 1949, presedintele Hu Jin Tao, urmasul lui atat de indepartat, spunea 60 de ani mai tarziu: “Astazi China sta in picioare datorita realizarilor socialismului”. Ridicarea Chinei este izbitoare, caci tara nu mai este de mult nici umilita, nici sfasiata de Europa si de Japonia. Mai mult chiar, o parte din populatia sa e prospera. Dar in ce priveste socialismul, asta e o alta chestiune... O chestiune atat de departe de realitate, incat se poate afirma ca ritmul de crestere economica al Chinei, de 9,6 % in 2008 si de 8,7 % in 2009, este cel care a impins locomotiva americana aflata in pana. Iar astfel a contribuit la convalescenta sistemului capitalist, care suferea cea mai mare furtuna de dupa 1929. Ranita la New York, globalizarea s-a vindecat la Shanghai.

Pe vremuri, cand aerul era rosu, formula “vantul de rasarit va invinge vantul de apus” anunta altceva decat ridicarea Chinei pe locul intai in lume la exporturi si de tara-eldorado pentru retelele de hiper-magazine: Carrefour poseda acum 156 magazine universale in China, britanicul Tesco – 72, iar gigantica retea americana Wal-Mart nu ar fi atat de puternica fara exploatarea maxima a muncitorilor chinezi, care ii permit sa tina jos preturile si pe concurenti. Daca rascolirea lumii poate fi masurata cu asemenea criterii, atunci mediile de afaceri occidentale nu ar trebui sa se sperie. De altfel Wall Street Journal se si linge pe buze: “China ramane o piata extrem de atragatoare pentru firmele occidentale ce doresc sa se desvolte. Oricine recunoaste astazi ca pietele tarilor in curs de desvoltare sunt cele care scot lumea din recesiune”. Doar sindicatul metalurgistilor americani nu intelege asta si cere guvernului de la Washington sa intenteze proces Chinei pentru o politica de dumping...
“Modelul chinez” nu poate fi redus insa la o platforma de export ce functioneaza doar pe baza salariilor scazute. China incearca sa-si orienteze desvoltarea spre piata interna si sa-si inmulteasca legaturile cu economiile asiatice. Deja se profileaza o zona comerciala comparabila cu Acordul de schimburi libere nord-american (Alena) sau cu Uniunea Europeana. Iar aceasta zona va fi in favoarea celor mai puternice sectoare ale tarii dominante. China va depasi in acest an Japonia ca a doua economie mondiala, iar in 2026, conform prognozelor bancii americane Goldman-Sachs, se va instala pe primul loc. Cum isi va folosi ea puterea? Intalnirile la nivel inalt G20 sau de la Copenhaga nu au permis sa se vada in ea avocatul celor saraci sau al tarilor din sudul planetei. Modelul sau de desvoltare ii atrage in primul rand pe cei ce vor sa impace cresterea economica, liberalismul comercial si stabilitatea la putere a unei oligarhii semi-politice, semi-industriale. Iar cei mai multi aderenti ai acestui “consens de la Peking” se gasesc in randurile patronatului occidental...

Renunţăm sau luptăm?

2010-02-04T11:24:00.005+02:00

Am primit in ultimele zile mai multe mesaje de la cititorii “l’Avant-garde”. Parcurgand aceste mesaje, mi-am dat seama ca am actionat gresit atunci cand am decis sa opresc activitatea blogului. Am confundat starea mea de spirit cu starea de spirit a colectivului redactional – acestea sunt complet diferite. Astazi, am decis sa repar aceasta greseala si in consecinta voi anunta doar retragerea mea din pozitia de administrator al blogului “l’Avant-garde”.

In ultima saptamana, cea in care am anuntat ca blogul si-a incheiat activitatea, am avut un numar record de vizitatori - blogul a inregistrat 1.499 de vizitatori unici in perioada 18.01.2010 - 24.01.2010, avand o crestere de 261,20%. Tot in acea perioada, mai exact in data de 22.01.2010, "l'Avant-garde" a stabilit un nou record de vizitatori unici pe zi: 744.

Aceasta performanta a insemnat propulsarea noastra in clasamentul Trafic pe pozitia a 12-a, deasupra unor concurenti veritabili precum www.pldm.md (site-ul oficial al Partidului Liberal Democrat din Moldova), www.remuscernea.ro, www.corneliu-coposu.ro, www.crimelecomunismului.ro sau www.pntcd.ro. Eram in acel moment doar cu 6 pozitii sub site-ul PSD.

"l'Avant-garde" a depasit toate asteptarile. Am avut in decursul celor 8 luni de activitate (am luat in calcul si perioada "Red Pelikan") peste 10.000 de vizitatori din 57 de tari si o sustinere din partea a peste 30 de bloguri si site-uri. Aceste rezultate au fost (din cate stiu) cele mai bune din categoria site-urilor stangii radicale. Acesta a fost principalul factor care m-a determinat sa imi schimb pozitia - faptul ca oamenii chiar sunt interesati de ce publicam noi aici. Senzatia aceasta a devenit si mai puternica in urma ultimelor mesaje.

Noul colectiv este format (deocamdata) din N.Raducanu, Jethro si Jean Lecanu (noul Administrator). Dl. Lecanu traieste in Franta si este membru NPA (Nouveau parti anticapitaliste). Dansul are rolul de a consilia politic echipa redactionala si de a mentine legaturile cu prietenii si colaboratorii blogului. Dl. Lecanu nu va publica deocamdata pe «l’Avant-garde» intrucat nu stapaneste atat de bine limba romana si se va ocupa exclusiv de problemele organizatorice.

Acesta fiind un nou inceput, adresez un apel tuturor fostilor redactori sau colaboratori pentru a ridica din nou steagul de lupta. Stiu ca in trecut s-au facut si greseli, stiu ca poate acest blog nu a fost ceea ce ar fi putut sa fie insa timpul nu este trecut. Forta «l’Avant-garde» sta in oamenii de calitate care compun echipa redactionala. Nu este suficient sa te declari de stanga si apoi sa privesti impasiv la dezastrul in care zace tara, nu este suficient sa fii socialist si singurul tau protest sa se desfasoare intre prieteni, la o bere.

Nu conteaza ca suntem putini, nu conteaza ca nici unul dintre noi nu are "pregatirea politica necesara"! Fidel Castro a spus candva: "Am inceput revolutia cu 82 de oameni. Daca ar trebui sa o fac din nou, as face-o cu 10 sau 15 oameni dar cu devotament total. Nu conteaza cat de mic esti atunci and ai credinta si un plan de actiune". Ar trebui sa invatam ceva din aceste vorbe!

Nimeni nu poate astepta ca ceva sa pice din cer. Fiecare are datoria sa alunge atitudinea pasiva si formala, sa intareasca legaturile cu simpatizantii stangii, sa lupte necontenit pentru a-si ridica nivelul de constiinta si pentru a promova cat mai bine ideile de stanga in randul oamenilor simpli. Asa cum am scris si in Misiunea CDSS: blocajul mediatic la care sunt supuse organizatiile de stanga din Romania trebuie inlaturat. Simpatizantii nostri, dar si cei care se pretind socialisti au datoria sa creeze surse alternative de informare. Mai multe bloguri, mai multe siteuri, mai multe prezente active pe forumuri pot inclina balanta in favoarea adevarului.

Renuntam sau luptam?

Social-Democraţia de dreapta

2010-01-19T15:53:00.008+02:00

Am citit recent un articol amuzant pe blogul d. Adrian Nastase: «Sinteza de idei pentru PSD». Nu m-am putut abtine sa nu scriu putin despre aceasta «revolutie» in PSD, mai ales dupa ce l-am vazut pe d. Nastase la Antena1 (cred) vorbind despre imburghezirea unor lideri ai partidului.

In articolul mentionat dansul chiar avertizeaza ca "afişarea unui lux exagerat de către liderii partidului nu cadrează cu imaginea unui partid social-democrat". Sigur ca micile scapari mic-burgheze precum colectiile de tablouri, de carti rare, pasiunea pentru vanatoare si colectiile de arme, sunt permise. Nu sunt permise lucruri care bat la ochi (avioanele personale, maybachurile), sfatuind-i parinteste pe cei in cauza sa se axeze mai degraba pe actiunile caritabile (pentru iertarea pacatelor).

Si uite asa, Nastase si-a pus basca pe cap si a pornit lupta de clasa. Intai avertizeaza marile concerne sa nu mai asupreasca poporul ("PSD ar trebui să se poziţioneze ca singura forţă politică care îi apără pe cetăţeni faţă de abuzurile băncilor şi a concernelor multinaţionale") desi PSD-ul a adus una din companiile care au jefuit la modul cel mai urat aceasta tara: Bechtel. In alt loc vorbeste de clasa muncitoare, iar intr-un altul de identificarea cu "o anumita clasa" (a fost mai prudent aici) etc.

Noua linie ideologică e plina de astfel de lozinci spuse pe jumatate (gen "Sa zdrobim inegalitatea si...sa salvam sectorul bancar!"). Chiar si asa, in final, Nastase se scuza oarecum pentru «curajul» de mai sus si ii lasa pe stapani sa inteleaga ca a fost vorba de o gluma, de o strategie de marketing politic (pe timp de criza e la moda sa vopsim in rosu gărduleţul roz al social-democratiei de dreapta): "PSD ar trebui să se apropie mai mult de reprezentanţii mediul bancar extern şi de mediul serviciilor, acestea fiind adevăratele forţe care fac posibilă câştigarea logistică a alegerilor". In alt loc isi arunca iar cenusa in cap: "Trebuie accentuat faptul că PSD nu este un partid comunist" etc.

Frumoasa echilibristica! Tipica pentru un social-democrat de dreapta care face intotdeauna jocurile neoliberalismului si respecta interesele corporatiilor cu mai mult zel decat liberalii insisi, de frica sa nu fie considerat comunist. O noua stanga nu va putea sa apara niciodata din sanul unui partid preocupat sa «nu deranjeze», partid care sta in coada partidelor de dreapta cersind cateva functii in guvern (desigur sub pretextul ca atata se poate face: "contextul internaţional este nefavorabil stângii, neoliberalismul continuă să fie dominant, ideologic şi instituţional").

Social-democratia de dreapta este preocupata sa respecte cu sfintenie cadrul ingust trasat de stapanii neoliberali, dicolo de care nu se mai afla chipurile decat paria, forţele sovietice, anarhistii inarmati cu bombe, persoane cu convingeri antidemocratice etc. Social democratii au crezut aceasta poveste si asa ca ei sunt preocupati "să fie promotorul unei economii sociale de piaţă", "să se apropie mai mult, să-şi explice viziunea acelor angajaţi din mediul privat" (eventual direct patronii), sa se apropie de reprezentantii mediului bancar extern, de "atragerea de investiţii occidentale prin oferirea de facilităţi fiscale, concesionare de terenuri şi forţă de munca ieftină" etc.

Cam acestea sunt directiile social-democratiei de dreapta, aflata in coada neoliberalismului mondial si in serviciul corporatiilor. O politica care a lasat mînă libera corporatiilor sa se imbogateasca, redistribuind prea putin la nivelurile de jos ale societatii.

Pe blogul colaboratorului nostru N.Raducanu am gasit cateva aprecieri corecte privitoare la evolutia laburistilor, aprecieri aplicabile si social-democratilor romani: "Ideea de baza a laburistilor in ultima jumatate de secol a fost ca socialismul nu e necesar deoarece sistemul capitalist poate genera mai multa bogatie decat oricare alt sistem, iar singurul lucru pe care stanga trebuie sa-l faca e sa asigure o mai justa distributie a ei. Dar din 1970, odata cu accelerarea globalizarii, acest lucru a devenit tot mai dificil si, in cele din urma a subminat baza traditionala a partidului laburist, ca de altfel a tuturor partidelor social-democrate. Incepand din 1997 partidul laburist si-a insusit integral ideologia, mai bine spus teologia, fundamentalismului pietii libere globale. Marea Britanie si-a dereglementat pietele, si-a vandut industriile celui ce a oferit mai mult, a incetat de a mai produce pentru export si si-a investit toti banii in servicii financiare, devenind paradisul banilor spalati."

Aceasta este si noul drum pe care se incadreaza PSD, numai ca fiind criza, este nevoie de cateva parole stangiste pentru a da un nou look acestui fals socialism. O Noua Stanga trebuie sa preia stafeta de la batrana social-democratie, obosita si doborata in genunchi in fata neoliberalismului. Aceasta Noua Stanga trebuie sa lupte pentru a construi o alta Uniune Europeana: autonoma fata de hegemonia americana, alternativa la capitalism ca model social si politic, activa impotriva militarizarii tot mai accentuate si a razboiului, in favoarea protectiei mediului inconjurator si a respectarii drepturilor omului, inclusiv a celor sociale si economice.

CAPITALIŞTI DE TIP FEUDAL

2010-01-18T01:34:00.008+02:00

Reproduc mai jos un articol al ziaristului elvetian Frank A. Meyer din revista germana de cultura politica "Cicero".

Capitalisti de tip feudal

La 11 septembrie 1973 a avut loc in Chile puciul generalului Augusto Pinochet impotriva presedintelui ales Salvador Allende. Sub dictatura lui Pinochet au fost arestati 35.000 de adversari si critici ai regimului, multi au fost torturati, femeile - violate, mii de personae - ucise. Grozaviile regimului Pinochet au fost descrise intr-un raport al guvernului chilian, prezentat opiniei publice de insusi presedintele tarii, social-democratul Ricardo Lagos.

In cea de a doua jumatate a anilor 70, cand zbirii lui Pinochet se dezlantuiau zi si noapte, ideologii neoliberali numiti "Chicago Boys" deoarece se laudau ca fac parte din scoala de gandire a economistului american Milton Friedman, au acaparat intreaga economie. Chile a devenit terenul de experimentare al neoliberalismului. S-a experimentat pe oamenii ce au fost dati fara aparare pe mana economismului pietii. Regimul violent al lui Pinochet a sugrumat toate libertatile cetatenesti si totodata a acordat toate libertatile celor mai puternici din economie. Samanta neoliberala a incoltit : bogatii au devenit mai bogati, iar cei saraci s-au scufundat fara fund. Centrul orasului Santiago stralucea de magazine luxoase, iar in provincie domnea o mizerie cumplita. Nici o protectie sociala nu ii mai apara pe cei care fusesera marginalizati de economia neoliberala. Neoliberalismul pretinde ca ar fi ideologia libertatii, conform dogmei ce afirma ca libertatea totala a economiei inseamna libertate pentru societate. In Chile libertatea economica corespundea unei lipse totale de libertate a societatii, sub calcaiul generalilor si a acelor "Chicago Boys".

Iar astazi, dupa 37 de ani, lacomia neoliberala cucereste intreg globul, fara nici un pic de sentiment si sensibilitate pentru drepturile si demnitatea oamenilor. Paradoxal in China se desvolta in proportii uriase fenomenul ce a avut loc in Chile. Zeci de milioane de oameni sunt asupriti de o economie capitalista lipsita de scrupule. Regimul comunist ofera capitalismului occidental spre exploatare o armata de muncitori prost platiti. Regim comunist ? Partidul isi cedeaza treptat din autoritate economiei, isi limiteaza dictatura la tinerea poporului sub dominatie si se transforma astfel dintr-o dictatura de stanga, intr-una de dreapta.

Tocmai asta ii place capitalismului neoliberal mai mult decat orice : un popor docil, care asculta de ordine. Astfel, in cel mai scurt timp, s-a facut din Shanghai o metropola stralucitoare a huzurului economic, fara ca locuitorii sai sa se planga de salariile mizere, de lipsa de securitate a locului de munca sau de normele de munca prea ridicate. Iar in Europa managerii spun ca si continentul nostru trebuie sa ia exemplu de la chinezi. Casta de manageri globalizati a ridicat invatamintele baietilor de Chicago ai scolii lui Milton Friedman la rangul de manifest capitalist : conducatorii economiei nu trebuie sa se preocupe decat de obtinerea profitului. Raspunderi sociale, oare cine mai are nevoie de asa ceva ? Ca si marxismul cu comunismul sau, tot asa si neoliberalismul poarta trasaturile unei religii infrumusetate stiintific. Cea a unei gandiri salvatoare, ce este venerata chiar si de unii fosti adepti ai stangii radicale, caci stimuleaza reflexele autoritare deprinse de ei anterior, actionand insa de aceasta data cu semn schimbat.

Care e efectul pe care in democratia noastra il are noua credinta economica ? Posesorii de capital financiar si patronii de firme se comporta tot mai des ca adevarati stapani ai societatii. Cine nu se supune, fie ca salariat ce trebuie sa renunte la drepturi, fie ca legislator ce trebuie sa reformeze cum i se cere, este amenintat si pedepsit, fie prin desfiintarea locului de munca, fie prin tragerea pe linie moarta. Aceasta atitudine neofeudala se consolideaza prin practica feudala a puterii. Dar este compatibil capitalismul modern, globalizat, cu ordinea noastra democratica ?In fapt neoliberalismul presupune o societate dominata si supusa, caci o societate libera nu isi lasa soarta pe mana nici a unei pieti idealizate, nici a unei elite economizate. Din contra, ea isi ia soarta in propriile maini si imblanzeste economia, o obliga la responsabilitate fata de societate. Numai un astfel de capitalism cu fata umana este de conceput. Numai el poate face ca democratia sa se opuna dictaturii. Comunismul a disparut. Oare au disparut odata cu acesta si obligatiile democratice ale capitalismului ? Dispare acea democratie careia economia ii este subordonata?

Băsescule, cât de lacomă este clientela politică?

2010-01-16T17:02:00.006+02:00

Cu toate ca in campania electorala au acuzat pensiile si salariile "nesimtite" de la institutiile statului, dupa alegeri, Traian Basescu si Emil Boc i-au oferit un salariu fabulos unui apropiat politic.

Este vorba de Ionut Popescu pe care l-au numit in functia de sef la Fondul Proprietatea si care beneficiaza acum de un venit lunar de 20.000 de euro, informeaza Financiarul.

El a primit acest post la finele lunii decembrie cand au fost destituiti trei directori si inlocuiti la foc automat cu apropiati ai actualului regim politic PD-L. Toata aceasta miscare a costat jumatate de milion de euro si cheltuieli lunare apropiate de cele din "vechiul regim".

Mai mult decat atat, pentru ca actionarul majoritar al FP este statul, prin Ministerul Finantelor, toata aceasta nota de plata este achitata din bani publici.

Surse din cadrul FP au confirmat pentru Financiarul ca fostul consilier al prim-ministrului va primi aproximativ 20.000 de euro lunar, fata de aproximativ 800 de euro cat incasa sa-l consilieze pe Emil Boc.

"Uitati-va si la salariul doamnei de la Fondul Proprietatea (...) un salariu urias. Asta este nesimtirea politica si arata cat de lacoma este clientela politica, lacoma si fara respect, dar cu buna tolerare de catre Guvern", declara la sfarsitul anului 2008, Traian Basescu.

Acum insa, apropiatul sau primeste acelasi salariu "nesimtit".

Contactat, Ionut Popescu nu a dorit sa faca prea multe comentarii despre castigurile lunare. A precizat insa ca are un contract "mai putin avantajos decat al predecesoarei" din punctul de vedere al salariilor compensatorii ori al bonusurilor, dar nu s-a aratat dispus, "cel putin deocamdata", sa faca publica suma pe care o incaseaza lunar.

Sursa: Ziare.com

Probabil că nu există nici un dumnezeu...

2010-01-15T01:08:00.009+02:00

Nu cred ca ii pot interesa pe multi dintre cititorii blogului comentariile publicate mai jos, insa m-am gandit ca transferarea lor de pe blogul lui Adrian Avarvarei pe «l’Avant-garde» poate avea un rol benefic in cele din urma . Vreau sa arat in ce stadiu de incrancenare si ura sincera poate sa ajunga un individ atunci cand interlocutorul sau se declara de stanga. Astfel de reactii furibunde, devin tot mai obisnuite in blogosfera pentru ca acesti indivizi nu mai pot tolera diversitatea opiniilor si cauta sa inabuse orice critica la adresa sistemului, sub etichetarea adversarului drept comunist.

Redau pentru inceput un fragment din cartea “Republica absenta” (prof. Daniel Barbu), de care am aflat citind articolul lui N.Raducanu «Despre anticomunismul postcomunist»: “Un caz elocvent si dramatic este disparitia aproape completa a ideilor de stanga dupa caderea totalitarismului. Esecul regimului este aproape unanim identificat cu esecul ideilor la care regimul a recurs pentru a-si legitima utilitatea istorica. Marxismului vulgar oficializat de comunism i se opune astazi un liberalism didactic, format din idei fragmentare, din sentinte si formule mnemotehnice, un liberalism construit din elemente disparate, preluate din surse diferite (etica, economie, filosofie) si care recurge cu exclusivitate la logica invatarii. Ca si cum acest liberalism expurgat si rudimentar ar fi ultimul pedagog al democratiei.

Iata comentariile (pentru exemplificare):

Logosfera:
Valoarea bunurilor nu tine cont de volumul de munca depus. Un om care sapa o groapa cu lopata in 5 ore nu va fi platit de 50 ori mai mult decat se plateste pentru a face acea groapa cu un excavator. Iar banii sunt tot o marfa. A carei valoare este, din pacate, gestionala de bancile nationale si nu de piata.

E interesant insa cum cineva, poate prezenta avantajele societatilor de culegatori-vanatori, vorbind in fata unei camere video de inalta definitie.

Jethro:
Dar pe aia care au construit excavatorul ii uiti? Sau munca lor nu se cumuleaza in valoarea excavatorului care se uzeaza sapand si respectiva groapa?

Logosfera:
Cresterea progresului tehnologic inseamna cresterea productivitatii. Numarul de ore lucrate pentru producerea unui excavator care sapa 1000 de gropi + numarul de ore lucrate pentru folosirea excavatorului la saparea a 1000 de gropi < numarul de ore necesar pentru productia de 1000 de gropi folosind sapa + numarul de ore necesar pentru producerea sapei folosite la saparea celor 1000 de gropi

Jethro:
“Cresterea progresului tehnologic inseamna cresterea productivitatii” – complet de acord pana aici. DAR – e complet amuzant sa aflu ca volumul de munca cumulata intr-un excavator (otelul folosit la producerea lui = munca in ind.extractiva, subcomponentele, munca inglobata in robotii folositi in productie si chiar forta de munca directa) este mai mica decat volumul de munca depus in producerea unei sape (o bucata de lemn cu un fier in capat).

Valoarea bunurilor tine cont de volumul de munca depus dar tu nu iei in calcul ca in 5 ore un excavator trebuie sa isi amortizeze valoarea (adica totalitatea cheltuielilor aferente producerii acestuia – adica munca altor oameni, oameni pe care nu ii vezi in momentul cand excavatorul sapa groapa).

Numarul de ore lucrate pentru folosirea excavatorului la saparea a 1000 de gropi este intr-adevar mai mica dar aici este alta discutie. Este vorba de productivitate si dupa cum pui problema ma faci sa cred ca nu ai foarte clare aceste notiuni in cap.

Sa reformulez ce ai scris tu (asa cum ar trebui ca sa fie corect ):

Numarul de ore lucrate pentru producerea unui excavator care sapa 1000 de gropi > numarul de ore necesar pentru producerea sapei folosite la saparea celor 1000 de gropi

numarul de ore lucrate pentru folosirea excavatorului la saparea a 1000 de gropi < numarul de ore necesar pentru productia de 1000 de gropi folosind sapa (aici vorbim de productivitate).

Logosfera:
am spus ca a+b c si b < d?
LOL. Cineva a lipsit la orele de matematica.

productivitatea oricum difera de la om la om. Saparea unei gropi de catre un student anemic dureaza mai mult decat daca e sapata de un culturist. In aceste conditii, studentul trebuie sa primeasca mai mult decat culturistul daca sapa aceeasi groapa? Aberatiile la care se poate ajunge folosind aceeasi logica sunt nenumarate. Atunci cand iti zugravesti casa stabilesti cat ai de plata in functie de ceea ce vrei sa faci in casa respectiva (in functie de valoarea subiectiva pe care o acorzi "produsului") sau a numarului de ore lucrate de zugravi (folosesti o masura "obiectiva" si anume munca)? Daca zugravul respectiv iti spune ca lucreaza 10 ore tu il platesti cu exact cat castigi tu lucrand 10 ore? Sau el trebuie sa ceara atat cat castigi tu lucrand 10 ore?

Logosfera:
erata
am spus ca a+b < c+d iar tu reformulezi in a > c si b < d?

Jethro:
Nu vreau sa fiu ironic dar am impresia ca nu ai avut prea mult contact cu economia la viata ta (aceasta nu este o jignire, intotdeauna e loc de mai bine).

In primul rand observ ca nu ai bine delimitate in cap notiunile de valoare si productivitate. Ti-am explicat mai sus insa tu tot o dai inainte cu “dureaza mai mult”…

Inca ceva: de ce ai spus a+b
“cand iti zugravesti casa stabilesti cat ai de plata(…)in functie de valoarea subiectiva pe care o acorzi “produsului”"

Nu, pentru ca in general nu tu stabilesti cat ai de plata ci vanzatorul (regulile productiei de marfuri). Platesti in functie de “valoarea subiectiva”?!?!

Cele zece ore ale zugravului inglobeaza nevoile lui nu si nu pe ale mele de aceea valoarea fortei de munca difera intre noi. Eu primesc 4000RON pe luna pentru a imi permite sa vad si o piesa de teatru, sa imi platesc cursuri de pregatire, sa imi cumpar o carte, toate pe langa nevoile de baza pe care si le permite si muncitorul din salariul lui mai mic.

Pentru ca valoarea bunurilor (deci si a fortei de munca, care este tot o marfa) TINE CONT (!!!) de volumul de munca depus pentru realizarea lor (in cazul acesta pregatire, cunostinte, experienta).

Te-ai abatut insa de la exemplul initial (in parte pentru ca nu ai inteles cum se pune problema) si ai intrat intr-o alta discutie: valoarea fortei de munca.

Am obosit sa iti explic si mai ma asteapta si alte treburi asa ca te rog sa mai intri pe l’Avant-garde pentru lamuriri suplimentare.

Logosfera:
In film se spune ca valoarea produsului depinde de munca incorporata. Pentru realizarea unei gropi folosind 2 metode diferite am adaugat si timpul necesare pentru implementarea metodei (realizarea excavatorului sau a sapei). Evident ca sunt multi factori care trebuie adaugati dar am simplificat “formula” la 2 factori.

Eu poate n-am facut economie, dar se pare ca tu n-ai facut matematica de ai reusit sa faci acea interpretare ilara. Eu n-am facut economie decat cativa ani, iar tu arati ca n-ai facut matematica toata viata

Cat timp ai stat tu in facultate ca sa inveti si sa faci in asa fel incat sa castigi 4000ron pe luna, cineva cu opt clase a muncit. Conform marxismului, daca tu iesi la pensie cu 8 ani mai tarziu decat cel care n-a facut liceul ar trebui ca, in decursul intregii voastre activitati, sa fi castigat la fel.

Alta problema matematica:
Valoare bunurilor = volumul de munca * X. Ghici ce e X? Exact: valoarea unei unitati de munca. Care in marxism se stabileste cum? Munca este si ea un bun pe care il ofer. Care este volumul de munca pentru obtinerea unei unitati de munca si care este valoarea unitatii de munca necesare unei unitati de munca?

Jethro:
Poate ai facut economie dar la carti citite. Te bag eu acum la recuperat:

“Dacă privim mărfurile ca valori, le privim exclusiv din punctul de vedere al muncii sociale materializate, încorporate, sau dacă vreţi, cristalizate în ele. În această privinţă, ele nu se pot deosebi unele de altele decît prin cantităţile mai mari sau mai mici de muncă pe care le reprezintă: de pildă, într-o batistă de mătase poate să fie încorporată o cantitate mai mare de muncă decît într-o cărămidă. Dar cum se măsoară cantitatea de muncă? Prin durata timpului de muncă, prin ore, zile etc. Pentru a folosi această măsură, toate felurile de muncă trebuie să fie reduse la muncă medie sau simplă, ca unitate a lor.” – K.Marx (Salariu, preţ şi profit)

Deci, intelegi ca o unitate de munca se masoara prin valoarea medie a timpului de munca necesar producerii sale? In America acest sistem a fost desavarsit de Frederick Winslow Taylor care a intordus in productie normarea muncii (“The Principles of Scientific Management”).

“Conform marxismului, daca tu iesi la pensie cu 8 ani mai tarziu decat cel care n-a facut liceul ar trebui ca, in decursul intregii voastre activitati, sa fi castigat la fel.” (?!@!#!?)

Logosfera:
Ca sa stii cata economie am facut eu la cartile citite ar trebui sa stii matematica elementara.

“Dacă privim mărfurile ca valori, le privim exclusiv din punctul de vedere al muncii sociale materializate, încorporate, sau dacă vreţi, cristalizate în ele.”
Lipseste rationamentul care duce de la “daca” (ipoteza) la “atunci” (concluzie). A legiferat Marx ca marfurile trebuie privite exclusiv dintr-un punct de vedere si asa facem.

Ce inseamna “cantitate de munca”? 2 oameni pot sapa 2 gropi, folosind aceleasi unelte in 2 durate diferite de timp. Evident ca o groapa nu-i mai scumpa decat alta si atunci valoarea muncii pe UNITATEA DE MASURA difera pentru cei doi indivizi. Toate felurile de munca trebuie redusa la o unitate de masura numita “munca medie”. Stabilita de cine? De stat? Nu merci.

“Dar cum se măsoară cantitatea de muncă? Prin durata timpului de muncă, prin ore, zile etc.” + “o unitate de munca se masoara prin valoarea medie a timpului de munca necesar producerii sale” rezulta ca unitatea medie de munca (in care se exprima cantitatea de munca) si care se exprima in ore este egala cu valoarea medie a timpului de munca necesar producerii unitatii medii de munca. Genial! Inteleg ca inegalitatile sunt greu de inteles dar nici macar o simpla ecuatie nu esti in stare sa intelegi?

Jethro:
Nu intelegi ce inseamna munca medie pentru ca nu ai notiuni elementare de statistica. Hai sa iti explic: daca eu fac o groapa in 10 minute, Adrian o face in 8 minute si Georgica face groapa in 12 minute, atunci media este de 10 minute (desigur in realitate esantionul este mai mare). Daca tu faci groapa in 30 minute eu te dau afara pentru ca nu respecti acest timp mediu si imi produci pierderi. Pe tine deci te reprezinta statul, dar statul in fund.

Logosfera, nu am inteles prea bine de ce spui ca “cineva a lipsit la orele de matematica”. De unde reiese? Reiese mai degraba ca tu nu stii nici matematica si nici economie. Nu pricepi ca unitatea de masura este minutul in cazul de mai sus iar valoarea sa medie este de 10 minute? E chiar asa greu matematicianule?

Logosfera:
Notiuni elementare de statistica am, stai linistit. Tu nu ai cunostinte elementare de matematica (probabil d’aia regurgitezi asa repede ce ti-au spus altii si nu prelucrezi deloc datele alea statistice).

Poti calcula munca medie pentru o meserie. Pentru a face acest calcul insa e nevoie de efectuarea unui studiu pe un esantion reprezentativ. Pentru fiecare activitate trebuie facut un astfel de studiu. O tara ar trebui sa stea in loc cateva luni pana strange toate aceste date. Daca nu vine statul si stabileste discretionar cantitatea de munca medie pentru fiecare activitate.

Sa comparam 2 activitati acum (sper ca poti sa-ti maresti perspectiva la mai mult de 10 min de munca pentru o activitate). Sa zicem ca se fac studii statistice care arata ca pentru a sapa gropi e nevoie de 1 ora munca medie/metru cub. In ce masuram activitatea unui profesor? 1 ora/ora de curs? Cum se incorporeaza studiile facute de profesor pentru a ajunge profesor? Se face 1,2ore munca medie/ora de curs? Totusi un gropar poate face 1 metru cub de groapa in mai putin de o ora, dar profesorul e musai sa faca 4 ani de facultate si sa consume 1 ora pentru fiecare ora de curs predata. Ce se intampla atunci, avem gropari care castiga mai mult decat un profesor (pentru ca poate produce mai multe gropi) sau i se va limita groparilor performanti timpul alocat muncii (are voie sa munceasca doar 4 ore pe zi)? In cazul 2, ce poate face in restul zilei? Isi mai poate lua un serviciu? Spre exemplu profesor part-time? Dar numarul de ore de curs disponibile este limitat, si, daca groparul ar fi acceptat ca profesor, unui alt profesor ar trebui sa i se reduca numarul de ore lucrate. Cine stabileste cine primeste si ce? Daca groparul e un profesor mai bun decat profesorul?

Ce se intampla insa daca, aflandu-se aceste norme/standarde tot mai multi vor sa se faca gropari si tot mai putini profesori? Probabil ca statul va trebui sa-ti dea fortat de lucru in alt domeniu decat cel in care vrei sa lucrezi.

Oricat ati vrea voi sa-l scoateti basma curata pe Marx, experimentul marxist nu poate sfarsi decat prin dictatura. Nu, nu dictatura proletariatului ci dictatura birocratiei.

***

Aici s-a incheiat obositoarea polemica pe care am avut neplacerea sa o port cu Logosfera. S-a incheiat pentru ca in final am inteles cu cine stau de vorba si mai mult am inteles ca nici un argument nu poate fi util celui care sta inchis in pătrăţelul sau de idei bine delimitate. As mai fi putut sa ii vorbesc despre normarea muncii in societatea capitalista si despre Taylor si alti pionieri capitalisti ai acestei activitati dar am pretentia ca interlocutorul sa stie si el partea lui teoretica. Altfel, timpul este o resursa pretioasa.

Acum aproape o sută de ani, autorul care a pus bazele managementului ştiinţific, Frederick Taylor postula principiul “Evidenţa strictă a timpului şi normarea muncii”, făcând un pas uriaş spre creşterea eficienţei în organizaţie (daca ar fi stiut cat de slab pregatiti vor fi urmasii sai ideologici…). Am sa ii dau sansa Logosferei sa mai invete intrucat acum mai am ceva timp liber si voi reproduce in continuare un pasaj din cartea Prof. univ. dr. Iacob Kerbalek «Economia Întreprinderii» (Gruber, 2004): "Normarea muncii presupune determinarea cât mai exactă a sarcinilor de muncă pentru fiecare lucrător.(…) Mărimea normelor de muncă se fundamentează pe determinări ştiinţifice; ele se revizuiesc periodic, stabilindu-se ca norme medii progresive, la un nivel situat între realizările cele mai bune şi cele mijlocii pentru o anumită activitate. Normele se pot stabili ca norme de timp (timpul fixat pentru executarea unei sarcini de muncă de către un lucrător cu o anumită calificare, în anumite condiţii tehnico-organizatorice), norme de producţie sau desfacere (cantitatea de bunuri sau echivalentul ei valoric, ce trebuie produsă/vândută într-o unitate de timp), norme de personal (numărul de lucrători cu o anumită calificare şi specializare necesar şi alocat unei diviziuni organizatorice din întreprindere sau pentru îndeplinirea anumitor operaţiuni). Normele se stabilesc de către personalul de conducere pe baza rezultatelor studiului muncii, a comparaţiilor cu alte întreprinderi şi a normativelor naţionale sau internaţionale. Normativele sunt mărimi stabilite prin generalizarea rezultatelor unor măsurări ale muncii în cele mai diverse condiţii pe eşantioane reprezentative."

In final vreau sa ii mai explic Logosferei ceva. A gresit inca de la inceput cand a afirmat ca "Valoarea bunurilor nu tine cont de volumul de munca depus". Nu o sa mai insist asupra ridicolului afirmatiei - acest lucru reise din comentarii, ci ma voi rezuma sa il trimit si de data aceasta la carte. Sau mai bine spus la carti, caci Logo are multe de recuperat.

Iata cum definea Adam Smith (un comunist desigur) valoarea: «Munca este deci masura reala a valorii de schimb a tuturor bunurilor (osteneala si greutatea de a-l dobandi)» - Avutia natiunilor

Ul alt comunist obsedat sa il scoata basma curata pe Marx a fost si David Ricardo. In 1817 (sic!) David Ricardo publica "Principiile de economie politica si de impunere" in care scria ca "masura valorii de schimb nu este, prin urmare, utilitatea, desi ii este absolut complet estentiala" si ca "avind utilitate , bunurile isi trag valoarea de schimb din doua izvoare: din raritatea lor si din cuantumul de munca necesar pentru a le obtine".

As putea continua lista la nesfarsit insa nu cred ca o voi face. Nici nu voi continua discutia cu respectivul individ intrucat nu are rost. Dupa cum spunea chiar Nicolae Iorga (daca tot am inceput sa dau citate) "Ataci o părere a unui prost şi te trezeşti cu prostul întreg în discuţie".

Securitate sau intimitate?

2010-01-15T00:32:00.003+02:00

Societatea fricii pune mereu siguranţa înaintea oricărui alt drept. Se pare că acum a venit rândul intimităţii noastre. Dacă ne gândim mai bine, e mult de când nu mai avem acest drept, iar azi, corespondenţa noastră electronică, conversaţiile telefonice, inclusiv libertatea noastră de a merge pe stradă fără a fi vigilaţi de mii de camere video îşi pierd din importanţă atunci când pe celălalt taler al balanţei se pune securitatea.

Cert este că isteria în faţa terorismului (deşi acesta este autoterorism) face ca în fiecare zi să fim mai dependenţi de agenţii de siguranţă, poliţie sau agenţiile de securitate. Iar după presupusul atentat de la Detroit se doreşte să se mai strângă o dată şurubul.

Scanerele autorizate de Hussein Obama pentru securitatea în aeroporturile americane ne lasă fără apărare în faţa ochilor lucrătorilor astfel că, după ce aceştia vor verifica să vadă dacă nu cumva avem asupra noastră vreun tip de armă de foc, vor putea constata şi pe unde anume avem şunculiţe sau pot explora orice alt colţişor al corpului nostru.

Un jurnalist britanic de la The Guardian, Paul Joseph Watson, a declarat, după ce a fost prezent la o simulare cu aceste scanere de ultimă generaţie, că organele genitale rămân „îngrijorător de vizibile”.

După cum se vede în fotografia alăturată, un singur click este suficient pentru a transforma negativul imaginii în pozitiv şi pentru a apărea în faţa lucrătorului de la aeroport sau a poliţiei aşa cum am venit pe lume. În principiu, imaginea este în negativ, deşi nici acest lucru nu ne protejează foarte mult nuditatea, după cum se poate observa.

Folosirea acestor scanere, chiar şi fără ca procesul de inversare a imaginii să fie dus la bun sfârşit, va viola, conform ziaristului englez, şi legile britanice contra pornografiei infantile.

Imaginile probă sunt la rezoluţie mică, dar scanerele din aeroporturi pot cu uşurinţă să capteze altele la o rezoluţie superioară.

Toate acestea în realitate nu contează, pentru că, aşa cum facem de obicei, cel mai probabil vom suporta şi această umilinţă şi vom defila ca oile în timp ce ei ne vor trata pe toţi drept terorişti, ne vor pipăi şi ne vor dezbrăca.

http://investigar11s.blogspot.com/2010/01/los-escaneres-hombres-mujeres-y-ninos.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+Investigar-11s+%28Investigar-11S%29

Fascismul, apărător al civilizaţiei?

2010-01-14T16:06:00.002+02:00

Circula in aceste zile pe net o invitatie din partea unei fundatii G. Manu (legionare) prin care se anunta ca la biserica Sf. Ilie Gorgani din Bucuresti va avea loc o slujba de pomenire a celor doi fruntasi legionari Ion Mota si Vasile Marin, morti in razboiul din Spania. Totodata sunt invitati cat mai multi sa participe la Universitatea din Bucuresti la comunicarile unor “experti” in acest razboi, sub titlul “Apararea civilizatiei europene”. Este de presupus ca va fi un prilej de ridicare in slava a generalului Franco, care - alaturi de trupele hitleriste si fasciste - ar fi aparat cu vitejie civilizatia europeana amenintata de bolsevism.

Au trecut peste 70 de ani de la acest razboi si multi sunt cei care astazi ignora cauzele acestui razboi civil, cine era Franco, cum s-a desfasurat razboiul si ce s-a petrecut in Spania dupa razboi. Este deci un prilej ca in tara noastra sa se foloseasca, de unii politicieni ai extremei drepte, aceasta lipsa de cunostinte pentru a se atribui franchismului o valoare deloc meritata. Este insa un prim pas inainte de a fi ridicati pe postament Hitler si Musolini, iar odata cu ei, a nazismului si fascismului, care buneinteles au meritul ca luptand impotriva comunismului sovietic, ar trebui sanctificati.

Tema razboiului civil spaniol este prea ampla pentru a o prezenta intr-un blog. Sunt nenumarate lucrarile de istorie americane, britanice si franceze care clarifica rolul pe care l-a jucat acest conflict in confruntarea mondiala ce s-a dezlantuit in Europa dupa doar doi ani de la incheierea oficiala a lui. In acest razboi (numit civil, dar si cu participare a unor forte straine), au avut loc excese atat de partea nationalista, cat si de partea republicana. Pe front au participat de ambele parti brigazi internationale, formate in diverse tari europene fie de partidele extremei drepte, fie de cele ale extremei stangi. De partea republicanilor au luat parte scriitori celebri, ca de pilda Ernest Hemingway, George Orwell, Andre Malraux. Nu poate fi uitata asasinarea de trupele franchiste a celui mai renumit poet spaniol, Federico Garcia Lorca. Marelui ganditor spaniol Miguel de Unamuno i s-a interzis de generalii spanioli sa-si mai tina cursurile la universitate. Pentru a se aprecia cat de sangeros a fost acest razboi, redau mai jos din Wikipedia evaluarile atrocitatilor comise.

Atrocităţile din timpul războiului

Cel puţin 50.000 de oameni au fost executaţi în timpul războiului civil.[21][22] În lucrarea sa recentă şi actualizată privind istoria războiului civil din Spania, Antony Beevor „consideră că «teroarea albă» a lui Franco a dus la moartea a 200.000 de oameni. «Teroarea roşie» omorâse 38.000.”[23] Julius Ruiz trage concluzia că „deşi cifrele rămân disputate, s-au făcut cel puţin 37.843 de execuţii în zona republicană, şi cca. 150.000 de execuţii (inclusiv 50.000 după război) în Spania Naţionalistă.”[24] Un judecător spaniol a deschis o anchetă privind 114.266 de oameni executaţi şi dispăruţi în timpul războiului civil spaniol şi în perioada franchistă, între 17 iulie 1936 şi decembrie 1951. Printre acestea se numără moartea lui Federico García Lorca.[25][26]

Atrocităţile comise de Bando Nacional erau ceva obişnuit şi erau adesea ordonate de autorităţi pentru a eradica orice urmă de stângism în Spania; multe asemenea fapte au fost comise de grupări reacţionare în timpul primelor săptămâni de război. Printre acestea s-a numărat execuţia profesorilor[27] (din cauza eforturilor Republicii de a promova învăţământul laic şi de a înlătura Biserica Catolică din sistemul de educaţie prin închiderea şcolilor religioase, ceea ce a fost considerat de Bando Nacional un atac la adresa Bisericii); omorurile în masă comise împotriva civililor din oraşele capturate;[28] execuţia persoanelor nedorite (inclusiv non-combatanţi[29] cum ar fi sindicaliştii şi simpatizanţii republicani cunoscuţi).[30] Un exemplu de astfel de tactici ale taberei naţionaliste a fost masacrul de la Badajoz din 1936.[31]

Tabăra naţionalistă a efectuat şi bombardamente asupra oraşelor din teritoriul republican, mai ales cu ajutorul voluntarilor Luftwaffe din Legiunea Condor şi de aviatorii voluntari italieni din Corpo Truppe Volontarie (Madrid, Barcelona, Valencia, Guernica, şi alte oraşe). Cel mai cunoscut exemplu de bombardamente în scop de instaurare a terorii a fost bombardamentul de la Guernica.

Actele de violenţă asupra civililor şi asupra bunurilor din partea Republicanilor au constituit ceea ce se numeşte teroarea roşie. Atacurile republicanilor asupra Bisericii Catolice, puternic asociate cu susţinerea acordată de aceasta vechilor monarhişti au fost deosebit de controversate. Aproximativ 7.000 de clerici au fost ucişi şi biserici şi mănăstiri au fost atacate. Aproximativ 13 episcopi, 4184 de preoţi de dioceză, 2365 de bărbaţi catolici (dintre care 114 iezuiţi) şi 283 de călugăriţe au fost ucişi. Relatări neverificate afirmă că unii catolici au fost obligaţi să înghită mărgele din rozariu şi/sau aruncaţi în mine, ca şi preoţi obligaţi să-şi sape propriile morminte înainte de a fi îngropaţi de vii.[32] Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat câteva sute de oameni ucişi pentru că erau preoţi sau călugări, iar Papa Benedict al XVI-lea a beatificat încă aproximativ 500 la 28 octombrie 2007

Iertarea păcatelor simpatizanţilor fascişti interbelici

2010-01-14T01:35:00.005+02:00

Aflându-mă în plin proces de traducere a unui text publicat în Franţa despre intelectualitatea românească consacrată de dreapta, dar şi despre noua generaţie de gânditori de stânga, ca şi contrapondere binevenită la „infailibilul” grup de dreapta, am avut surpriza de a descoperi că autorul articolului, Nicolas Trifon, a atins o chestiune care m-a preocupat şi pe mine. Aceea a toleranţei excesive şi puţin explicate faţă de generaţia 1927, a intelectualilor români simpatizanţi ai extremei drepte.

Personalităţi ca Mircea Eliade, Emil Cioran („în istorie numai iraţionalul, instinctivul, inconştientul este creator; Legiunea e iraţională, instinctivă; Legiunea e creatoare de istorie românească” – aşa justifica Emil Cioran decizia de apartenenţă la ideile legionare), Constantin Noica, Ion Barbu, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu au cel puţin trei lucruri în comun: au fost intelectuali remarcabili, au fost membri sau admiratori ai Mişcării Legionare ori ai extremei drepte şi se bucură, la nivel de imagine, de clemenţă şi chiar adoraţie din partea opiniei publice şi mai ales a elitelor actuale, în ciuda simpatiilor politice reprobabile.

De fapt, acest text este îndreptat împotriva acestor elite, fie ele scriitori, publicişti, directori de edituri şi împotriva indulgenţei lor respingătoare. Nu doresc ca atitudinea mea să fie considerată dispreţuitoare la adresa unor nume mari ale gândirii şi culturii româneşti pentru că nu este cazul şi nici nu este vorba despre asta acum. Dar tocmai apărarea şi încercarea de justificare cu orice preţ a trecutului politic al celor enumeraţi mai sus este o dovadă de dispreţ a celor care îi apără fără limită faţă de noua generaţie. O atitudine de castă. „Avocaţii” permanentizează acest exerciţiu grotesc de laşitate şi fac încercări repetate de dezideologizare a operei „incriminaţilor”, de separare a celor două concepte, pasiuni politice şi creaţie, slăvindu-i pentru incontestabilele lor merite şi contribuţii intelectuale, ca şi cum acestea ar ajunge cu vârf şi îndesat pentru a scuza apartenenţa la o mişcare extremistă. Ceva de genul „a fost de extremă dreapta, dar nu contează, a fost o minte genială”.

Iar dacă vreodată un asemenea demers de sinceritate şi, până la urmă, de asumare a unei realităţi pe care toţi o ştim, este început, invariabil e invocată scuza supremă: intelectualii de extremă dreapta nu ar fi intuit ce urma să li se întâmple evreilor în anii din timpul războiului, ceea ce nu se poate spune despre intelectualii comunişti, care ştiau ce anume se petrecuse în Uniunea Sovietică cu exterminarea claselor exploatatoare. Iar scuza numărul doi este aceea că motivaţiile unora dintre ei de a adera la Legiune aveau conotaţii... sacrale (cazul Eliade). Cu alte cuvinte, nu are rost să le judecăm decizia pentru că ea se află dincolo de puterea noastră de înţelegere.

Nu de aceeaşi toleranţă se bucură însă simpatizanţii mişcării de stânga, care nu sunt aşezaţi în panteonul valorilor la acelaşi nivel, fiind trimişi mai degrabă în zona mediocrităţii, chiar şi atunci când nu e vorba de opera lor prolecultistă. Simpatiile de stânga stigmatizează pe veci, dar pentru cele de dreapta, însă, se găsesc justificări.

Iată şi o parte infimă din articolul de care pomeneam, unde se vorbeşte de noua generaţie de stânga românească (din păcate, deocamdată aceasta se regăseşte doar în mediul universitar, funcţionând în circuit închis), cea care reproşează „generaţiei Liiceanu” tocmai cele expuse mai sus:

(...) Primii (n.r.: se referă la Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici şi Vladimir Tismăneanu) au evoluat spre o plajă politică destul de amplă, pornind de la excluderea comuniştilor spre luări de poziţie neoconservatoare, care au culminat cu susţinerea fără echivoc a intervenţiei lui Bush în Irak. Cei din a doua categorie, sosiţi recent pe scena politică, nu manifestă nici un complex în a-şi afişa convingerile de stânga (extremă stânga), lucru nou în România. Ei fac o lectură critică a perioadei interbelice româneşti, valorizată în exces de către primii, care au tendinţa de a pune între paranteze aspectele mai puţin meritorii ale personalităţilor care au marcat această epocă, în special angajamentul fascist al câtorva dintre ei (...)”.

Despre anticomunismul postcomunist

2010-01-13T21:03:00.006+02:00

Anticomunismul postcomunist

Imi permit sa va supun lecturii cateva pasaje cartea prof. Daniel Barbu - “Republica absenta” (ed. Nemira – 1999, pag. 93-106), caci - desi sunt peste zece ani de cand s-au scris cele ce urmeaza, ele par tot atat de actuale, ceeace ma face sa cred ca anticomunismul va avea o existenta indelungata pe plaiurile carpato-dunarene.

“S-ar spune ca una din cele mai comode atitudini intelectuale ale epocii postcomuniste este anticomunismul. Romania e dominata de un nou conformism moral si politic, ce se exprima sub forma unui patos stereotip si conventional al denuntarii trecutului totalitar. Cel care citeste astazi publicistica de opinie din Romania, fara sa cunoasca istoria celor care o fabrica si o anima, s-ar putea mira la gandul ca, in societatea romaneasca, comunismul a rezistat vreme de cinci decenii cu toate ca intelectualii de talent si oamenii de spirit i-au fost hotarat potrivnici. Acest ipotetic observator ar avea dreptul sa-si inchipuie ca ideologii partidului comunist au avut de indeplinit o sarcina extrem de grea, aceea de a face fata unei pleiade de infocati aparatori ai traditiilor nationale, ai liberalismului, ai democratiei crestine si ai altor curente de gandire ce au comun demascarea caracterului inuman al totalitarismului.

Citim peste tot ca sub totalitarism, romanii au fost lipsiti de putinta de a formula opinii politice, de a-si exprima gandurile, ca au trait sub imperiul fricii, asemenea unor fiinte traumatizate, in permanenta defensiva, framantate doar de grija traiului de fiecare zi. Aceste imagini epico-morale nu descriu insa societatea romaneasca din perioada totalitara, ci doar felul in care societatea romaneasca actuala este dispusa sa-si aminteasca de comunism.

Rolul acestor tablouri istorice nu este cel de a falsifica realitatea, ci de a explica ceeace nu poate fi explicat sau nu trebuie sa fie examinat pe cale rationala. Rolul intelectual si social pe care il indeplinesc este acela de a-i scuti pe purtatorii de cuvant ai “societatii civile” romanesti de obligatia de a-si privi in fata trecutul. Sarcina lor pare aceea de a desvinovati. Comunismul ne este prezentat ca un fel de stihie istorica ce s-a abatut din senin asupra unor romani lipsiti de reflexe morale, anihilandu-le pe de-a-ntregul vointa.” (...)

“Tehnica adoptata azi de anticomunistii postcomunisti este cea a excluderii trecutului, mai precis a propriului trecut, din analiza comunismului. Istoria comunismului nu este interogata, ci denuntata ; nu este anchetata, ci condamnata. Intrebarea iscoditoare si tulburatoare “de ce a durat comunismul atat ?” este sistematic inlocuita de exclamatia gratuita si pur retorica : “cum a fost posibil sa se intample asa ceva in Romania !”. Cu alte cuvinte, nu cauzele fenomenului totalitar ar trebui sa ne preocupe, ci efectele sale cele mai dramatice din planul represiunii violente sau oculte.” (...)

“Un caz elocvent si dramatic este disparitia aproape completa a ideilor de stanga dupa caderea totalitarismului. Esecul regimului este aproape unanim identificat cu esecul ideilor la care regimul a recurs pentru a-si legitima utilitatea istorica. Marxismului vulgar oficializat de comunism i se opune astazi un liberalism didactic, format din idei fragmentare, din sentinte si formule mnemotehnice, un liberalism construit din elemente disparate, preluate din surse diferite (etica, economie, filosofie) si care recurge cu exclusivitate la logica invatarii. Ca si cum acest liberalism expurgat si rudimentar ar fi ultimul pedagog al democratiei. Recursul la un astfel de discurs nu are doar rostul de a marca trecerea elitelor de partea ideilor invingatoare. Liberalismul prezinta, in plus, avantajul de a oferi partizanilor sai un fel de scutire etica de a purta povara trecutului, ades stanjenitor in context democratic. Devenind liberali dupa 1989, fostii practicieni ai “socialismului stiintific” nu se mai simt datori sa-si explice trecutul. A fi liberal acum este un mod confortabil de a prelungi etica iresponsabilitatii si de a nu fi obligat sa te raportezi la o etica a convingerii. Anul 1989 nu a adus decat o schimbare a continutului dogmatic al discursului public, fara sa-i modifice regulile de producere si reproducere, ori functia sociala. Societatea civila – unanim celebrata ca o alternativa democratica la puterea neo-, post-, sau cripto-comunista – nu este de fapt decat “ultima ideologie” a secolului 20. Gandirea unica, simplificatoare si exclusivista ramane tentatia irezistibila a intelectualului roman. In ordine intelectuala, dreptatea apartine mereu cuiva, se manifesta nu atat ca acceptare a fortei unei valori, cat ca recunoastere a puterii anumitor persoane. Intelectualii romani nu sunt critici fata de putere decat atunci cand autoritatile politice considera fireasca aceasta critica. Intelectualul roman era carlist sub regimul lui Carol, nationalist si anticomunist sub regimul antonescian, burghezo-democrat de stanga sub guvernul Groza, marxist-leninist si patriot sub regimul comunist. El nu se afla in opozitie decat atunci cand , ca inainte de 1938 sau dupa 1989, institutia opozitiei este tolerata, cu mai multa sau mai putina ingaduinta. De altfel, intelectualul roman nu accepta sa fie in opozitie decat din dorinta de a ajunge cat mai repede la putere. Iata unul dintre motivele pentru care a fost neaparat necesar ca rasturnarea comunismului romanesc sa ce faca pe o cale revolutionara, nu pentru ca natura acestuia s-ar fi dovedit mai represiva decat in alte parti ale Europeide est, ori liderii lui s-ar fi aratat mai hotarati sa nu cedeze puterea. Ci pur si simplu pentru ca partidul unic nu a avut interlocutori cu care sa-si negocieze succesiunea.S-ar spune ca revolutia a fost forma prin care totalitarismul insusi a inventat societatea civila.” (...)

“Paradoxul ce strabate interventiile publice ale intelectualilor epocii post-totalitare si ale ideologiilor societatii civile este ca acest tip de interventie apartine in mod natural varstei totalitare. Dupa caderea comunismului intelectualii rostesc acele cuvinte pe care ar fi trebuit sa i le adreseze pe cand se afla in plina putere. Ei incearca sa indeplineasca, intr-o societate potential democratica, functia pe care au refuzat, de regula constient, sa si-o asume in societatea totalitara.Ei pot avea dreptate, si au avut-o in numeroase ocazii. Dar aceasta dreptate este construita pe impostura si, ca atare, lipsita de orice capacitate de convingere. Pentru ca - oricat ar fi de justificat acest lucru dintr-o perspectiva - este in fond inacceptabil moral ca cei ce s-au supus si adesea au elogiat comunismul, sa celebreze astazi democratia si societatea civila ca si cum cele doua atitudini ar fi perfect coerente si in deplina continuitate.Astazi intelectualul roman se rafuieste – dupa regula incriminarii si a denuntului – cu o putere ce nu mai exista. Intelectualul roman nu dezbate, ci combate. O dezbatere presupune ca ambele parti pot avea dreptate si ca sunt dispuse sa isi acorde in final dreptate una celeilalte. A combate implica un refuz prealabil al justetei pozitiei celuilalt. Dezbaterea este un mod de a-ti apara convingerile si de a arata ca pozitia celuilalt poate fi tot atat de vrednica de respect ca si a ta. Combati atunci cand consideri ca te afli in posesia unor certitudini ce nu pot suferi nici un fel de amendament sau corectie atunci cand sunt examinate de un tert. Intelectualul care combate este unul care substituie certitudinile convingerilor, este un carturar care tradeaza ideile.”

Troţki despre Masonerie

2010-01-13T14:53:00.021+02:00

Cautand zilele acestea pe internet cateva informatii legate de Revolutia din 1917 am ajuns cu totul intamplator pe un site neolegionar. Nu am zabovit prea mult timp asupra articolului dar ceva mi-a atras totusi atentia – obsesia gardistilor privitoare la legatura dintre comunisti si masoni. Iata o mostra de intelepciune «verde» preluata de pe acest site: «Revolutia bolsevica este opera masoneriei revolutionare. Lenin era sprijinit de lojele defetiste europene, iar Leiba Braunstein, zis Leon Trotki, era sprijinit de puternicul ordin masonic evreiesc B’nai Brith, in frunte cu marele bancher Jacob Schiff».

Citind aceste inpetii, scrise probabil in taberele de creatie neolegionare intrucat autorul nu mentioneaza nici o sursa pentru informatiile furnizate, m-am gandit ca ar fi bine pentru restabilirea adevarului sa public pe blog cateva din afirmatiile lui Trotki despre Masonerie. Mai mult, in partea a doua a articolului voi reproduce un fragment din volumul "Marele Orient al Romaniei: Cine? Cum? De ce?" publicat de Mircea Deaca (Mare Maestru al Marelui Orient din Romania) la Editura Libra, pentru a dezvalui si mai clar adevarata legatura dintre comunism si masonerie.

I. Trotki despre Masonerie.

"Noi avem nevoie in Partidul Comunist, sa aparem in fata clasei muncitoare si sa demonstram prin fapte ca acest partid nu este ca orice partid ci este organizatia revolutionara a clasei muncitoare; nu este loc in randurile sale pentru carieristi, masoni, “democrati”, politicieni corupti. Pentru prima data aceasta cerere a fost prezentata si acceptata. Mai mult, o data a fost fixata: 1 ianuarie 1923 este termenul limita. Nici un singur mason, nici un singur carierist sa nu mai ramana pana la 1 ianuarie 1923." Report on the Fourth World Congress - December 28, 1922

"In Franta, unde sute si sute de membri ai Partidului Comunist au apartinut lojilor masonice, ligilor burghezo-democratice pentru Apararea Drepturilor Omului, etc., etc. – acolo necesitatea pentru o ruptura completa cu burghezia, pentru expulzarea tuturor masonilor si a celor ca ei, reprezinta o turnura radicala in viata partidului" Report on the Fourth World Congress - December 28, 1922

«Masoneria este, prin insasi esenta sa, o supapa de siguranta pentru a trage inapoi tendintele revolutionare. Procentul de idealisti sinceri care pot fi gasiti in loje nu face decat sa potenteze caracterul periculos al Masoneriei." Letter to a Friend in France - Feb. 14, 1939

"Stratul superior al Masoneriei este compus din radicali sau “socialisti”, avocati, deputati, carieristi, pentru care lojile sunt doar un aparat electoral. In lojile din Grenoble nu gasesti, sau gasesti cu greu, vreun muncitor; din contra, un loc important il ocupa directorii mai mici de fabrica. Am cunoscut un maistru, si am avut informatii interesante de la un altul. Principala lor grija era sa se separe de muncitori, sa intre in «lumea buna», sa asculte oamenii «educati». Ei ii priveau cu piosenie pe avocatii si pe profesorii care le serveau banalitati «umaniste» si «pacifiste». Ofiterii lojei, care jucau un rol in politica din Grenoble, cu ajutorul ritualurilor masonice si-au aservit propriilor scopuri o clientela mic-burgheza si portiuni din aristocratia semi-proletara. Unii din acesti domni nici nu s-au alaturat Masoneriei ci doar trageau sfori din umbra. In Masonerie sunt asadar concentrate toate acele trasaturi parazitare care dau astazi un aspect atat de respingator celei de-a doua si celei de-a treia Internationale." Letter to a Friend in France - Feb. 14, 1939

"Sa combini socialismul revolutionar cu Masoneria este la fel de ireconciliabil ca si combinatia dintre materialism si catolicism." Centrism and the 4th International - March 10, 1939

"In Masonerie sunt grupati oameni din clase diferite, din diferite partide, cu diferite interese si cu scopuri personale diferite. Intreaga arta a conducatorilor Masoneriei consta in a neutraliza tendintele diferite si a atenua contradictiile dintre grupuri si clici (in interesul “democratiei” si al “umanismului”, desigur, ale clasei conducatoare). In aceste grupuri se dezvolta obiceiul de a vorbi tare despre orice, mai putin despre ce este esential. Aceasta moralitate ipocrita, falsa, impregneaza direct sau indirect, majoritatea liderilor muncitorilor din Franta. Marceau Pivert insusi este patruns de influenta acestei moralitati. Lui i se pare ca a vorbi cu voce tare despre o fapta nedreapta este o impolitete." Centrism and the 4th International - March 10, 1939

"Desi in zilele noastre se produc haine gata facute si ieftine si nimeni nu mai poarta redingota bunicului, in lumea ideilor redingota si crinolina sunt inca la moda. Ideile sunt transmise mai departe din generatie in generatie, desi, ca si paturile si pernele bunicii le lipseste prospetimea. Chiar si cei care sunt obligati sa isi schimbe esenta opiniilor, si le ingradesc in final in tiparele vechi. Revolutia a ajuns in industrie mult mai departe decat a ajuns in idei, unde piesa lucrata este preferată noilor structuri. Acesta este motivul pentru care parlamentarii francezi ai micii burghezii nu puteau gasi o metoda mai buna de a crea legaturi morale pentru a tine oamenii la un loc impotriva rupturilor provocate de relatiile moderne decat prin a-si pune sorturi albe si a se inarma cu o pereche de compasuri sau cu firul cu plumb" My Life - 1930

"Masoneria isi are originile in secolul al 17-lea ca o reactie a micii burghezii impotriva spiritului individualist capitalist ce descompunea vechile relatii si reprezenta o incercare de a reinvia moralitatea idealizata a breslelor "fratesti". In decursul luptei de clasa a devenit treptat un instrument in mainile marii burghezii pentru a disciplina si a subordona mica burghezie scopurilor sale." Trotskyism and the Parti Socialiste Ouvrier et Paysan - July 1939

UPDATE: Intrucat blogul "l'Avant-garde" si-a incetat activitatea, nu am mai putut dedica un nou articol Masoneriei. Acest filmulet a fost introdus oarecum forat in corpul articolului, Antonie Iorgovan nu a vorbit deloc despre legatura dintre masoni si comunisti. Priviti insa cu atentie: nu trebuie sa fii radical de stanga ca sa declari ca masoneria reprezinta "un stat in stat". Antonie Iorgovan a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume.

Desi in sistemul comunist Masoneria a fost interzisa si chiar inainte de venirea comunistilor la putere se interzisese membrilor partidului sa mai faca parte din Masonerie, in zilele noastre inca se mai discuta despre legatura dintre comunism si masonerie (lasand la o parte incompatibilitatea ideologica dintre cele doua organizatii, scoasa in evidenta si de Trotki mai sus dar si de masoni, care afirma ca teoria luptei de clasa si a revolutiei se afla intr-un conflict iremediabil cu principiul masonic al "tolerantei").

Antonie Iorgovan a vorbit cu sinceritate despre aceasta problema, insa marea majoritate a celor care ar putea sa spuna ceva, ramane in tacere. Prefera sa discute despre legatura dintre masoni si comunisti (care evident, este promovata prin intermediul gruparilor de extrema dreapta) si sa treaca sub tacere legatura CLARA, PE FATA, EVIDENTA, dintre orice regim "democratic" si Masonerie, care nu mai actioneaza ca "un stat in stat" ca acum 100 de ani, ci direct ca un STAT.

II. Masonii despre comunisti.

"In Rusia, Francmasoneria – care cunoscuse déjà multe probleme in ultimii ani ai regimului tarist este total interzisa incepand din 1917, odata cu instalarea regimului sovietic.(…) In cursul celui de al treilea Congres organizat de Lenin si Trotki, acesta din urma cere ca aderarea la Francmasonerie sa le fie interzisa tuturor membrilor partidului “deoarece Francmasoneria nu reprezinta nimic altceva decat un proces de infiltrare a micii burghezii in toate paturile sociale”. (…)

Ultimul argument enuntat este ca Francmasoneria reprezinta o forta sociala si ca, avand in vedere secretul care ii inconjoara activitatile si discretia ce le este ceruta membrilor sai, Francmasoneria constituie "un stat in stat". Luand in considerare aceste argumente, Congresul aproba raportul prezentat si le interzice de acum inainte membrilor sai sa faca parte din Francamsonerie.

Odata cu al 4-lea Congres, incompatibilitatea comunismului si a francmasoneriei este consfintita ca una dintre conditiile pentru a fi admis in sanul unui Partid comunist.(…) Mai limpede, incepand din 1921, toate Partidele comuniste, printre care Partidele comuniste occidentale, sunt legate de aceasta interdictie.

Daca in tarile occidentale aceasta interdictie se soldeaza cu demisii (fie din Francmasonerie, pentru cei care respecta consemnul Partidului si dau prioritate luptei de clasa, fie din Partid, pentru cei care prefera sa ramana in Francmasonerie), deciziile luate la al 3-lea si cel de-al 4-lea Congres se vor traduce in URSS si apoi in toate tarile Tratatului de la Varsovia, prin condamnari, arestari, judecari si incarcerari." Mircea Deaca – Marele Orient al Romaniei : Cine ? Cum ? De ce ?

Daca in 1942 era posibil sa afirmi ca "Patria lui Carlyle, apologetul eroismului, a devenit o junglă stăpânită total de hoardele fără suflet ale iudeo-masoneriei comuniste" (Theo Maiorescu, „Neomenie engleză… sau isterie iudaică”, Viaţa, anul II, nr. 530), cum poate fi explicata existenta acestor puncte de vedere (complet ridicole) in anul 2010 ?

Libertatea e posibila doar daca exista egalitate

2010-01-13T00:35:00.000+02:00

Ateism şi creştinism

2010-01-10T02:27:00.010+02:00

Cat de credinciosi se considera romanii? Organizatia Gallup a efectuat un sondaj in anii 2007 si 2008 in toate tarile europene, punand intrebarea: “Ocupa religia un loc important in viata dvs.?” Rezultatele anchetei, publicate recent, arata un lucru surprizator: Au raspuns cu NU, adica biserica nu constituie pentru ei o preocupare vitala, astfel: Turcia – 9%; Romania – 18%; Polonia – 23%; Italia – 26%; Grecia (alta tara ortodoxa) – 30%; Rep. Moldova – 31%; Serbia (tot ortodoxa) – 45%; Germania – 57%; Spania – 59%;Ungaria – 59%; Bulgaria – 62%; Rusia – 63%; Finlanda – 69%; Marea Britanie – 71%; Rep. Ceha – 74%; Tarile scandinave (Suedia, Norvegia si Danemarca) 78-83%; Estonia – 84%. Daca lasam deoparte Turcia, populatia careia este in proportie de 90% musulmana, se constata ca cea mai evlavioasa tara crestina si cea cu mai mult respect pentru biserica e Romania.

Pentru a vedea daca intrebarea nu a fost cumva nepotrivita si ca ea nu reflecta sentimentul religios al populatiilor tarilor europene,s-a efectuat un alt sondaj (Eurobarometer), la care intrebarea principala pusa subiectilor era : “Credeti in existenta unui Dumnezeu?” La aceasta intrebare s-a raspuns DA (afirmativ) in urmatoarele procente din populatia investigata: Turcia – 95%; Romania – 90%; Grecia – 81%; Polonia – 80%; Italia – 74%; Spania – 59%; Germania – 47%; Ungaria – 44%; Finlanda – 41%; Bulgaria – 40%; Marea Britanie – 38%; Franta – 34%; Norvegia – 32%; Danemarca – 31%; Suedia – 23%; Rep. Ceha – 19%; Estonia – 16%. Se constata ca rezultatele acestui sondaj sunt foarte apropiate de ale primului. In cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene, doar 52% din populatie crede in existenta unui Dumnezeu.

Este dificil de a gasi o interpretare cifrelor de mai sus. Consecintele comunismului? Doua tari, foste comuniste, stau fie in fruntea celor ce cred intr-o fiinta divina si in religie (Romania), fie printre cele mai sceptice ale faptului religios (Cehia). Ortodoxismul? Romania si Bulgaria se gasesc la distanta una de alta in rezultatele acestui sondaj, dar tara noastra e apropiata pe lista de Polonia si Spania, tari profund catolice. Nici saracia majoritatii populatiei nu pare a fi un criteriu de departajare in ceeace priveste increderea in divinitate.

In alt studiu al lui World Values Survey se arata ca Teismul scade in importanta in intrega lume in favoarea ateismului, agnosticismului sau umanismului, iar importanta acordata religiei si institutiei bisericesti scade treptat in favoarea secularismului (laicitatii). Aceasta fiind situatia, este util sa vedem care sunt argumentele aduse de aparatorii ateismului.

Am in fata doua carti care sustin teza contestarii nu numai a religiei, ci si a mitului existentei lui Dumnezeu. Prima este cartea lui Richard Dawkins „The God Delusion“ (Inselatoria cu Dumnezeu), un best-seller in Statele Unite, Canada, Marea Britanie si Germania. Ea a aparut si in limba romana in 2008 in editura Curtea Veche sub titlul „Himera credintei in Dumnezeu” si a fost pe larg comentata.

Cartea incepe cu o simpla ipoteza: „Sa presupunem o lume in care nu ar mai fi nici o religie – nici un terorist sinucigas, nici un 11 septembrie, nici un atentat asupra metroului din Londra, nici o cruciada, nici o vanatoare de vrajitoare, nici un razboi intre israelieni si palestinieni, nici o macelarire intre sarbi, croati si musulmani, nici o persecutie a evreilor ca „asasini ai lui Cristos“, nici un „omor de onoare“, nici un predicator-TV in odajdii aurite ce solicita bani auditoriului. Sa ne imaginam o lume fara distrugerea statuilor antice de talibani, fara decapitarea ereticilor, fara biciuirea femeilor ce isi expun doi centimetri din pielea corpului“. Dar Dawkins nu zaboveste mult asupra deformatiilor monstruoase ale fanaticilor Djihadului sau a exceselor inchizitiei, caci tinta lui este chiar esenta credintei religioase.

El afirma ca „problema existentei lui Dumnezeu este o ipoteza stiintifica asupra universului ce trebuie analizata cu acelasi scepticism ca orice alta ipoteza“. El se foloseste de o parabola a lui Bertrand Russell, care isi imagina o ceasca de ceai plutind in cosmos, dar atat de mica incat nu poate fi descoperita de nici un telescop. Existenta unei asemenea cesti de ceai ar trebui sa fie insa permanent pusa la indoiala – spune Russell - chiar daca ea ar fi proclamata in fiecare duminica drept un adevar sacru. Iar Dawkins adaoga ca daca ceasca de ceai capata numele de Dumnezeu, atunci orice verificare stiintifica devine brusc „o proba insuportabila de orgoliu a mintii umane“. Dupa care el da numeroase exemple pentru a demonstra ca „Dumnezeul Vechiului Testament este cea mai penibila figura din intreaga literatura : gelos si mandru de asta; meschin, nedrept si resentimentar; vindicativ, doritor de purificare etnica, dispretuitor al femeii, orgolios si sadic, un tiran rau si capricios“(pag.31).

Trecerea credintei crestine de la politeismul zeitatilor grecesti si romane la monoteism a fost prezentata de biserica drept un mare progres. Dar „Catholic Enciclopedia“ afirma ca „unitatea divinitatii e formata din trei persoane : Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aceste trei persoane sunt distincte una de alta“. Trinitatea nu e insa suficienta, ci a fost extinsa la persoana Mariei, care in rugaciuni sta practic pe locul doi dupa Dumnezeu, spune Dawkins. Mai tarziu Pantheonul crestin s-a umflat cu 5120 de sfinti, dintre care unii se ingrijesc de fierari, de negutatorii de arme, ii ajuta pe cei ce au dureri de stomac sau de intestine, etc.

Dar sa vedem – spune Dawkins - cum reactioneaza Dumnezeu la solicitarile oamenilor. Fundatia americana Templeton a efectuat un studiu in valoare de 2,4 milioane dolari pentru a cerceta efectele rugaciunilor asupra sanatatii pacientilor. Intr-un spital de langa Boston 1800 de persoane cu un bypass de cord au fost impartiti in trei grupe : pentru cei din prima grupa s-au facut rugaciuni de vindecare, fara ca pacientilor sa le fie comunicat aceasta, pentru cei din grupa 2-a nu s-a rugat nimeni, deasemeni fara a li se spune ceva, iar pentru cei din grupa a treia s-au efectuat rugaciuni si pacientii au stiut asta. Rezultatele au fost publicate in „American Heart Journal“ in aprilie 2006. Intre starea pacientilor pentru care s-au facut rugaciuni si a celor pentru care nu s-a rugat nimeni, nu s-a constatat nici o deosebire. Dar pacientii ce au stiut ca pentru ei s-au facut rugaciuni au avut evidente complicatii. Rugaciunile probabil i-au descumpanit, ei intrebandu-se daca nu cumva gravitatea starii justifica apelul la divinitate.

Printre oamenii de stiinta americani membri ai lui „National Academy of Sciences“ numai 7 % cred in Dumnezeu. Ceeace este imaginea intoarsa a societatii americane, in care 90 % din populatie crede in existenta in cer a unei fiinte supranaturale ce ii vegheaza. Dawkins mai aminteste ca The Founding Fathers (Parintii Fondatori ai natiunii americane) considerau religia drept un pericol pentru democratie. Thomas Jefferson, de pilda, spunea ca „crestinismul este cel mai pervers sistem pe care vreodata l-a imaginat omul“, Benjamin Franklin afirma ca „farurile sunt constructii mai utile decat bisericile“, iar intr-un tratat semnat la 1796 de John Adams este scris „aceasta ar putea fi cea mai buna dintre lumi , daca in ea nu ar exista religia“ (pag.43).

Se considera de multi ca Albert Einstein ar fi fost un om religios. Dar el foloseste notiunea de Dumnezeu intr-un sens metaforic : „Religiozitatea rasare din cunostinta si simtire, din cunosterea existentei a ceva de nepatruns, din manifestarea unei profunde ratiuni si a unei stralucitoare frumuseti, lucruri ce nu sunt inteligibile mintii noastre decat in forma cea mai primitiva. In acest sens, si numai in acesta, sunt si eu un om religios“. Dawkins adaoga ca „in acest sens si eu m-as putea considera om religios. Dar Dumnezeul metaforic este la distanta de ani-lumina de Dumnezeul preotilor, mulahilor, rabinilor sau a celui din limba cotidiana“. Oare de ce sunt atat de multi oameni religiosi ? se intreaba Dawkins, care crede ca poate „sta in genele omului sa imagineze automat intentii periculoase de care apoi sa se inspaimante. Prin generalizare asta s-a transferat si asupra intentiilor divine“.

Ne oprim aici, fara a mai prezenta argumentele ontologice ale existentei lui Dumnezeu aduse de sfantul Anselm de Canterbury la 1078 si apoi cele exprimate in sec. 13 de Sf. Toma de Aquino, pe care Dawkins le demonteaza sistematic. El spune : „Ca om de stiinta sunt impotriva religiei fundamentaliste, deoarece ea perverteste activitatea stiintifica. Ea ne indeamna sa nu ne schimbam ideile si sa nu dorim a cunoaste cele mai interesante lucruri ce ar putea fi descoperite“(pag.284).

Cea de a doua carte este cea a filosofului contestatar Michel Onfray „Traite d’atheologie“ (Tratat de ateologie) aparuta in 2008 la Paris in editura Grasset. Daca Dawkins, are ambitia de a elabora o opera cuprinzatoare care sa mature toate argumentele teologilor, Michel Onfray scrie un pamflet antireligios de 300 pagini, pe care il intituleaza pompos „Tratat de ateism. Fizica metafizicii“. Se trece astfel de la o demonstratie stiintifica la o argumentatie filosofica.

Cartea lui Onfray incepe cu un celebru citat din Nietzsche : „Notiunea de „Dumnezeu“ a fost inventata ca o antiteza a vietii. In ea este continuta, intr-o groaznica unitate, tot ce este otravitor, daunator, calomniator, intreaga ura a vietii. Notiunea „lumii de apoi“ nu a fost nascocita decat pentru a deprecia singura lume ce exista, pentru a nu acorda realitatii noastre terestre nici un scop, nici o justificare, nici un obiectiv“. (in „Ecce homo“)

In filosofie a existat o epoca a „mortii lui Dumnezeu“. Epoca noastra este mai curand cea a reintoarcerii lui. Iata de ce este urgenta – spune Onfray – elaborarea unui ateism bine construit, solid si militant. Si adaoga : „Celor trei monoteisme - crestinismul, iudaismul si islamismul - animate de acelasi impuls al mortii, le sunt comune o serie de dispretuiri identice: ura fata de ratiune ; ura libertatii; ura tuturor cartilor afara de una singura; ura de viata; ura sexualitatii; ura femeilor; ura corpului si a dorintelor lui. In locul tuturor acestora, monoteismele amintite iau apararea : credintei, ascultarii si supunerii; gustului mortii si a dorintei pentru lumea de apoi; castitatii, virginitatii si fidelitatii monogamice. Adica a unei vieti crucificate“.

Traditia contestarii ateiste in filosofie e indelungata. La Mettrie, d’Holbach, Feuerbach si, bineinteles, Nietzsche. Acesta din urma, e de parere Onfray, prin etica si forta logicii cartilor sale „Dincolo de bine si rau“ si „Antichristul“, desparte filosofia in doua : una - inainte si alta – dupa el. Onfray spune : „Ateistii au aratat ca omul chinuit l-a creat pe Dumnezeu ca imagine a sa rasturnata. Ca o manuse cu degetele intoarse pe dos. El ar fi o putere ce are exact calitatile ce ii lipsesc omului. Omul isi spune : Sunt muritor ? Deci Dumnezeu e nemuritor. Sunt limitat ? El e infinit. Nu stiu totul ? El e atotstiutor. Nu pot face totul ? El e atotputernic. Sunt pe pamant ? El e in ceruri. Nu sunt nimic ? El e totul, etc.“ Si autorul continua : „Traim inca intr-un stadiu religios al civilizatiei. Dar sunt semne ce seamana cu tectonica placilor : ruperi, framantari, suprapuneri, ciocniri. Continentul pre-crestin exista fara miscare, de la presocratici la stoici, de la Parmenide la Epictet. Intre acesta si continentul crestin se disting zone de turbulenta (…) Dar acum ne indreptam spre un continent post-crestin si ne intalnim cu aceleasi semne ca nihilism, angoase, actiuni dinamice de conservatorism, paseism, dorinte reactionare, tentatia imobilitatii, pe de o parte, si progresism, pozitivism, pofta de viitor, pe de alta parte. Religia este de partea nostalgiei, filosofia – de partea viitorismului. Fortele in joc sunt clar reperabile : monoteismul de ieri contra ateismul de maine“.

Inchei aici prezentarea acestor doua carti bogate in informatii si idei paradoxale. Comentarea afirmatiilor lor nu are nici un rost. Ar fi de exprimat doar o dorinta : ca lista daunelor suferite de omenire in decursul secolelor din cauza conflictelor religioase, sa fie complectata, pentru echilibru, cu frana inconstienta pe care, pentru milioane de oameni, a constituit-o credinta naiva ca un ochi nevazut priveste actiunea lor, o cantareste si, eventual, o pedepseste sau o va recompensa candva.

Regretă românii comunismul?

2010-01-09T19:17:00.005+02:00

La 20 de ani de cand Romania a scapat de regimul comunist 12,8% il vad pe Traian Basescu drept cel de-al treilea candidat la presedintie apropiat de valorile comunismului si de oamenii fostului regim, primul loc fiind ocupat de Corneliu Vadim Tudor (22,1%), in timp ce Mircea Geoana este pe locul secund (19,1%), arata ultimul sondaj BCS.

"Un studiu al opiniei publice executat de Marsh Copsey + Associates si Biroul de Cercetari Sociale a incercat sa masoare atitudinile romanilor la 20 de ani dupa ce spusele lui Reagan s-au implinit in mod atat de miraculos.

Insa majoritatea celor chestionati cred ca astazi lucrurile merg mai rau decat sub vechiul sistem", asa arata concluziile sondajului BCS remis miercuri Ziare.com.

Mai mult de 60% dintre respondenti spun ca politicienii sunt mai corupti azi decat erau inainte de 1989 si 58,4% cred ca ordinea publica era mai bine servita de regimul Ceausescu.

Insa cel mai surprinzator, probabil, 55,8% din cei intervievati cred ca dictatura comunista avea mai mult respect pentru omul de rand decat sistemul politic actual.

Un procent ingrijorator, 35%, sustin ca rasturnarea fostului regim a fost in dauna tarii, iar 22% ar prefera o intoarcere la randuielile din vremea lui Ceausescu.

Aceste procentaje mari reprezinta oamenii nemultumiti de sistemul politic actual, oameni care vad o clasa politica in intregimea sa incapabila si neinteresata sa rezolve problemele cu care ei se confrunta.

Cea mai ingrijoratoare este tendinta generatiei post-comuniste, a celor cu varste intre 18 si 29 de ani, dintre care 18,5% vor o intoarcere la comunism, iar 25,6% sunt indecisi.

Sondajul BCS mai arata ca pentru multi romani evenimentele din 1989 sunt cuprinse de mister. Din cei intervievati, 48,4% spun ca simt nevoia de a intelege ce s-a intamplat atunci. Multi, 40,9%, sustin ca toti presedintii Romaniei post-decembriste au facut prea putin pentru a dezvalui adevarul celor petrecute atunci.

Sondajul BCS a fost realizat pe un esantion de 1.222 persoane in varsta de peste 18 ani, in perioada 15 - 19 octombrie 2009, cu o eroare de +/-2.9%. Datele prezentate sunt cele culese din teren, neponderate.

Vezi sondajul BCS in format PDF

Sursa: Ziare.com

Poluare in China

2010-01-08T14:21:00.022+02:00

Publicat de PAI MEI
http://paimei02.blogspot.com/

20. Anhui Province Cihu Chemical Industry District (安徽省慈湖化工园区) built a underground pipe to discharge wastewater into the Yangtze River. The wastewater sometimes is black, gray, dark red, or yellow, wastewater from different chemical factories has different colors. June 18, 2009

26. Breathing in large amount of dust into the lungs, people gets sick after working there for 1-2 years. Most of these migrant workers come from area of poverty. April 10, 2005

Tot "efortul" asta industrial. Pentru ce ? Ce construiesc ? Ce pot sa ne arate ?
Un oras gol, asta ne arata:

Stiti de ce nu folosesc oamenii orasul pe care l-au construit ? Pentru ca au ei niste numere salvate pe un hard disk intr-un beci (90% din bani sunt electronici), si numerele astea nu sunt destul de mari. Deci - pentru ca numerele de pe hard disk sunt cam mici, orasul ala ramane gol in timp ce oamenii se bat intre ei sa gaseasca un loc unde sa-si vanda viata, sa faca ce se vede mai sus, si pentru niste numere mai mari. De obicei - pentru a supravietui. Sefii lor sunt aia cu numere mai mari.
Sistemul i-a convins : "Daca nu construiti orase goale, masini, nave de croaziera, daca nu munciti in prostie - facand orice, nu e destul orez pentru toti !". Si nu numai atat. Daca produsele voastre nu sunt aruncate la gunoi, cat mai rapid, ca sa aveti "de lucru" sa le produceti din nou - iar nu e destul orez pentru toti ! Si unii mai spun :"nu e de ajuns pentru toti". Normal ca nu e. Oamenilor li se cere sa faca orice, si accepta treaba asta. Nu conteaza "util/inutil/distrugere". "Homo Sapiens"... Nu mai gandeste nimeni. In afara de aia de sus, si aia viseaza "bani". "Homo Sapiens" sau "cel care isi transforma planeta in bani" - si nu pentru ca ii place in mod deosebit...

90% din ce muncim - muncim degeaba. Putem s-o lasam mai usor. Uitati-va cu atentie la pozele de mai sus. Cati dintre ei produc lucruri de baza ? Resul ar putea sa stea, muncesc numai fermierii si cei care produc masinile - care produc cele de baza. "Dar cum adica, unii sa stea si unii sa lucreze !!" Nu. La inceput toata lumea primeste cele de baza - pe degeaba. Nu inseamna ca nu au voie sa lucreze pentru mai mult daca vor, dar cu siguranta nu vor mai distruge planeta pentru bani - ca acum, nu va mai fi nevoie, supravietuirea lor nu va mai fi conditionata de construirea de orase goale. Dupa un timp, (maxim 4 ani) cei care lucreaza in agricultura, cei care produc haine, si alte obiecte necesare + masinile care fac lucrurile astea rapid, sunt inlocuiti de urmatoarea generatie. Acum ei primesc toate astea de baza - "gratis" si au timp liber sa obtina orice vor ei mai mult. Fara sefi, bani, distrugere. Cand si daca vor. Cine vrea o vila (sau un castel daca are chef) - se asociaza cu altii care vor si construieste. Altii sunt multumiti sa faca altceva - orice le place. Fiecare cu pasiunea lui. Apoi - din nou procesul se repeta si oamenii sunt inlocuiti.

E nevoie de maxim 10% din forta de munca (nu din populatie) - pentru producerea celor de baza (alimente, haine, obiecte necesare), si a masinilor - care au fost inventate sa ne usureze munca - nu sa producem in prostie. Vedeti linkul, in Franta, doar 3% lucreaza in agricultura. De asta - acea perioada de 4 ani e de ajuns, apoi libertate. Nu de "a vota". Da - tot ce scriu mai sus - presupune ca inca avem petrol si am renuntat la numere (bani).

Macar de am distruge planeta si ne-am "distra". Adica prinsi in "joaca" nu am observa ce se intampla. Dar - cui ii place ce face la lucru ? Maxim 10%. Si oricum = pentru a face ce-i place, cu siguranta nu are nevoie de sefi. Si ce facem depinde de obicei de - ce se vede mai sus.

Sau daca am distruge si am munci pentru "noi", ceva de genul :"pana la sfarsitul anului toata lumea trebuie sa aiba vila si Mercedes !!! treceti la lucru !". Credeti ca nu se poate ? Io spun ca se poate. Vedeti Rusia - cand a fost invadata de germani si nu a mai contat nimic decat supravietuirea, au produs tancuri si avioane - cum nu ar fi reusit inainte. Asta in vreme de razboi. Putem avea mult mai mult decat cele de baza daca "vrem" si exista un "noi", ce am scris mai sus - ar fi prea usor pentru tehnologia actuala. Eu insa prefer - cele de baza, in rest fiecare munceste ,daca vrea mai mult confort, sau pentru ce vrea el. Nu toti vor aceleasi lucruri, e mai bine sa fie liberi.

Mi-ar place sa particip la asa ceva (nu neaparat la productia de Mercedesuri si vile). Acum - cati dintre voi simtiti ca mergeti la lucru pentru "progresul umanitatii" ? Sau macar pentru ceva util ? Nu pentru a transforma planeta in bani si gunoi si a ne pierde timpul cu asta. Eu "construiesc". De ce ? Sa stea casele goale si oamenii pe-afara ? As fi multumit sa muncesc - pe nimic, pe cele de baza, daca as sti ca ajut la un plan de genul "in 2 ani sa nu mai fie nimeni fara casa"...
Intr-o lume fara bani si bancheri. Nu noi avem nevoie de ei - cum ni se spune, ne "salveaza FMI", ei au nevoie de noi, muncim pentru numerele pe care le creeaza.

"Criza economica" "Housing bubble" "Prea multe case" De asta stau oamenii fara casa si e "criza" - ca sunt prea multe ! Spitalu' de nebuni - nu "civilizatie"...

Aici:
Povestea lucrurilor
Evanghelia consumului
"Masinile pot sa ne ajute, numai daca le oprim cand avem indeajuns din cea ce produc. Altfel spus, tehnologia ne ofera posibilitatea de a munci mai putin, posibilitate pe care noi ca societate am ales sa o ignoram. In loc de asta, am permis detinatorilor masinilor, sa defineasca scopul lor - nu munca mai putina, ci "productivitate mai mare", si odata cu asta - obligatia de a consuma tot ce produc masinile"

(Altfel nu avem de lucru ! nu mai sunt cele de baza - daca nu produci gunoi ! pe bune, suntem convinsi de asta.) Nu exista "noi". Suntem niste lacuste. Si lacustele - sunt fiinte libere fata de noi. Nu am cu ce sa compar "civilizatia" asta.

A user created anti-capitalism movie list.

2010-01-07T15:51:00.006+02:00

What is The Story of Stuff?

2010-01-06T23:59:00.004+02:00

From its extraction through sale, use and disposal, all the stuff in our lives affects communities at home and abroad, yet most of this is hidden from view. The Story of Stuff is a 20-minute, fast-paced, fact-filled look at the underside of our production and consumption patterns. The Story of Stuff exposes the connections between a huge number of environmental and social issues, and calls us together to create a more sustainable and just world. It'll teach you something, it'll make you laugh, and it just may change the way you look at all the stuff in your life forever.

The Story of Stuff - Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo.

www.la-deruta.blogspot.com

Cu cine încep, cu pensionarii?

2010-01-06T14:05:00.000+02:00

CREDINCIOS CONVINGERILOR DE O VIAŢĂ ÎNTREAGĂ

2010-01-04T17:31:00.006+02:00

Cu cativa ani in urma a aparut la Paris o carte a lui Max Gallo intitulata „Je, povestea modesta si eroica a unui om ce credea intr-un viitor luminos“ si al carei continut vi-l voi relata pe scurt. Este vorba despre viata unui om simplu, pe care prietenii il numeau Je, nascut in ultimii ani ai sec.19 si care pana la adanci batranete a trecut prin multe din zbuciumurile secolului urmator. Este redata mizeria unei familii de muncitori din sudul Frantei dinaintea primului razboi mondial, duritatea vietii de marinar a celui trimis pe un vas sa inabuse revolutia rusa, participarea apoi militanta ca muncitor la confruntarile de clasa din perioada interbelica, lupta de rezistenta in „maquis“ impotriva ocupantului german, speranta dupa razboi in idealurile - neindeplinite - de faurire a unei societati mai echitabile.

Spre sfarsitul vietii, “el neglija, ridicand din umeri, peripetiile vietii politice, pentru a se opri asupra miscarii lente a Istoriei. Pentru a se pazi de deceptii, umanitatea se lansa – dupa parerea lui – ca la un salt cu prajina, se ridica, recadea dupa ce a doborat bara, apoi – dupa doua, trei, patru incercari, cateodata mai multe, ridica iarasi bara cu o treapta mai sus. Caci este destinul omului de a-si lua elanul, de a se ridica, de a trece bariera si de a-si crea apoi o noua provocare, mereu mai sus.“

Copiii, nepotii si prietenii priveau la acest batran „care vorbea ca odinioara, cu credinta si naivitatea celor ce nu au inteles ca acum trebuie sa te declari realist, ca trebuie sa te adaptezi si sa accepti legile pietii, dictatura profitului, domnia banului, un om care credea ca a strabatut viata ca un orb, fara a apuca sansele ce i se ofereau“. Tinerii ii explicau ca lumea s-a schimbat, ca natiunile traiesc acum intr-o economie deschisa, ca sfarsitul secolului 20 a demonstrat ca piata este indispensabila desvoltarii economice, ca de pilda falimentul sistemului socialist. Exista deci, dupa ei, constrangeri de neocolit, iar clasa muncitoare nu mai exista nici ea in intelesul curent de odinioara.

„Je parea doborat, convins. Dar brusc el isi ridica capul. Sistem socialist, sistem capitalist, piata, constrangeri, mondializare etc. , putin ii pasa lui de aceste cuvinte. Stia insa ca mizeria e inca soarta a miliarde de oameni, ca somajul revenea in forta, ca acum copiii erau exploatati asa cum nici macar el nu fusese exploatat, ca motive de a te revolta – daca mai crezi in dreptate, in egalitatea oamenilor si in demnitatea lor – erau la fel de puternice, ba chiar mai mari acum decat la inceputul secolului 20.“

I se repeta ca datele s-au schimbat, ca e timpul sa-si abandoneze vechile conceptii. Oare asta insemna - isi punea Je intrebarea - ca nu mai trebuie sa creada in nimic ? Ca societatea poate fi organizata mai bine in jurul burselor de valori, decat in locul bursei fortei de munca ? „El nu avea pofta de a renega totul, numai pentru a da dreptate catorva oameni ce isi luau lasitatea drept curaj si reusita personala drept salvare a celorlalti.“ El isi dadea seama ca „lumea merge din ce in ce mai repede, fara a i se stapani sensul si telul cursei, ca dezechilibrurile se agraveaza, ca inegalitatea se accentueaza, ca nu se mai vorbeste nimic despre milioanele de fiinte umane ce mor de foame in fata magaziilor pline cu alimente, ca sunt lasate continente intregi sa se scufunde in boli si infometare si ca mai nimeni nu mai denunta aceasta dezordine, aceasta nebunie.“

Mai tarziu, dar prea tarziu, dupa moartea sa, fii sai isi aminteau de cuvintele rostite de el si abia acum intelegeau ca tatal lor se exprima ca un om ce cauta sa innode firele, sa scoata la iveala continuitatea, sa extraga o lectie din cele petrecute in secolul 20, despre care el spunea ca „a fost cea mai pasionanta dintre epoci, cea mai importanta din intreaga istorie a oamenilor, pentru ca omenirea a asezat stacheta foarte sus, mai sus ca niciodata si – chiar daca nu a putut sa o depaseasca acum – va ramane totusi urma acestei incercari, iar o alta data ea va incerca din nou“.

Si atunci, intr-un tarziu, poate prea tarziu, cei ce il cunoscusera pe acest om ce nu fusese niciodata socialist sau comunist, dar credea cu tarie in virtutile „stangii“, au avut revelatia ca el, ca si multi oameni de la inceputul acestui secol, poseda un alt sistem de valori. „Acesti oameni nu se gandeau mai intai la propria lor viata, la reusita lor, la confortul lor, la destinul lor particular, la gramajoara de placeri si obiecte pe care azi fiecare le strange pentru sine, ci gandul lor mai intai se ducea la altii, caci aveau sentimentul datoriei fata de altii mai presus decat fata de ei insisi“.

Am redat foarte pe scurt ceeace mi s-a parut esential din aceasta subtire carte a lui Max Gallo. Sunt convins ca oameni cu asemenea atitudini morale rectilinii exista si la noi. Adica oameni ce exclud egoismul cotidian in care ne complacem si care sunt fideli convingerilor de o viata. Oare unde sunt azi scriitorii romani care, abandonand consideratiile politice conjuncturale, sa incerce a repune pe piedestal valorile eterne ale democratiei, care sunt si valorile etice ale „stangii“ ?

Sărbători sinistre

2010-01-04T02:10:00.006+02:00

Deşi a trecut punctul culminant al sărbătorilor de iarnă, sper că nu voi fi considerată întârziată dacă vă propun să citiţi mai jos un text de Gabriel Garcia Marquez despre oroarea în care se transformă de la an această perioadă a anului. Perfect de acord cu autorul asupra mercantilismului care a subjugat vremea sărbătorilor (jug de care se pare că nu vom scăpa, pentru că tot mai multor oameni le place să practice sportul cumpărăturilor fără limită), aş mai adăuga doar că acest text ar suferi modificări, zic eu, importante dacă ar fi să îl adaptăm puţin la realitatea românească şi la plăcerea compatrioţilor noştri de a-şi arăta muşchii şi veniturile cu acest prilej.

“Deja nimeni nu îşi mai aduce aminte de Dumnezeu de Sărbători. Sunt atâtea bubuituri de artificii, atâtea ghirlande de foc şi culori, atâţia curcani nevinovaţi sacrificaţi şi atâtea gânduri chinuitoare despre bani, pentru a da mai bine decât ne permit resursele reale, încât te întrebi dacă îi mai rămâne cuiva timp pentru a-şi da seama că un asemenea haos se produce pentru a celebra naşterea unui copil născut acum 2.000 de ani într-un staul mizerabil, la mică distanţă de locul unde, cu câteva mii de ani înainte, s-a născut regele David. 954 de milioane de creştini cred că acest copil era Dumnezeu încarnat, dar mulţi îl celebrează ca şi cum, în realitate, nu ar crede acest lucru. În plus, îl aniversează multe milioane de oameni care nu au crezut niciodată, dar care o fac pentru că le place petrecerea, şi mulţi alţii care ar fi dispuşi să întoarcă lumea cu susul în jos pentru ca nimeni să nu mai creadă.

Ar fi interesant de cercetat câţi dintre ei cred din suflet şi că sărbătoarea Crăciunului de acum este abominabilă şi nu îndrăznesc să o recunoască din cauza unei prejudecăţi care deja nu mai este religioasă, ci socială. Dar cel mai grav este dezastrul cultural pe care aceste sărbători pervertite îl cauzează. Înainte, în reprezentări, (…) copilul Isus era mai mare decât boul din staul, casele urcate pe coline erau mai mari decât Fecioara Maria şi nimeni nu se concentra pe anacronisme: peisajul scenei naşterii era completat cu un tren de jucărie, cu o raţă de pluş mai mare decât un leu sau cu un agent de circulaţie care dirija o turmă de miei într-un colţ de Ierusalim. Deasupra de tot se punea o stea din hârtie aurie cu un bec în mijloc şi o rază din mătase galbenă care trebuia să le indice magilor drumul salvării. Rezultatul era mai dregrabă urât, dar se asemăna cu noi şi cu siguranţă era mai frumos decât falsurile proaste ale tablourilor vameşului Rousseau.

Mistificarea a început de când cu obiceiul cadourilor pe care nu le aduceau magii – aşa cum se crede în Spania – ci pruncul Isus. Noi, copiii, ne culcam mai deverme, pentru ca darurile să vină mai curând şi eram fericiţi ascultând minciunile poetice ale adulţilor. Totuşi, eu nu aveam mai mult de cinci ani când cineva a decis că e timpul să îmi spună adevărul. A fost o deziluzie nu doar pentru că eu credeam cu adevărat că pruncul Isus aducea cadourile, ci pentru că aş fi dorit să continui să cred asta. În plus, dintr-o logică pură de adult, m-am gândit atunci că şi celelalte mistere catolice erau inventate de către părinţi pentru a-i distra pe copii şi am rămas stupefiat. În acea zi, după cum spuneau învăţătorii iezuiţi din şcoala primară, am pierdut inocenţa, dar am descoperit şi că pe copii nu îi aduce barza, lucru care în care aş vrea să mai cred, pentru a mă gândi mai mult la amor decât la anticoncepţionale.
Toată această schimbare, în ultimii 30 de ani, prin intermediul unei operaţiuni comerciale de proporţii mondiale care este, concomitent, o devastatoare agresiune culturală.

Pruncul Isus a fost detronat de Santa Claus al americanilor şi al englezilor, care este identic cu Papa Noel al francezilor pe care îl cunoaştem toţi prea bine. A venit cu tot tacâmul: cu sania trasă de un ren şi bradul încărcat de jucării, sub un fantastic viscol. În realitate, acest uzurpator cu nasul roşu de berar nu este altcineva decât bunul Sfânt Nicolae, un sfânt pe care eu îl iubesc mult pentru că este sfântul bunicului meu, colonel, dar care nu are nici o legătură cu Crăciunul şi şi mai puţină cu Noaptea Ajunului tropical din America Latină.
După cum spune legenda nordică, Sfântul Nicolae i-a înviat pe câţiva şcolari pe care un urs îi sfâşiase în zăpadă şi pentru asta a fost proclamat patronul copiilor. Dar sărbătoarea lui se celebrează pe 6 decembrie şi nu pe 25. Legenda s-a instituţionalizat în provinciile germanice din Nord la sfârşitul secolului al XVIII-lea, alături de bradul cu jucării. Şi acum mai mult de o sută de ani a trecut în Marea britanie şi în Franţa. Apoi a ajuns în SUA, iar americanii au trimis-o în America de Sud cu toată cultura de contrabandă: zăpadă artificială, ornamente colorate, curcan umplut şi aceste cincisprezece zile de consumism festiv pe care puţini dintre noi îl evită. Una peste alta, poate cel mai sinistru lucru din aceste sărbători de consum este estetica mizerabilă pe carea au adus-o cu sine: cărţile poştale milostive, coroniţele de flori, clopoţeii de sticlă şi cântecele astea de retardaţi mintali care sunt colindele traduse din engleză. Şi alte sutpizenii glorioase pentru care nici măcar nu merită să se fi inventat electicitatea.

Toate acestea, în vâltoarea celei mai înspăimântătoare sărbători a anului. O noapte infernală în care copiii nu pot dormi în casa plină de beţivii care au greşit poarta în căutarea unui loc unde să urineze (…). Minciună, nu este o noapte de pace şi iubire, ci contrariul ei. Este ocazia solemnă a oamenilor care nu se iubesc, oportunitatea providenţială de a îndeplini compromisuri mereu amânate: vizita la verişoara văduvă de 15 ani, la bunica paralizată pe care nimeni nu are curajul să o scoată în lume. Este bucuria prin decret, afecţiunea din milă, timpul pentru a dărui pentru că ni se dăruiesc cadouri sau pentru ca să ni se dăruiască şi pentru a plânge în public fără a da explicaţii. Este momentul aşteptat ca invitaţii să bea tot ce a rămas de la Crăciunul anterior: crema de mentă, lichiorul de ciocolată, vinul. Nu e surprinzător ca petrecerea să se sfârşească cu “focuri de armă”. Nu e surprinzător nici ca puştii – văzând atâtea lucruri atroce – să creadă, într-adevăr, că pruncul Isus nu s-a născut la Bethlehem ci în Statele Unite”.

Note din închisoare: Comisia Trilaterală.

2010-01-02T17:07:00.010+02:00

Au trecut 20 de ani de la Revolutie. Atunci oamenii au luptat si au murit pentru libertate. Au trecut 20 de ani in care multe lucruri s-au schimbat insa multe au ramas la fel. Printre lucrurile care au ramas la fel se numara si starea de supunere in fata unei dictaturi, dar a unei dictaturi de tip nou: dictatura marilor corporatii si a capitalului financiar extern.

Nu stiu daca vom mai putea vorbi mult timp liberi despre aceste probleme dar atat timp cat o putem face este de datoria noastra sa nu ne lasam intimidati asa cum se lasa multi dintre politicienii nostri. Este suficient sa pronuntam numele «Comisia Trilaterala» langa ei si veti observa o reactie uluitoare: refuza sa discute despre.

Comisia Trilaterala (SUA-Europa-Japonia) este o organizatie “discreta” fondata in 1973 de David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski pentru a intari cooperarea intre Europa, SUA si Japonia sau dupa cum speculeaza unii, pentru a construi un guvern mondial. Ideea acestei organizatii a fost avansata de David Rockefeller la intalnirea anuala a grupului Bilderberg, tinuta
in primavara lui 1972 in Knokke, Belgia.

Membrii sunt printre altii directori ai concernelor, bancheri, economisti, politologi, avocati, editori, politicieni, sefi de sindicate, presedinti de fundatii si gazetari. Sa nominalizam cativa: Mc Namara Robert (Banca Mondiala), Rockefeller David (Chase Manhattan Bank, EXXON), Edmund de Rockefeller (Royal Dutch, Shell), Kissinger Henry (fost ministru de interne al SUA), George Bush (fost presedinte SUA), Bill Clinton (fost presedinte SUA) etc. Printre membrii fondatori s-au numarat si Alan Greenspan si Paul Volcker, ambii fosti presedinti ai Rezervei Federale.

Comisia Trilaterala s-a separat de grupul Bilderberg atunci cand David Rockeffeler a intrat in conflict cu colegii sai in chestiunea daca Japonia ar trebui sau nu inclusa in club. Asa a aparut aceasta noua organizatie care are ca scop declarat: "cooperarea trilaterala strânsa pentru a mentine pacea, a administra economia globului, a promova renovarea economica, a diminua saracia mondiala, permitând astfel evolutia pasnica si linistita a sistemului mondial global" (dupa RE, p. 232).

Cercuri bine informate ne asigura insa ca scopurile Comisiei Trilaterale sunt mult mai ambitioase. Actiunile acestei Comisii au ajutat in general industria bancara dar mai mult au luptat pentru crearea unei supraputeri economice mondiale deasupra guvernelor politice ale statelor nationale afectate. Insusi Brzezinski (cel care a scris Carta Comisiei Trilaterale) a scris în lucrarea “Between two ages: America`s role in the technotonic era”: „suveranitatea naţională nu mai este un concept viabil”, pronosticând „o mişcare unită în vederea formării unei comunităţi mai mari, prin dezvoltarea naţiunilor […], manifestată prin varietatea relaţiilor indirecte şi a limitării deja în vigoare a suveranităţii naţionale”.

Conform acestui punct de vedere, activitatea fortelor internationale financiare si industriale trebuie orientata spre realizarea acestei unice lumi globale, având ca punct principal contopirea Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii. Tot ceea ce conteaza din perspectiva acestor magnati, este sa stoarca profituri maxime printr-o practica descrisa ca fiind capitalism financiar, un sistem care se bazeaza pe doua lucruri: îndatorare si monopol.

Împreună cu Brzezinski, David Rockefeller a ales aproximativ 300 de persoane din America de Nord, Europa şi Japonia, pe care le-a invitat să facă parte din Comisie. Aceşti oameni se aflau în vârful piramidei în profesia lor, fie ea corporatistă, academică, politică sau din presă. În prezent, printre personalităţile marcante care fac parte din Comitetul Executiv, îi regăsim pe: Zbigniew Brzezinski, François Bujon de L’Estangbb (preşedinte al Citigroup din Paris, fost ambasador al Franţei în SUA), Vladimir Dlouhy (fost ministru al Industriilor şi Comerţului în China), Bill Emmott (editor la The Economist în Londra), Toyoo Gyohten (vicepreşedinte al Tokyo-Mitsubishi), Mugur Isărescu (guvernator al Băncii naţionale din România), Béla Kadar (fost ministru al Relaţiilor Economice Internaţionale din Ungaria), etc.

Pagina web a Comisei Trilaterale este www.trilateral.org. Aici puteti gasi o lista cu membrii Comitetului Executiv, lista disponibila si pe Wikipedia. In aceasta lista apare si Mugur Isarescu (Governor, National Bank of Romania, Bucharest; former Prime Minister of Romania). In iulie 2009, Mugur Isarescu a intrat in Cartea Recordurilor ca fiind guvernatorul care a stat cel mai mult la conducerea unei banci nationale. Isarescu a obtinut aceasta distinctie din partea World Records Academy, dupa aproape 20 de ani de conducere a BNR.

Dintr-o ţară care în decembrie 1989 nu avea deloc datorii, România inregistra la finalul lunii octombrie 2009 o datorie externa totala de 77,9 miliarde euro...

După 20 de ani

2010-01-01T22:18:00.002+02:00

După 20 de ani Poziţia Asociației Scânteia faţă de așa zis-a ”condamnare a comunismului” făcută de Preşedintele României Traian Băsescu în Parlamentul României la 18 decembrie 2006

Asociația Scânteia îşi manifestă dezacordul total faţă de condamnarea unei întregi perioade, de mai bine de 4 decenii, din istoria României. Nu suntem şi nu putem fi de acord cu declararea drept criminal a unui regim politic bazat pe ideile socialismului ştiinţific, şi nici cu declararea drept criminal a unui partid politic care, încă de la înfiinţarea sa în 1921, a luptat cu consecvenţă pentru cauza celor ce muncesc, a celor mulţi, asupriţi de o burghezie “oligarhică” coruptă şi prădătoare. Nu putem fi în nici un caz de acord nici cu condamnarea ideologiei comuniste, care a stat la baza acestui regim şi acestui partid pe care le condamnă cu atâta uşurinţă în discursul său, prezentat în faţa parlamentului României, luni 18 decembrie, preşedintele Traian Băsescu. Referirile la “leninism” şi la “marxism” din discurs sunt o dovadă clară că asta se urmăreşte.

Da, au existat pete negre pe paginile istoriei regimului comunist care a existat în România vreme de peste 4 decenii. Au existat oameni care au suferit pe nedrept, oameni arestaţi abuziv, oameni ucişi pentru opoziţia lor faţă de o anumită conducere sau linie politică a partidului şi statului. Dar nu înţelegem nicidecum de ce domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul Vladimir Tismăneanu au o memorie istorică atât de scurtă şi nu realizează, sau se fac că nu realizează, un lucru elementar: printre aceşti oameni care au suferit s-au aflat şi comunişti. De ce domnul preşedinte Traian Băsescu nu îşi manifestă regretul şi faţă de oameni ca Lucreţiu Pătrăşcanu, Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu şi alţii ca ei, oameni care au cunoscut şi ei temniţele “comunismului”, oameni care au suferit la fel de mult ca Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Paul Goma şi alţii, oameni care au plătit chiar cu viaţa pentru dezacordul lor faţă de linia oficială. Cu ce sunt victimele comuniste mai nevrednice decât cele anti-comuniste în ochiii istoricilor oficiali? De ce nu îşi cere domnul preşedinte Traian Băsescu scuze şi faţă de aceste victime? S-a făcut vreo cercetare serioasă şi în privinţa lor? Pe urmă, nu înţelegem deloc de ce dumnealui a vorbit atât de des de “partizanii din munţi”, de ce s-a referit atât de des la ei ca la nişte eroi? Să nu fi ştiut domnia sa că printre aceşti “partizani” şi “eroi ai rezistenţei” s-au aflat şi mulţi legionari, deci fascişti? A ajuns preşedintele unui stat “democratic” să mulţumească fasciştilor? Orice regim îşi persecută într-un fel sau altul adversarii politici. Regimul comunist nu a făcut excepţie. Dar nici regimul burgezo- moşieresc care a condus România până la instaurarea celui comunist nu a făcut excepţie. Se cunoaşte brutalitatea deosebită cu care regimul burghezo-moşieresc a reprimat toate încercările celor mulţi de a-şi cuceri, prin luptă, dreptul la o viaţă mai bună. Se cunoaşte modul în care diferitele guvernări de dinainte de 1945 au înăbuşit în sânge grevele munictoreşti şi răscoalele ţărăneşti. Domnul preşedinte Traian Băsescu a amintit despre “răscoalele ţărăneşti” reprimate de comunişti în perioada 1949-1962, adică în perioada colectivizării. Ce fel de răscoale or fi fost, noi nu ştim şi nici marea majoritate a acestei ţări nu ştie. De fapt, putem fi siguri că nici marea majoritate a studenţilor de la istorie n-au auzit despre ele. Dar să admitem că au existat răscoale împotriva politicii de colectivizare a agriculturii. Trebuie să admitem că în procesul de colectivizare s-au făcut într-adevăr numeroase excese. Dar, ne întrebăm, câţi oameni au fost ucişi atunci şi câţi în 1907? În 1907 au murit mii de oameni! Sate întregi au fost distruse cu artileria! În martie 2009 se vor împlini o sută de ani de la acest masacru. S-a gândit domnul preşedinte Traian Băsescu să deschidă un muzeu naţional în cinstea celor ce au murit atunci? S-a gândit domnul Băsescu să condamne pe cei care au tras atunci? Să declare criminal guvernul liberal de atunci? Şi de ce nu se aminteşte nimic de răscoala din 1888, reprimată cu o cruzime înfiorătoare de armată, tot la ordinele unui guvern “democrat”?

Pe urmă preşedintele a vorbit de politica de represiune faţă de muncitori. A amintit de grevele din 1977( din Vlea Jiului) şi 1987( dela Braşov). Dar, întrebăm încă o dată, câţi oameni au murit atunci şi câţi au murit în 1918, la greva tipografilor? Îi amintim noi: peste o sută! Sau cu prilejul reprimării grevelor de la Galaţi-1916, Lupeni-1929, Griviţa-1933? Răspuns: mult mai mulţi decât în toate grevele care au avut loc între 1945-1989 la un loc. Mult mai mulţi! Preşedintele a vorbit de asemenea de represiunea faţă de opozanţii politici? Ce să mai zicem însă de IC. Frimu, erou-martir al clasei muncitoare din România, care a murit în închisoare, nu după ani de detenţie ci după numai câteva săptămâni ! Când se întâmpla asta? În 1919, deci cu mult înainte de victimele politice ale Partidului Comunist! Şi atunci, de ce nu ia în considerare preşedintele formarea unei comisii care să investigheze crimele regimurilor “democratice” care au condus România până la “bolşevici”? Să lăsăm crimele comise în timpul dictaturii carliste, a dictaturii militaro-legionare din 1940-1941, sau în timpul dictaturii antonesciene. Acestea au fost oricum condamnate, deşi în mod selectiv, fară a se spune practic nimic de comuniştii omorâţi în timpul acestor dictaturi. Să le lăsăm la o parte, cu toate că domnul preşedinte Traian Băsescu pare să admire în mod deosebit pe “partizanii” legionari care au luptat “eroic” cu “comunismul” (în treacăt merită spus că “eroii” domniei sale au terorizat de multe ori nu doar pe comunişti, ci şi populaţia paşnică a satelor). Ce-ar fi însă să se cerceteze serios crimele comise într-o perioadă aşazis “democratică” a României, perioadă cu care elita de azi se mândreşte atât de mult? Ce-ar fi să propună preşedintele alcătuirea unui manual şcolar despre Holocaustul capitalist? Ce-ar fi să propună domnul Băsescu înfiinţarea unui muzeu al crimelor “democraţiei burgheze”, adică a plutocraţiei care a condus ţara din 1866 până în 1938? Ce-ar fi să condamne domnul preşedinte nu numai pe Lenin, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, ci şi pe Brătianu, cel care a tras în muncitorii din două ţări, în muncitorii români în 1918 şi în muncitorii unguri în 1919? Liderii comunişti sunt condamnaţi pentru că ar fi tras în popor, în schimb un om care a dat ordin să se tragă în propriul popor şi într-un alt popor este considerat erou naţional! (şi întreaga clasă politică îl consideră aşa, nu doar liberalii, “urmaşii săi” cum îi alintă mass-media). Suntem oare o ţară în care există criminali veneraţi, adulaţi!

Asociației Scânteia se opune condamnării “comunismului” şi “leninismului” nu din motive pur personale, ci din motive principiale. Pe noi nu ne poate lăsa indiferenţi scopul real al condamnării, cel de a demonstra că nu poate exista opoziţie legitimă la capitalism, că toţi cei care luptă împotriva capitalismului sunt nişte criminali. Membrii asociației Scânteia noastre înţeleg foarte bine acest lucru şi cheamă toate forţele realiste ale intelectualităţii să acţioneze pentru restabilirea adevărului istoric.

Da, suntem de acord că regimul comunist a făcut victime. Dar, întrebăm noi, cine a făcut mai multe victime, în România şi în lume, comunismul sau capitalismul? De la Marx şi Dickens încoace capitalismul a făcut mult mai multe victime decât socialismul. Orice cercetare serioasă şi obiectivă va demonstra acest lucru. Iar noi nu vom înceta, prin mijloacele de care dispunem, să arătăm poporului adevărata faţă a capitalismului, adevărata faţă a imperialismului capitalist!

În declaraţie se afirmă că regimul de dinainte de 22 decembrie a fost ”ilegitim şi criminal”. Înseamnă că toate actele şi deciziile “statului socialist” sunt ilegitime, inclusiv actele care atestă profesia de “comandant de navă” a domnului preşedinte?

Înseamnă că fostul ambasador Cornliu Mănescu a condus Adunarea Generală a ONU ca reprezentant a unui stat “ilegitim şi criminal”?; semnătura de pe Actul final al Conferinţei de la Helsinki este ilegitimă?; dar relaţiile diplomatice a celor peste 150 de ţări ale lumi cu România au fost de susţinere a unui regim “ilegitim şi criminal”?; dar vizitele atâtor şefi de stat în România, mai ales a marilor puteri, SUA, Franţa, Marea Britanie, URSS sau China, au fost de susţinere a „regimului ilegitim şi criminal”, nu? deci şi ele trebuie condamnate( ce absurditate!) şi exemplele ar putea continua.

Oare nu recunoaşterea unui stat de către celelalte state şi instituţiile internaţionale(ONU, OSCE, GATT, NATO etc) îi dă acesteia legitimitatea? Există vreun stat sau organizaţie care nu a recunoscut statul nostru socialist? NU. Şi atunci de unde ilegitimitatea?

Faţă de propunerile domnului preşedinte Traian Băsescu cerem ca ele să fie completate cu următoarele propuneri:

- la propunerea alcăturii unui manual al “Crimelor Comunismului” să se adauge “şi a “Crimelor Capitalismului”. Aceasta pentru a da posibilitatea tinerei generaţii, şi nu numai, de a compara şi a vedea care “au fost mai răi”!;
-să se renunţe la a mai critica “marxismul” şi “leninismul”. Să se critice pe acei care au făcut crime în numele comunismului, individual şi în raport de prevederile legale existente la data săvârşirii acestora;
-să onoreze cu monumente şi victimele regimului burghezo-moşieresc de până în 1945( unde este monumentul tipografilor ucişi în 1918 din Piaţa fostului Teatru naţional, sau a greviştilor din 1933 dela fostele Ateliere “Griviţa Roşie”?)

Ceeace este revoltător pentru noi este faptul că această declaraţie a fost rostită în clădirea construită de acel “regim ilegitim şi criminal”, “Casa Republicii” azi “Palatul Parlamentului”. Câtă indecenţă! RUŞINE!!

Suntem convinşi că adevărul, până la urmă, va birui şi va ieşi la lumină, în ciuda tuturor obstacolelor care-i stau în cale.

http://www.scanteiaasociatie.ro/ziar/2009/decembrie/A6.php

Responsabilitatea faţă de opiniile lansate sau atitudinile critice prezentate, revin în totalitate autorului. Ele nu reprezintă sub nici o formă poziţia Colectivului Redacţional "l'Avant-garde".

Pentru purtatorii drapelului sperantei

2009-12-31T21:02:00.001+02:00

Scuze fata de cei care nu apara in poza si sprijin pentru popoarele pe care cei prezenti si cei absenti le reprezinta si care nu inceteaza lupta; tuturor celor care continua sa fie combatanti pentru egalitate si justitie in desisul junglelor, in clandestinitate in orase, in obscuritatea inchisorilor, de la partidile politice si asociatii, grupuri armate sau neinarmate si, desigur, celor care prin intermediul calculatoarelor ii aduc la lumina

Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani

2009-12-22T10:49:00.003+02:00

Valorile păcii şi apărătorii lor

2009-12-21T20:05:00.005+02:00

In textul "Misiunea Cercului de Studii Sociale", publicat recent pe acest blog, in capitolul "Trasaturile Noii Stangi", s-a rezervat un punct ideii pacifismului. Rezolvarea conflictelor politice prin tratative, iar nu prin recurgerea la forta armata este o conceptie nobila careia si-au consacrat o buna parte a vietii numerosi oameni politici si scriitori de valoare. Consider deci util sa prezint si alte aspecte ale acestei indelungate lupte pentru faurirea unei lumi lipsita de confruntari violente in care isi pierd viata milioane de oameni.

In faurirea unei conceptii solide si militante despre pace, un rol important l-au avut in ultimele doua secole o seama de personalitati ale stiintei si culturii. Immanuel Kant, Lev Tolstoi, Jean Jaures, M. Gandhi, Selma Lagerlöf, Upton Sinclair, Thomas Mann, Romain Rolland, Rabindranath Tagore, Albert Schweitzer, Bertrand Russell, Albert Einstein, Stefan Zweig, Aldous Huxley, Martin Luther King, Heinrich Böll s. a., au adus contributii decisive la ideea de pace ca tel al istoriei, ca mijloc de exprimare practica a convingerilor lor religioase sau ca instrument de lupta sociala si politica. Desigur, privind retrospectiv, argumentele invocate de unii dintre ei, ca de pilda cele ale respingerii oricarui fel de violenta sau cele ce fundamentau un pacifism radical, erau naive si au fost infirmate apoi de evenimentele ce au condus la coalitia pentru zdrobirea hitlerismului si fascismului in cel de al doilea razboi mondial. Dar asta nu micsoreaza cu nimic atitudinea responsabila, curajoasa, a celor care, in conditii dificile sau chiar cu pretul vietii, au infruntat propriul guvern sau o opinie publica dusmanoasa, inclinata sa sprijine razboiul.

Citind astazi de pilda studiul lui Kant „Despre pacea eterna. Un proiect filosofic“, elaborat in 1795, deci la numai 5 ani dupa revolutia franceza, se intelege ecoul imens pe care el l-a avut nu numai asupra contemporanilor, ci chiar pana in zilele noastre. Pornind de la constatarea naturii conflictuale a omului : pe deoparte – fiinta rationala, pe de alta parte – faptura impinsa de instincte, el arata ca pacea nu este un dat natural, ci trebuie faurita (gestiftet). Este deci nevoie de elaborarea unui contract care sa solutioneze trei probleme : drepturile cetateanului in stat (Staatsbürgerrecht), drepturile popoarelor (Völkerrecht, intelegand prin asta reglementarea relatiilor intre statele europene) si drepturile omului ca cetatean al lumii (Weltbürgerrecht). Conditia necesara pentru o pace interna si internationala este in primul rand existenta unei constitutii republicane, caracterizata prin libertate, egalitate si legislatie unitara. O alta conditie ar fi „federalizarea statelor libere“, adica o liga a tarilor independente ce resping agresiunea. In fine, cetatenia mondiala, exprimata printr-o „ospitalitate generala“ fata de persoanele tarilor de pe alte continente. Cu peste doua sute de ani in urma el sublinia ca popoarele de pe intreg globul formeaza o stransa comunitate, astfel incat „incalcarea drepturilor omului intr-un loc pe pamant este resimtita apoi peste tot“.

Tolstoi si Gandhi sunt elaboratorii ideii de refuz al violentei in rezolvarea conflictelor. „Anarhismul crestin“, cum este numita de unii conceptia tolstoiana, este continut succint in cele cinci „porunci“ din brosura intitulata „In ce cred“(1883) : 1. sa nu te manii ; 2. sa nu comiti adulter ; 3. sa nu injuri ; 4. sa nu ripostezi raului prin violenta; 5. sa nu dusmanesti pe nimeni. Lew Tolstoi (1828-1910) se ridica impotriva bisericii si a statului, caci – scrie el in articolul „Dumnezeu este in tine“(1900) : „Toate statele mint cand pretind ca supusii lor sunt in pericol de a fi cuceriti de alte popoare. (...) Guvernele au nevoie de armate doar pentru a le apara de propriul lor popor. Invatatura crestina nu consta in asuprirea celor slabi, ci in a privi pe ceilalti oameni ca pe niste frati ce trebuie ajutati“. El respinge orice fel de violenta, chiar si pe cea revolutionara, „care nu face decat sa inlocuiasca o brutalitate prin alta“.

Mahatma Gandhi (1869-1948), conducatorul luptei de eliberare a Indiei de colonizatorul britanic, pune la baza conceptiei sale cautarea adevarului („adevarul este Dumnezeu“), iar acesta nu poate fi descoperit decat atunci cand celor ce se fac vinovati de nedreptate nu li se opune forta. Acestia trebuie combatuti doar prin nerespectarea ordinelor si legilor lor, prin greva foamei, prin contestarea pe diverse cai pasnice a nedreptatilor, prin ignorarea statului. El respinge ideea larg raspandita ca scopul justifica mijloacele, caci – spune el.- „prin mijloace gresite si rele nu se poate niciodata atinge un tel bun“. Ideile lui au fundamentat, indeosebi in tarile anglo-saxone, atitudinea de nesupunere a tinerilor chemati sa-si indeplineasca serviciul militar.

Albert Einstein (1879-1955) este, fara discutie, cel mai mare om de stiinta al sec. 20, dar se stie mai putin ca el a fost un foarte activ pacifist. El se considera un democrat radical si „un socialist in simtire“. El vedea telul omenirii intr-un socialism ce ar asigura libertatea si desvoltarea creatoare a individului, precum si ordinea economica si sociala,. „Concurenta fara scrupule conduce la degenerarea elanului spre social in aptitudinile indivizilor. Acest rau din natura capitalismului, nu poate fi eliminat decat printr-o economie socialista si o educatie orientata spre scopuri sociale“. In numeroase conferinte, articole si scrisori el ia o atitudine hotarata impotriva nationalismului („egoismul natiunilor“), deoarece duce la militarism si la cresterea industriei armamentelor „una dintre cele mai mari amenintari ale omenirii“. Intr-un schimb de scrisori cu Sigmund Freud, data publicitatii sub titlul „De ce razboi ?“(1932), ambii savanti s-au exprimat pentru infiintarea unei curti internationale de arbitraj pasnic al conflictelor si au subliniat rolul pe care oamenii de stiinta il pot juca in prevenirea razboiului. Initial sustinator al celor ce refuzau serviciul militar, el paraseste totusi in preajma razboiului aceasta pozitie, constatand oroarea crimelor naziste. „Sunt un pacifist, dar nu cu orice pret“ declara el.

Einstein este deseori amintit ca unul dintre autorii primei bombe atomice. In realitate participarea sa s-a limitat la o scrisoare adresata in 1939 presedintelui Statelor Unite prin care ii semnala ca, dupa unele informatii, Germania hitlerista ar fi inceput sa lucreze la o teribila arma si propunea alcatuirea unei comisii pentru a se cerceta posibilitatea folosirii energiei nucleare in scopuri militare. Dupa lansarea bombelor de la Hiroshima si Nagasaki, el insa a subliniat ca, in calitate de convins pacifist, regreta ca a semnar chiar si aceasta scrisoare.
*
Miscarile spontane pentru pace au o traditie indelungata, dar abia la inceputul secolului 19 au aparut in St. Unite si in Marea Britanie primele asociatii pacifiste. Ele aveau caracterul unui misionierat crestin fundamental, destinat a condamna uciderea oamenilor, chiar si in razboi. Primul congres international pentru pace a avut loc abia in 1848 la Bruxelles. In Franta, miscarea pentru pace, izvorata din idealuri umanitare si de solidaritate intre popoare, si-a gasit cel mai de seama reprezentant in persoana lui Victor Hugo (1802-1885). Ca presedinte al celui de al doilea Congres Mondial pt. Pace (Paris – 1849), Hugo si-a exprimat intr-un inflacarat discurs speranta ca in viitor se va pasi la unirea popoarelor de pe continent intr-o federatie a Statelor Unite ale Europei, cale sigura – dupa el – pentru impiedicarea deslantuirii de noi razboaie. La congresele urmatoare s-a cerut reducerea si chiar desfiintarea armatelor nationale si sprijinirea unui comert liber, fara bariere vamale, propuneri ramase fara nici o consecinta, datorita slabiciunii si dispersarii miscarilor pacifiste.

Primul centru international permanent al organizatiilor pentru pace s-a infiintat la Berna in 1892, avand ca scop coordonarea actiunilor diferitelor miscari, asociatii si societati. Capatand amploare, la inceputul sec. 20 activitatile pacifiste au intrat in atentia guvernelor, unele sprijinindu-le chiar financiar, in scopuri de propaganda electorala desigur, iar altele , reprimandu-le cu severitate.

In plin razboi, in 1915, ia fiinta in SUA „American League to Enforce Peace“, la inaugurarea careia presedintele Wilson a facut propunerea infiintarii, dupa terminarea ostilitatilor, a unei Ligi a Natiunilor, menita sa asigure o pace durabila in lume. Liga a luat fiinta in 1920, fara insa ca St. Unite sa participe la ea. Germania si Japonia au iesit din Liga in 1933, care s-a dovedit incapabila sa franeze razboaiele din Abisinia, Spania si cel de al doilea razboi mondial. Razboiul insa a modificat considerabil conceptiile pacifiste anterioare. S-a recunoscut ca pentru pastrarea pacii, importante nu sunt numai relatiile intre state, ci si faptul ca „nu poate exista pace la exterior, fara democratie in interiorul statelor“. Totodata bisericile catolica si protestanta s-au implicat mai ferm in actiunile de aparare a pacii.

Intre cele doua razboaie, impulsul internationalist al combaterii razboiului a fost contracarat de o intensa rascolire a sentimentelor nationaliste in populatia diferitelor tari. In curand nationalismul a coplesit discursul diferitelor organizatiicu caracter pacifist din statele de pe ambele tarmuri ale Atlanticului. Daca la mijlocul anilor 20, strazile Germaniei erau pline de manifestanti strigand „Nie wieder Krieg !“(Niciodata razboi!), in curand pe ele au rasunat marsaluind cizmele batalioanelor SA. In 1928 reprezentantii a 15 tari , in frunte cu SUA, Franta si Marea Britanie, semneaza pactul Briand-Kellog, in care declarau in mod solemn ca „noi condamnam razboiul ca mijloc de rezolvare a conflictelor internationale si renuntam la acesta ca instrument al politicii in relatiile reciproce“. Hitler declara atunci : „Noi, poporul german, ne vom elibera si vom nimici aceste jalnice idei de impacare intre popoare, pace mondiala, liga a natiunilor si solidaritate internationala. Exista un singur drept pe pamant : este dreptul celui mai tare !“. In curand nazistii infiinteaza lagare de concentrare, in care – pe langa adversarii politici - sunt inchisi si membrii organizatiilor de aparare a pacii. O seama de pacifisti germani marcanti emigreaza in St. Unite, Mexic sau Rusia.

Esecul eforturilor de a impiedica razboiul s-a datorat atat politicii de „Appeasement“ (impaciuire) a democratiilor occidentale la adresa fascismului, cat si convingerii secrete ca Hitler reprezinta o bariera impotriva bolsevismului. Dar dupa moartea a 50 de milioane de oameni pe campul de lupta si in genocidele celui de al doilea razboi mondial, dupa aruncarea celor doua bombe atomice in Japonia, care au ucis pe loc 122.000 persoane si alte sute de mii in anii urmatori, ideea apararii idealurilor de pace a intrat intr-o noua faza. Cei ce se opun razboiului recunosc acum legitimitatea folosirii armamentelor conventionale impotriva statelor agresoare, dar resping categoric folosirea armelor atomice si cu hidrogen, datorita efectelor nimicitoare ale acestora asupra populatiei civile.
Infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite in 1945 de 149 de state, poate fi considerata un succes al principiilor pacifice si a solicitarilor miscarilor pentru pace in decurs de decenii. In Carta sa de infiintare se stipuleaza renuntarea de statele membre la amenintare si la folosirea violentei ca mijloc de rezolvare a diferendelor politice. Dar dupa ce in 1953 URSS experimenteaza la randul ei o bomba cu hidrogen, razboiul rece capata o noua dimensiune, cu amenintari reciproce din partea celor doua tabere. In numeroase tari iau fiinta miscari si asociatii ce se opun inarmarii atomice. Albert Einstein si Bertrand Russell semneaza impreuna in 1955 un apel cu mare rasunet, de interzicere a folosirii armamentului nuclear,. In St. Unite ia fiinta organizatia SANE (National Comitee for a sane nuclear policy), opusa continuarii experientelor de arme atomice si in care s-au inscris zeci de mii de americani de cele mai diverse credinte religioase si politice. Alte organizatii asemanatoare sau opuse oricarei violente iau fiinta in Anglia, Franta si Germania, avand in frunte personalitati ale stiintei si culturii (Joan Baez, Petra Kelly, Dom Helder Camara, fratii Berrigan, Danilo Dolci, laureatii premiului Nobel pentru fizica Max Born, Otto Hahn, Werner Heisenberg, Max von Laue, s.a.)

Razboiul din Vietnam, privit la inceput in Statele Unite ca o actiune punitiva de scurta durata, a fost in ultimii sai ani contestat violent de tinerii ce refuzau inrolarea. In 1971, cca. 100 de mii de americani au emigrat in Canada, Suedia sau Olanda pentru a nu fi incorporati in armata, iar cateva mii au fost condamnati la cinci ani inchisoare pentru ca au refuzat sa se prezinte la unitati. Imbinarea actiunii in favoarea pacii cu cea de combatere a nedreptatilor sociale si-a gasit un exceptional reprezentant in persoana lui Martin Luther King. Convingerile lui, de o inalta tinuta morala, le-a platit – dupa cum se stie - cu viata.

Manifestatiile pentru pace ce au loc pe intreg globul contra razboiului cand se intalnesc conducatorii principalelor state de pe glob, constituie acum o forta ce nu mai poate fi ignorata si care influentea adoptarea deciziilor politice esentiale.

Petrolul pe care îl mâncăm - şi ceva despre Cuba

2009-12-21T12:44:00.007+02:00

Publicat de PAI MEI
http://paimei02.blogspot.com/

The oil we eat

"Corn, rice, and wheat are especially adapted to catastrophe. It is their niche. In the natural scheme of things, a catastrophe would create a blank slate, bare soil, that was good for them. Then, under normal circumstances, succession would quickly close that niche. The annuals would colonize. Their roots would stabilize the soil, accumulate organic matter, provide cover. Eventually the catastrophic niche would close. Farming is the process of ripping that niche open again and again. It is an annual artificial catastrophe, and it requires the equivalent of three or four tons of TNT per acre for a modern American farm. Iowa's fields require the energy of 4,000 Nagasaki bombs every year.

Iowa is almost all fields now. Little prairie remains, and if you can find what Iowans call a “postage stamp” remnant of some, it most likely will abut a cornfield. This allows an observation. Walk from the prairie to the field, and you probably will step down about six feet, as if the land had been stolen from beneath you. Settlers' accounts of the prairie conquest mention a sound, a series of pops, like pistol shots, the sound of stout grass roots breaking before a moldboard plow. A robbery was in progress."

------------

Agricultura moderna - distruge solul, polueaza raurile, si consuma o gramada de energie - petrol. Si ingrasaminte obtinute din gaze naturale. Dar avem nevoie de ea - suntem prea multi. Se poate face o trecere la ceva mai simplu - si pentru toti. Nu cred ca o sa se faca.

Cuba - in 1990 a pierdut 80% din importurile de petrol - alea care veneau din Rusia. Perioada care a urmat s-a numit "perioada speciala" si cea mai mare problema a lor a fost cum sa produca destul sa fie self suficient. Mai aveau si embargou. De atunci sunt filmele alea cu cubanezi in barci incercand sa ajunga in USA. Acum o duc mai bine. Exporta doctori in Venezuela si primesc petrol. Poate ca tocmai embargoul a impiedicat transformarea Cubei in Madagascar.

Dar in afara de petrolul pe care il primesc acum din Venezuela - in 1990 au trebuit sa uite rapid agricultura moderna si fermele comuniste si sa revina la plugul cu boi, si ingrasaminte naturale, cea ce numim "agricultura organica". Au reusit, acum sunt "self suficient" in privinta asta, chiar daca mai importa petrol, sunt intr-o pozitie mult mai buna decat restul lumii. Ca "sistem" in privinta modului de sustinere - si ca gandire. Oamenii de acolo nu mananca pamant - la propriu, cum fac cei din Haiti (capitalism - de fapt sclavie si distrugere).

Un articol:
Revolutia verde din Cuba

Cuba : "Singura tara din lume cu dezvoltare sustenabila spune WWF

Nu spun ca "o duc mai bine oameni in Cuba decat in USA". Doar ca sunt mai aproape de realitate. In curand lumea se va uita cu invidie inspre Cuba.

"Cuba - revolutia accidentala" - raspunsul Cubei la lipsa brusca a petrolului. Mai sunt filme despre asta pe google video si youtube. Noi nu vom "raspunde" asa - prevad mai repede "Soylent Green". "Comunismul" (tribalismul) e in natura oamenilor. Cauta o comunitate. Cuba a rezolvat lucrurile de baza - "sustenabilitate". Adica nu isi distruge baza pe care sta. De acolo - nu poate sa mearga decat in "sus". In privinta modului cum se poarta oamenii unii cu altii, singurul lucru pe care il numesc "progres". Se poate sa aiba "dictatura" acum - nu e insa ca in Coreea de Nord. In viitor, poate isi vor da seama de ce se intampla in restul lumii si ce au obtinut ei. Fortati de imprejurari e adevarat. Cum va fi toata lumea, planeta e finita. Exista o anumita limita, dincolo de care ne distrugem singuri. "Baza pe care stam", "natura" de care depindem - am trecut de mult de acea limita. Petrolul ne permite inca forma asta, dar tocmai el ne-a ajutat sa "crestem" si sa distrugem mai mult...

Recomand si filmul lui Oliver Stone - "Comandante".

Cetăţenii care nu se vaccinează vor plăti tratamentul

2009-12-21T02:40:00.005+02:00

Rata mortalităţii în cazul bolnavilor de gripă A a ajuns la 0,52% (un mort la fiecare 200 de persoane), a anunţat de curând Ministerul Sănătăţii. Şi o fac ca şi cu mar fi confirmarea pandemiei anunţate, când în realitate este proba panicii excesive create de organismele internaţionale şi de guvernul român, pentru că această boală este la fel de uşoară sau de complicată ca gripa anuală din sezonul rece.

Statisticile, spun, nu iau în considerare cazurile de infectaţi cu virusul AH1N1 care nu sunt confirmate de teste. Acest test, apropo, este destul de scump, costă 200 de lei, în timp ce un vaccin românesc, 4 lei. Cel puţin guvernul român a avut inspiraţia de a nu cumpăra vaccinul şi medicamentele multinaţionalelor, producând propriul vaccin, lucru care micşorează substanţial costurile (un vaccin Novartis costă între 10 şi 15 euro, în timp ce vaccinul românesc costă un euro). Costul excesiv al testului a făcut ca guvernul să renunţe la el, iar pacienţii să fie diagnosticaţi prin intermediul observaţiilor clinice şi epidemiologice (adică, în definitiv, cazurile de gripă normală vor îngroşa rândurile bolnavilor de gripă A).

În acest fel, e posibil ca în România gripa A să reuşescă să atingă nivelele pandemice pronosticate. De la apariţia mediatizatei gripe în România, acum şapte luni, au murit din cauza ei 25 de persoane de toate vârstele. Şapte morţi au fost confirmate de duminică până lunea trecută şi diagnosticaţi (fără test, doar din priviri) alţi peste 150 de noi bolnavi, ridicând numărul total al cazurilor din ţară la aproape 5.000.

În ciuda campaniei mediatice duse la capăt de autorităţile române, cetăţenii români sunt reticenţi cu privire la vaccinare, dat fiind faptul că nici boala nu se arată atât de periculoasă cum se vinde, nici ei nu au încredere (logic). De la începutul campaniei de imunizare cu produsul Cantgrip, al Institutului Cantacuzino, doar 1.400 de persoane s-au vaccinat pe zi, adică în total, cam 30.000 de persoane. Se poate spune că această campanie a fost un eşec.

Totuşi, se continuă producerea vaccinului, iar în luna februarie, România va avea disponibile 5 milioane de doze. Cineva din Institutul Cantacuzino şi din Guvern se va acopeir de aur. În plus, perosanele care fac parte din grupuri de risc (bătrâni, bolnavi cronici, copii) şi refuză vaccinul vor plăti tratamentul, dacă se dovedeşte că suferă de această boală. La fel vor păţi cadrele medicale care nu se vaccinează, a anunţat Ministerul Sănătăţii (să vedem cum vor demonsta că e vorba de gripă A şi nu de una sezonieră).

Se pare că autorităţile române nu acceptă încă faptul că virusul inventat şi promovat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este o fraudă şi încearcă să ameninţe populaţia pentru ca aceasta să recurgă la vaccinare. Ceva ce pare mai degrabă un acces de furie al autorităţilor care încearcă să îşi repare greşeala obligându-i pe oameni să facă ceva ce un doresc şi care, probabil, nu este necesar.

Banii pe care guvernul i-a cheltuit în vaccinări inutile însumează o cifră scandaloasă, pe care presupun că toţi vor înerca să o ascundă sau să o justifice în vreun fel. Cum ar fi, de exemplu, să spună că bolnavii de gripă sezonieră sunt infectaţi de oribila gripă pandemică. Unicul lucru pe care aceasta gripă l-a afectat grav a fost bugetul statelor, cu alte cuvinte, buzunarele cetăţenilor.

Cazul guvernului României este ruşinos. După ce că nu îşi recunoaşte vina, îi obligă pe bolnavii care refuză vaccinul pentru că se îndoiesc de eficacitatea lui (şi toată humea pune la îndoială eficacitatea lui) să îşi plătească tratamentul (dar oare banii irosiţi în vaccinuri inutile nu ies tot din buzunarele lor?)

Hoţii cei mai mari, ca de obicei, sunt în frunte.

Depravarea morală a bancherilor trebuie combătută

2009-12-21T00:30:00.004+02:00

Depravarea morală a bancherilor trebuie combătută, potrivit laureatului premiului Nobel în economie Joseph Stiglitz, care crede că instituţiile financiare au nevoie de reglementări stricte şi trebuie să suporte majoritatea costurilor legate de salvarea băncilor, împreună cu americanii bogaţi.

"Experienţa aproape mortală prin care a trecut economia mondială, generată de practicile incorecte de creditare, a scos la ieveală depravarea morală a bancherilor", a afirmat Stiglitz într-un articol apărut în revista Mother Jones, transmite Bloomberg.

El a arătat că cineva trebuie să suporte costul salvării băncilor.

"Cea mai mare parte a cheltuielilor trebuie suportate de cei care au avut cel mai mult de câştigat în ultimele trei decenii, precum şi de sectorul financiar, care a impus costuri atât de mari restului societăţii", consideră Stiglitz.

În SUA, guvernul şi Rezerva Federală au cheltuit, au împrumutat sau şi-au asumat angajamente de peste 10.000 de miliarde de dolari, pentru relansarea activităţilor economice şi susţinerea pieţei financiare.

Guvernele din Marea Britanie şi Franţa au anunţat în decembrie introducerea unui impozit de 50% pentru bonusurile bancare care depăşesc circa 40.000 de dolari.

Stiglitz este professor la Universitatea Columbia din New York şi fost consilier la Casa Albă, în administraţia Bill Clinton.

www.mediafax.ro

Misiunea cercului de studii sociale “l’Avant-garde”

2009-12-19T12:02:00.011+02:00

I. PRINCIPII GENERALE

Noua stanga este un curent politic care se bazeaza pe conceptele originare ale socialismului, intelese intr-o stransa legatura cu principiile democratiei. Aceasta noua stanga doreste sa-i uneasca sub forma unei Miscari Civice pe toti cei care respecta valorile socialismului, lupta pentru drepturile celor ce muncesc si militeaza impotriva exploatarii capitaliste, opresiunii politice, dictaturii, fascismului, discriminarii dar si impotriva distrugerii mediului inconjurator.

Vrem sa definim politicile unei Noi Stangi ca un proiect politic independent si de incredere, care sa contribuie la dezvoltarea alternativelor sociale si ecologice, la promovarea democratiei si solidaritatii. Aceasta alternativa inseamna schimbare, inseamna implicarea tinerei generatii in viata sociala si a tuturor celorlalte categorii care lupta pentru egalitate. Noi sustinem impreuna cu «Stanga Europeana» o noua viziune asupra Europei ca spatiu deschis solidaritatii, democratiei si pacii intre popoare - contrara globalizarii si politicilor liberale – o Europa a oamenilor, nu o Europa a corporatiilor.

Blogul «l’Avant-garde» este o tribuna politica deschisa tuturor, incercand insa in acelasi timp sa incurajeze si sa reuneasca opiniile de stanga sub un singur stindard. Noi militam impotriva teoriilor si practicilor totalitare de orice fel, impotriva dogmatismului si exclusivismului ideologic, proprii stalinismului si ne zbatem pentru a salva valorile de stanga din mijlocul celor ce si le insusesc pe nedrept.

Credem ca numai o larga miscare care sa uneasca interesele intelectualilor, muncitorilor, studentilor, taranilor, liber profesionistilor si in general ale tuturor celor ce isi asigura existenta muncind, poate scoate Romania din dezastrul in care au aruncat-o cei douazeci de ani de capitalism salbatic. Trebuie ca oamenii sa isi dea seama ca numai uniti isi pot realiza aspiratiile, ii pot ajuta pe cei nevoiasi, pe pensionari, pe tinerii aflati in cautarea unui loc de munca, pe someri. Lipsa de implicare este un acord tacit la o stare de fapt care se perpetueaza de douazeci de ani - sa nu ii lasam pe cei care ne-au dezbinat, ne-au amagit si ne-au condus in tot acest timp sa o mai faca in continuare.

Noua Stanga inseamna social-democratie de stanga, inseamna valori comune cu socialismul libertarian si cu eco-socialismul. Militam pentru conlucrare cu partidele de stanga, centru-stanga, cu sindicatele, cu toate fortele progresiste si democratice ale tarii, pe baza principiilor socialismului democratic si pentru realizarea unitatii miscarii muncitoresti si socialiste din Romania.

Principalul punct de sprijin pentru ceea ce speram ca sa devina un fenomen de masa peste 2-3 ani este implicarea in politica a tinerei generatii, mult mai deschisa catre ideile de stanga. Acesti tineri care se lovesc la tot pasul de indiferenta, de tratamente inechitabile, care au inteles ce inseamna sa muncesti 10-11 ore pe zi ca sa descoperi la sfarsitul lunii ca banii de-abia iti ajung pentru chirie, care au inteles ce inseamna sa iti cauti un loc de munca sau atunci cand lucreaza ce inseamna ore suplimentare neplatite, reprezinta o forta.

Ei sunt cei mai receptivi si primii care vor intelege ca numai existenta unei Miscari de stanga capabila sa ofere solutii la actualele probleme sociale si economice, poate produce o schimbare. Aceasta miscare civica nu trebuie sa aiba nimic in comun cu social-democratia de dreapta si nu trebuie sa imprumute nimic din politicianismul si demagogia reprezentantilor acesteia. Numai din construirea unei baze solide de tineri neimplicati in politica pana acum, se poate produce schimbarea mentionata. Avem nevoie de surse de informare independente si obiective, asa cum isi doreste sa fie acest blog, surse care sa constituie germenii Noii Stangi.

II. TRASATURILE NOII STANGI

Lupta impotriva exploatarii economice. In momentul de fata, in Romania, exista doua tipuri de exploatare: cea interna reprezentata de actuala clica oligarhica, prin care puterea politica si economica este detinuta de un numar restrans de persoane, si cea externa reprezentata de multinationale, de companii straine care au cumparat industria romaneasca la preturi de nimic pentru ca apoi sa o distruga si de grupuri de interese care au manipulat bursa ani la rand, obtinand castiguri fabuloase din plimbarea banilor dintr-un cont in altul. In tot acest timp in Romania s-a murit de foame, nu s-au creat locuri de munca, nu s-au construit locuinte noi accesibile oamenilor simpli, nu s-a investit in industrie, in agricultura si in principiu ce a mai ramas de dinainte de 1989 a fost distrus deliberat. Astazi suntem pe ultimul loc in Europa la aproape toate capitolele, mai putin la coruptie. In Romania, primii 300 dintre cei mai bogati romani detin 32,5% din PIB, asta in timp ce cu 1% din PIB se pot trage deasupra pragului saraciei multi oameni aflati in dificultate, iar cu 5% pot fi salvati cei mai multi dintre ei. Nu astepta patru ani ca sa spui ce ai de spus! Implica-te!

Pacifismul. Romanii, un popor cunoscut pentru traditiile sale pacifiste, au devenit un pion pe tabla de sah a imperialismului american, urmand astfel sa aloce pentru modernizarea completa a Armatei, la ordinul NATO, aproximativ 15 miliarde de euro. In 2007, au fost aprobate sase programe strategice de achizitii de armament ce presupun cumpararea a 837 transportoare blindate, 2.842 autoturisme blindate si neblindate, 4 vanatoare de mine, si pentru Fortele Navale patru corvete multifunctionale, in conditiile in care rata reala a somajului in Romania este de 36%. Implicarea grosolana a puterilor straine in politica de stat a tarii noastre si impunerea unei directii politice si militare de catre acestea, crearea de baze militare straine pe teritoriul nostru precum baza americana de la Mihail Kogalniceanu asupra careia exista suspiciuni privitoare la torturarea detinutilor de catre CIA, obligatia Romaniei de a livra soldati in toate punctele fierbinti ale planetei, toate acestea sunt actiuni impuse indiferent de necesitatile si idealurile poporului nostru. Oamenii trebuie informati pentru a intelege ca prezenta militarilor americani pe teritoriul Romaniei nu este de natura sa ne ofere un plus de siguranta, ci este o asigurare a Statelor Unite impotriva celor ce ar putea indrazni sa le conteste dreptul de a subjuga economic aceasta tara si o garantie in plus pentru Bechtel, Citigroup, Coca-Cola sau Ford.

Critica societatii de consum. O Noua Stanga trebuie sa lupte pentru redesteptarea criticii sociale in fata abuzurilor, inegalitatii si a dezastrului economic. Datoria externa a Romaniei a trecut de 72,5 miliarde de euro si, in situatia in care a ajuns economia, creste cu circa 1 miliard de euro pe luna. Imprumuturile pe termen scurt, care inregistreaza un ritm de crestere exploziv, reprezinta circa 70% din rezervele valutare ale BNR. Trebuie sa spunem NU celor ce incearca sa ne cumpere demnitatea si sa ne inrobeasca ca popor atat prin acumularea unei datorii publice cat si prin incurajarea contractarii de credite personale. Noi toti platim un bir pentru faptul ca acceptam sa «traim mai bine» pe banii strainilor si acest bir nu este numai material. Este rusinea de a pleca, capul in pamant atunci cand suntem exploatati, de frica sa nu ne pierdem locul de munca, frica data de existenta creditului personal. Cati oameni, atatea datorii. O singura datorie nu am onorat-o: datoria de ne repecta pe noi insine. Eminescu scria cu mai bine de un veac in urma, intr-un poem celebru: "De ce uitati ca-n voi e si numar si putere?/Cand vreti, puteti prea lesne pamantul sa-mpartiti./Nu le mai faceti ziduri unde sa-nchid-avere,/Pe voi unde sa-nchida, cand impinsi de durere/Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti".

Dimensiunea ecologista. Lumea se schimba sub ochii nostri si in curand totul s-ar putea preface in cenusa. Aerul este tot mai greu de respirat – o simtim cu totii. Verile sunt tot mai fierbinti iar iernile tot mai absente. Lumea se schimba. In ultimii 100 ani, Pamantul a suferit o incalzire de 0.71°C, cresterea fiind mai pronuntata in ultimii 50 ani; temperaturile arctice au crescut de doua ori mai mult. Oamenii de stiinta afirma ca aceasta este cea mai ascendenta tendinta din istoria planetei iar intr-o ierarhie a ultimilor 150 de ani, cei mai caldurosi au fost ultimii 11. Incalzirea a afectat deja toate continentele si oceanele. Sa presam guvernele sa ia masuri – o schimbare la nivel global este necesara dar si noi putem face ceva. Maine poti sa iei tramvaiul, metroul sau autobuzul in drum spre serviciu. Cumpara-ti o bicicleta, foloseste becuri ecologice, planteaza copaci, economiseste energia electrica. Schimbarea poate porni de la noi – noi trebuie sa obligam guvernele sa accepte schimbarea. Trebuie sa trecem peste interesele marilor corporatii, bucuroase ca incalzirea globabla a topit ghetarii la poli si noi rezerve de petrol pot fi exploatate. In Europa construirea unei alternative radicale, ecologiste si feministe este o provocare pentru noua era care abia acum incepe. Blogul «l’Avant-garde» sprijina «Umbrela Verde» si proiectul «StopCO2».

Critica actualei clase politice. Oamenii sunt implicati intr-o falsa dezbatere: care partid sa ne conduca spre dezastru in urmatorii patru ani? Realizand incapacitatea lor de a transforma societatea, politicenii au facut orice pentru a devia subiectul discutiei de la fondul problemei. Oamenii au intrat in aceasta cursa manipulati fiind de mijloacele de dezinformare in masa: s-au format tabere anti-PSD, anti-Iliescu, anti-Basescu sau anti-orice mai putin impotriva jafului organizat din ultimii douazeci de ani la care au participat cu totii. Dintr-un singur motiv: s-ar infiinta o tabara anti-actuala clasa politica si o tabara a profitorilor actualului sistem care ar fi astfel usor zdrobiti. Acest lucru nu este de dorit si asa ca prefera sa se certe de forma intre ei si sa ii antreneze pe cei mai naivi in aceasta lupta. Cu toate acestea, poporul nu este naiv: tot mai multi refuza sa se prezinte la vot sau daca se prezinta, o fac ca sa schimbe la patru ani puterea instalata. A te declara de stanga in Romania de astazi inseamna sa fii stigmatizat. Trebuie constientizati romanii ca tocmai asta e dovada ca nu suntem liberi cum se trambiteaza pe toate canalele de televiziune. Daca am fi liberi nu ne-ar fi rusine cu dorinta noastra de a trai decent si de a fi tratati ca niste fiinte umane ce-si cer drepturile.

Antifascismul. O Noua Stanga trebuie sa lupte neincetat impotriva proliferarii fascismului. In Romania, aceste formatiuni s-au dezvoltat in ultimi douazeci de ani sub ochii melancolici ai politicienilor, care au preferat sa tolereze aceste portavoci controlabile ale nemultumitilor si implicit sa beneficieze de pe urma falselor tinte pe care legionarii le indica maselor. Lupta impotriva dusmanului imaginar nu pune in pericol privilegiile lor, ale matusilor si copiilor lor si are avantajul de a fi inepuizabila. S-au format cuiburi legionare in toate judetele. Noii camarazi doresc sa continue miscarea initiata de "Capitanul" Corneliu Zelea Codreanu si incearca sa convinga populatia ca cea mai buna ideologie este cea gardista. In scopul propagarii ideologiei legionaro-fasciste, extremistii de dreapta au dezvoltat o adevarata fabrica de propaganda. Din 2000 incoace, adeptii lui Corneliu Zelea Codreanu apeleaza la CD-uri, cantece, poezii, colaborari cu alte organizatii europene sau chiar mondiale, brosuri, reviste, asociatii, ONG-uri, Biserica, toate cu scopul unic de indoctrinare a populatiei, in special a celei tinere. Au fost monitorizati de SRI, au primit amenzi, au fost tarati prin holurile tribunalelor. Cu toate acestea, gardistii confectioneaza, raspandesc si vand in continuare simbolurile xenofobe pentru a face romanii sa imbrace haina ultra-nationalismului. Militam pentru o colaborare extinsa cu organizatiile antifasciste din Romania, sustinem Indymedia precum si Antifa-Bucuresti.

Sindicalismul. Asa cum se precizeaza si in Manifestul Partidului Stângii Europene, pe care il consideram un document fundamental pentru intelegerea conceptului unei Noi Stangi, suntem in favoarea nu numai a apararii drepturilor salariatilor si a sindicatelor impotriva tuturor formelor de discriminare, ci dorim chiar extinderea drepturilor muncitorilor, inclusiv pentru someri si pentru cei cu locuri de munca precare, extinderea democratiei la locul de munca si in viata economica, la toate nivelurile, inclusiv cel european. Problema administrarii economiei prin autogestionare si a economiei mixte a fost atinsa in mai multe articole publicate pe blogul «l’Avant-garde», articole in care precizam ca muncitorii pot construi alaturi de personalul din conducere intreprinderi viabile si profitabile, eliminand astfel balastul pe care il reprezinta actionarii si reducand pericolul hipercentralismului economic. Noua Stanga inseamna drepturi pentru cei ce muncesc, inseamna locuri de munca pentru tineri si o viata demna pentru cei in varsta.

III. DIRECTII DE ACTIUNE

1. Sprijinirea unei generatii tinere de intelectuali animati de idealurile stangii, la fel ca in restul Europei. Ne bazam pe tineri pentru ca spre deosebire de restul societatii, tinerii pun mai mult pret pe respectul fata de ceilalti oameni, realizarea de sine, pe corectitudine, egalitate si increderea in oameni, fiind adeptii unui sistem social in care toti oamenii sunt egali in drepturi si obligatii. In intreaga lume, stanga moderna a dat uriase valori culturii precum: George Orwell, Hemingway, Romain Rolland, Anatole France, Emile Zola, George Bernard Shaw, H.G. Wells, Herbert Marcuse, Jean-Paul Sartre, John Steinbeck, Pablo Neruda, Oscar Wilde, Jack London, Gabriel Garcia Marquez, Pablo Picasso, André Malraux sau Albert Einstein. O noua generatie de intelectuali, ca voce a unei societati alternative, ca promotoare a unei 'culturi protestatare', poate produce o schimbare si in Romania.

2. Inlaturarea discursului invechit, incapabil sa reflecte noile realitati in care traim. O Noua Stanga trebuie sa se distanteze de diversele formatiuni neo-staliniste si de maniera lor de a trata problemele. Comunistii fundamentalisti nu pot accepta diversitatea de opinii si astfel ei fac cel mai mare rau stangii unite, prin indepartarea oamenilor de buna credinta care impartasesc idealurile stangii, dar care refuza sa fie asimilati cu gruparile extremiste.

3. Prezenta unor fosti colaboratori ai regimului dictatorial de dinainte de 1989 este de natura sa ingreuneze transformarea radicala a stangii. Oamenii trebuie sa vada diferenta dintre socialism si ceausism. Cei care s-au compromis atunci sustinand un sistem dictatorial nu pot pretinde ca au actionat in numele socialismului. Fostii politruci comunisti s-au adunat astazi in mici secte neo-staliniste, de natura antidemocratica (nu le vom numi pentru a nu le face reclama). Este important sa le aratam oamenilor adevarul despre dictatura de dinainte de 1989 si sa luptam hotarat impotriva oricaror grupari extremiste de acest gen. Noua Stanga respinge dogmatismul si exclusivismul ideologic si militeaza pentru pentru apararea principiilor pluralismului politic si pluripartitismului.

4. Noi luptam pentru a schimba perceptia oamenilor despre socialism si deci si impotriva discriminarii politice la care sunt supusi simpatizantii ideilor de stanga. Nimic mai usor decat sa amesteci crimele comunismului sau mineriadele lui Iliescu, cu valorile socialismului. Acest abuz trebuie sa inceteze. Tinerii nu au nici o vina pentru actiunile criminale facute de diversi indivizi in numele unei ideologii. Nu putem condamna un catolic in 2009 pentru crimele Inchizitiei si tot asa nu putem condamna un socialist in 2009 pentru crimele lui Stalin.

5. Incapacitatea socialismului de a isi adapta programul la provocarile secolului XXI este o problema asupra careia trebuie actionat. Este necesara crearea unui studiu de catre un grup de voci autorizate al stangii la nivel global, studiu care sa analizeze principalele probleme si raspunsurile pe care miscarile de inspiratie socialista le pot oferi. Dorim o noua viziune socialista, care sa se bazeze pe o regandire in profunzime a evolutiei capitalismului, articuland socialul cu ecologia, dar si o economie “reumanizata” bazata pe o scala a perioadelor lungi de timp. Este momentul ca sferele umanitatii si ale democratiei sa limiteze domnia finantelor!

6. Blocajul mediatic la care sunt supuse organizatiile de stanga din Romania trebuie inlaturat. Simpatizantii nostri, dar si cei care se pretind socialisti au datoria sa creeze surse alternative de informare. Mai multe bloguri, mai multe siteuri, mai multe prezente active pe forumuri pot inclina balanta in favoarea adevarului. Divide et impera este un vechi dicton aplicat in vremurile noastre prin mijloacele de comunicare in masa. Cutia cu imagini ne face locuitori ai «satului global» si al instantaneului, al adevarului impus prin modul de prezentare a faptelor fata de care nu putem protesta. Este necesar sa devenim mai organizati - putem face manifestatii, putem strange semnaturi, este necesar sa fim solidari. Transmitem pe aceasta cale un indemn la unitate catre cei cu simpatii de stanga.

7. In absenta unui grup media independent care sa opreasca campania de dezinformare sustinuta de mediile de «informare» finantate de sistem, noi avem datoria sa raspandim cat mai eficient mesajul nostru. Oamenii trebuie sa afle de noi, trebuie ca mesajul nostru sa ajunga si in zonele rurale si in orasele mai mici. Este necesar sa aratam ca noi nu militam pentru inlaturarea micilor intreprinzatori sau pentru confiscarea pamantului taranilor. Acestea sunt minciuni. Critica noastra se indreapta exclusiv impotriva monopolurilor si a grupurilor de interese care controleaza in acest moment economia. Suntem pentru democratie economica si impotriva celor ce incearca sa transforme Romania intr-o colonie “moderna”.

8. Noi militam pentru asumarea constienta de catre oameni a valorilor de stanga si pentru auto-educare, ca mijloace pentru a contribui activ la acest proiect si cel mai important pentru a semnala critic neajunsurile sale. Un om de stanga trebuie sa cunoasca princpiile de baza ale socialismului, sa citeasca presa de stanga internationala si sa se documenteze in toate domeniile pentru ca intotdeauna informatia inseamna putere.

9. Dorim sa extindem grupul “Cercului de Studii Sociale” si sa inmultim parteneriatele de sustinere reciproca cu alte bloguri. Libertatea presei nu este un bun ce apartine jurnalistilor si expertilor in media - fiecare individ poate deveni propria sa sursa de informare independenta. In acest sens incurajam cititorii blogului «l’Avant-garde» sa devina colaboratori activi ai C.d.s.s. si sa ne trimita articole.

10. Trebuie sa construim un proiect pentru o alta Europa si sa dam un alt continut Uniunii Europene: autonoma fata de hegemonia americana, deschisa catre emisfera sudica a lumii, alternativa la capitalism ca model social si politic, activa impotriva militarizarii tot mai accentuate si a razboiului, in favoarea protectiei mediului inconjurator si a respectarii drepturilor omului, inclusiv a celor sociale si economice. Cetatenii tarilor europene integrate in Uniunea Europeana pot sa devina direct membrii ai Partidului Stangii Europene. Putem crea un grup national de membri individuali, cu statut de observator in cadrul Partidului Stangii Europene. Daca esti interesat sa te alaturi European Left, descarca de aici formularul de adeziune si trimite-l prin posta la adresa mentionata.

Idila reînfiripată dintre Tăriceanu şi Băsescu

2009-12-14T23:48:00.002+02:00

O fi, n-o fi politica curvă, nu ştiu, ştiu sigur însă că politicienii se prostituează fără jenă. Şi nu mă refer la filmuleţele porno cu pesedişti ci la Călin Popescu Tăriceanu. Nu îmi vin în minte decât anii de „suferinţă” pe care i-a îndurat sărăcuţul de el în războiul cu Traian Băsescu, timp în care primul-ministru s-a străduit să pareze toate loviturile unui preşedinte din topor, nu aşa de „high-life” şi „subţire” precum el. Ajunsesem să-mi doresc să treacă mai repede anii de mariaj forţat să nu-l mai văd pe ăsta (Tăriceanu) umilit şi să se termine o dată războiul personal dintre ei. Tăriceanu nu se lăsa, indiferent de cât de mult îl zgâlţâiau săpăturile la temelie ale lui Băsescu, pentru că el avea de apărat acolo, din funcţia supremă a puterii executive, interese mari, dar nu ale poporului, în nici un caz. În fine, acum vine şi ne spune că România nu îşi mai permite un război de încă patru sau cinci ani şi că ar fi păcat să se piardă măsurile de dreapta aplicate până acum (mă rog, tata zice că în timpul lui Tăriceanu i s-a majorat pensia de trei ori, ceea ce nu e tocmai de dreapta).

Cu alte cuvinte, ne facem iar frate cu dracu’ până trecem puntea. Mi-e teamă însă că dincolo de puntea fragilă nu vom găsi drumul forjat care va duce România spre o minimă stabilitate, ci tot cărările lăturalnice ale apărării cu orice preţ a propriilor interese, dar mai ales ale unui personaj care îi stă permanent în cârcă lui Călin. Dinu Patriciu a crezut că lucrurile se vor aşeza în matcă pentru el, o dată cu victoria lui Geoană şi a alianţei PSD-PNL. După cum ştim, n-a fost aşa, astfel că tactica a trebuit să fie schimbată. O umilinţă de încă patru sau cinci ani, îndurată pe toate canalele de informare, e nesemnificativă sau măcar scuzabilă atâta vreme cât această răstignire pe cruce presupune să îşi păstreze privilegiile, să aibă omul lor acolo unde se află pâinea şi cuţitul. Că Patriciu nu se încurcă cu jumătăţi de măsură. Drept care, Tăriceanu e gata să pacteze cu Băsescu.

Şomaj de 36%!

2009-12-14T14:55:00.012+02:00

Romania se indreapta catre dezastru: dupa estimarile FMI, somajul va ajunge la 10% anul viitor (Comisia Naţionala de Prognoza estima o rata de doar 7,7%). Este insa aceasta o cifra corecta? Eu cred ca realitatea este mult mai crunta - somajul real se situeaza pe la 36% in conditiile in care 2,62 milioane de romani nu se regasesc in nici o statistica, nici in randul somerilor si nici in cel al angajatilor. Datorita adancirii crizei, cat si datorita modului in care Romania intelege sa actioneze pentru repornirea economiei, aproape toate estimarile privind evolutia pe urmatorii ani au fost date peste cap , dar mai grav este ca aceste statisitici sunt facute din start pentru ca cifrele sa arate mai bine.

Oamenii din fotografie sunt ciferele reproduse mai sus, sunt cei care au votat pentru o viata mai buna si sunt aceiasi care au votat acum patru ani pentru o viata mai buna si aceeiasi cu cei din 2000. Ei se intreaba unde este aceasta viata mai buna. O astfel de intrebare cu siguranta ar produce niste schimbari in societatea noastra daca ar fi pusa cui trebuie, cand trebuie. Acest cineva nu intelege inca ce rol important trebuie sa joace, nu intelege inca ce putere imensa zace in organizare si in numar. Ati ghicit cine este? Uitati-va pe geam, priviti spre blocul de vizavi, priviti spre strada, uitati-va catre cei langa care calatoriti in autobuz. De ce nu ii votati pe ei la fiecare patru ani?

Acumularile graduale de furie in sanul populatiei vor fi motorul schimbarii. Toti cei care astazi se simt singuri si stiu ca adevarul nu este cel care ni se serveste la toate canalele de stiri, toti cei care lupta pentru un viitor mai bun, cei care simt criza pe pielea lor, toti acestia sunt oamenii de maine. Va dura, va mai trebui sa asteptam pana cand aceste schimbari cantitative vor produce o schimbare calitativa. Tot ce trebuie sa facem este sa nu ne supunem SISTEMULUI, sa fim "naivi", sa fim idealisti si sa zambim la randul nostru celor ce ne zambesc cu ingaduinta, din postura de detinatori ai Adevarului Absolut.

Adevarul absolut este ca in timp ce rata somajului atinge un procent real de 36% , castigatorii crizei nu se mai satura sa adune averi. Spune-i asta celui ce sta langa tine in autobuz , spune-i asta vecinului tau, fa un stencil si scrie asta pe un zid. Nu astepta patru ani ca sa spui ce ai de spus! Pe blogul colaboratorului nostru N. Raducanu se arata ca "Goldman Sachs a anuntat in trimestrul trecut un castig de 3,2 miliarde dolari. JPMorgan Chase a obtinut in ultimele 12 saptamani un castig de 3,6 miliarde, iar Morgan Stanley – de “numai” 760 milioane. Toate astea – in timp ce guvernele continua sa le pompeze banii ceruti pentru vindecarea exceselor financiare ale anilor trecuti. (...) Seful lui Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, declara recent intr-un interviu din “Sunday Times”: “Sunt doar un bancher care indeplinesc vointa lui Dumnezeu”. Iar Josef Ackermann, seful lui Deutsche Bank, a lansat ideea ca guvernul german ar trebui deja sa creeze un solid fond de salvare cu care bancile sa fie ajutorate rapid in caz de nevoie".

Tot mai crezi ca politicienii mai pot schimba ceva? Convinge-i pe cei din jurul tau si nu te lasa infrant de cei care iti spun ca gresesti. Ei sunt platiti sa o faca, in schimb tu lupti din credinta. Un mercenar e un mercenar, nu are patrie, nu are credinta, nu poate muri pentru ceva in care nu crede. Noi putem muri, iar izbanda e de partea celui ce are curaj.

___________________________________________________________________

Şomaj de 36%!

Nu mai puţin de 2,6 milioane de români, apţi de muncă, nu se regăsesc în nici o statistică a statului.

În România, rata şomajului a ajuns la finalul lunii noiembrie la 7,5% din populaţia activă, ceea ce înseamnă că procentajul populaţiei active care munceşte este de 92,5%. Luând în calcul însă un număr de 9,1 milioane de persoane pe segmentul populaţiei active (potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă), 0,68 milioane de şomeri şi 5,8 milioane de angajaţi, rezultă că există 2,62 milioane de români care nu se regăsesc nicăieri, nici în rândul şomerilor şi nici în cel al angajaţilor. Sunt incluşi aici cei care lucrează la negru, populaţia activă în agricultură, precum şi cei plecaţi din ţară. Aceştia reprezintă 28,79% din populaţia activă.

Statisticile oficiale sunt obişnuite cu erorile care fac ca cifrele să arate mai bine. La nivelul lunii iunie, de exemplu, era o diferenţă de 0,4% între rata şomajului raportată de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), respectiv 6%, şi cea dată de Eurostat, biroul european de statistică ce lua în calcul o rată de 6,4%. Diferenţa provine din definiţiile cu care lucrează cele două instituţii.

Conform cerinţelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM), un şomer este acea persoană care caută în mod „activ“ de muncă. Sunt incluse aici nu neapărat persoanele înscrise la oficiile de şomaj, ci şi cele care ,,au contactat un oficiu al forţelor de muncă, o agenţie de plasare, un angajator, au întrebat cunoştinţele despre aceasta, au publicat sau au studiat cereri de angajare“.

Deci, dacă am lua de bună metodologia Biroului Internaţional a Muncii am putea spune că, teoretic, rata şomajului în România ar depăşi 36% (asta dacă luăm în calcul atât şomerii declaraţi, cât şi cele 2,62 milioane de persoane care nu apar în statistici). Definiţia BIM este folosită de Eurostat la calculul ratei şomajului. În cazul ANOFM, pentru a putea fi considerat şomer, solicitantul de muncă trebuie obligatoriu să fie înscris la oficiile forţelor de muncă, fapt care face ca rata şomajului cu care se mândreau până mai de curând guvernanţii să fie inferioară celei reale.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, Silviu Bian, introduce un nou concept, adică şomajul de bună voie. Mulţi români au plecat la muncă în străinătate nu pentru că nu şi-ar fi găsit de lucru aici. Mulţi nu vor să se întoarcă, a tras concluzia Silviu Bian, după ce a făcut un sondaj pe cont propriu printre 100 de muncitori din Spania. „Ştiţi câţi voiau să se întoarcă la noi? Unul singur şi acela voia să lucreze pe acelaşi tip de utilaj pe care lucra şi acolo şi voia doar în Hunedoara, de unde era el“, spune acesta. Că situaţia nu e critică în România o dovedeşte faptul că mulţi se prezintă la viză (consemnarea periodică a şomerilor la oficii - n.r.) în salopete de lucru. „Unii au fost deranjaţi de pisică, de soţie, de soacră, certaţi cu munca, cu legea, de aceea au plecat“, afirmă Silviu Bian.

În România rata şomajului înregistrat în luna noiembrie a ajuns la 7,5%. În octombrie, aceasta era de 7,1%. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene în luna noiembrie era de 683.123 de persoane, faţă de 653.939 de şomeri înregistraţi în octombrie. În douăsprezece dintre cele 42 de judeţe ale ţării, rata şomajului a depăşit 10% la finalul lunii noiembrie. Cea mai mare rată a şomajului s-a înregistrat în judeţele: Mehedinţi (13,7%), Vaslui (13,3%), Alba (12%), Teleorman (11,5%), Dolj (11,1%), Ialomiţa (11%), iar cele mai mici în judeţele Ilfov (2,3%), Timiş (4,4%), Bihor (5,7%).

Potrivit Eurostat, numărul locurilor de muncă disponibile în România este la media regiunii, însă semnificativ mai mic faţă de cel din Europa occidentală. La finele primului semestru al anului erau disponibile în România 56.873 de locuri de muncă. În Slovacia, acesta era de 20.793, în Bulgaria 18.122, iar în Cehia 66.603. Cele mai multe locuri de muncă disponibile se găseau în Germania, respectiv 869.695, în Anglia 445.000 şi Olanda, 152.000. Datele pentru ţări precum Franţa, Italia, Polonia, Ungaria nu erau disponibile.

Sursa: www.cotidianul.ro

Locul potrivit

2009-12-14T13:04:00.001+02:00

O diferenţiere necesară:comunişti şi criminali comunişti

2009-12-13T13:35:00.005+02:00

Marius Mioc
http://mariusmioc.wordpress.com/

Una din tacticile criminalilor din decembrie 1989 a fost încercarea de a solidariza cu ei pe toţi cei care au slujit, într-un fel sau altul regimul comunist din România. Zvonuri despre primejdii născocite care ar ameninţa pe cei 4 milioane de membri PCR în cazul în care “legionarii” care organizau manifestaţiile anti-FSN ar ajunge la putere au fost parte din campania electorală a anului 1990.

În cei 45 de ani de regim comunist o mare parte a populaţiei a ajuns să colaboreze cu acesta. Orice regim politic care durează atîta timp duce la o acomodare a majorităţii populaţiei, care are interesul legitim să supravieţuiască şi să-şi ducă viaţa de zi cu zi. Nu putea rămîne o parte semnificativă a românilor în stare de permanentă revoltă timp de 45 de ani. Gradul de colaborare este însă foarte diferit. Unii au devenit membri PCR, alţii au mai făcut un pas pe scara colaborării, devenind activişti. Unii au scris poezii sau au ţinut cuvîntări omagiale. Un număr relativ mic a ajuns să se implice în reprimarea celor care aveau păreri politice incomode, dar şi aici există o diferenţiere legată de ce a însemnat această reprimare: uneori refuzul unui paşaport turistic sau a unei repartiţii pentru locuinţă, alteori darea afară din serviciu sau facultate, în cazuri mai grave s-a ajuns şi la trimiterea în puşcărie a oponenţilor regimului. Puţini sînt cei care, în colaborarea lor cu regimul comunist, au ajuns să contribuie la omorîrea unor oameni.

În revendicările revoluţionarilor timişoreni din decembrie 1989, sintetizate în manifestul “A căzut tirania!”, nu se face nici o referire la vreo nevoie de răfuială cu colaboratorii regimului comunist, cu o singură excepţie: punctul III alineatul unu din acel manifest cere “tragerea la răspundere a celor care au dat ordin să se tragă în popor”. Adică, a celor care au contribuit direct la uciderea sau rănirea unor oameni.

Nu ştiu dacă revoluţia din 1989 a fost atît de ferm anticomunistă precum e la modă să se spună azi. Printre afirmaţiile făcute de la balconul Operei din Timişoara au fost şi unele precum “nu vrem capitalismul, vrem un socialism democratic” (linc), deasemenea s-a scandat numele unor demnitari locali ai PCR (linc). Nu trebuie generalizate aceste lucruri, puteau fi declaraţii tactice, şi au existat în acelaşi timp şi lozinci “Jos comunismul!” sau steaguri cu stema decupată, ceea ce implicit însemna o ruptură de comunism. Revoluţia n-a avut o orientare ideologică clară, ci s-au cerut alegeri libere şi libertate de exprimare. Interzicerea unui partid comunist în România este contrară ideii de libertate de expresie promovată în decembrie 1989, de aceea eu consider inoportună o lege a interzicerii şi pedepsirii actelor de apologie a comunismului, care figurează pe lista de revendicări dintr-un nou apel semnat de Sorin Ilieşiu, Ana Blandiana, Vladimir Tismăneanu, Mircea Cărtărescu, Valeriu Stoica, Dorin Tudoran, Romulus Rusan, Mihai Şora, Ioana Boca, Şerban Rădulescu Zoner (linc).

Însă, a existat consens deplin printre oameni de pe stradă că trebuie acţionat împotriva criminalilor comunişti. Nu împotriva celor 4 milioane de membri PCR, dar în mod cert împotriva celor, puţini, care, în acţiunea lor de sprijinire a regimului Ceauşescu vărsaseră sînge românesc.

La 20 de ani de la revoluţie vedem că se aduc acuzaţii vehemente unor sprijinitori mărunţi ai regimului, se dau publicităţii liste de informatori ai securităţii, dar exact criminalilor comunişti li se face o propagandă intensă pentru a fi consideraţi de opinia publică nu doar nevinovaţi, ci chiar eroi ai neamului. Se doreşte ridicarea unei statui la Tîrgu Mureş pentru generalul-criminal Ştefan Guşă, deşi faptele sale de la Timişoara sînt bine cunoscute. Victor Atanasie Stănculescu este înfăţişat de unele mijloace de informare în masă ca omul care ar fi salvat revoluţia. Vasile Milea continuă să aibe străzi denumite cu numele său în multe oraşe ale ţării. Paul Niculescu Mizil, membru al C.P.Ex. care a aprobat deschiderea focului împotriva revoluţionarilor este declarat “opozant al clanului Ceauşescu” de un ziar care se pretinde anticomunist (linc).

Cei enumeraţi mai sus nu sînt simpli comunişti, ci criminali comunişti, adică oameni care au împins colaborarea cu regimul Ceauşescu pînă la a provoca moartea unor români care se opuneau acestui regim. Un Adrian Păunescu sau un Corneliu Vadim Tudor sînt, din punctul meu de vedere, mai puţin vinovaţi, fiindcă odele în cinstea lui Ceauşescu sînt un lucru mai puţin rău decît crima. Ceea ce îi compromite pe cei doi este solidarizarea lor ulterioară cu făptaşii crimelor, dar atunci cînd această solidarizare este răspîndită în întreg spectrul politic, inclusiv în cel declarat “anticomunist”, vina lor se diluează.

În paralel cu declararea drept eroi a unor criminali comunişti, observ manifestarea unei maxime intransigenţe faţă de persoane care au făcut mici compromisuri cu regimul. Nici măcar foştii dizidenţi nu scapă de asta. Asociaţia Civic Media (linc) o acuză pe dizidenta Ana Blandiana că a scris cîteva poezii pro-comuniste (într-una din ele apare stihul “slavă veşnică lui Lenin!”) şi că a călătorit în străinătate, împreună cu soţul ei Romulus Rusan, în perioada comunistă. Lui Mircea Dinescu nu i s-a găsit nimic condamnabil în ceea ce a scris, dar s-a găsit o fotografie în care apare la vreo 2 metri de Ceauşescu, într-un grup de mai multe persoane, la o vizită a fostului şef al statului (linc). Motiv pentru a-l declara printre cei care s-au ocupat cu “slujirea lui Ceauşescu”. Interesant că acelaşi Victor Roncea, care a lansat aceste acuzaţii, manifestînd maximă intransigenţă anticomunistă, publică în “Ziua” articolul “Dreptate pentru generalul Iulian Vlad” (linc), în care cere reabilitarea acestui înalt demnitar al regimului Ceauşescu, condamnat penal pentru faptele sale din decembrie 1989, care chipurile ar fi contribuit la “salvarea ţării de ocupaţia militară rusească”. În acest scop, i se crează lui Vlad imaginea de om îngrijorat de prezenţa unui comunist în fruntea ţării, fiind citată o replică pe care ar fi dat-o unei persoane neidentificate. Interesantă această intransigenţă anticomunistă, care îmbină revolta faţă de poeţii care au scris cu ani în urmă poezii în cinstea PCR sau n-au scris nimic de felul ăsta, dar au stat la un moment dat la doi metri de Ceauşescu, cu apologia celui care a fost chiar şeful sistemului represiv comunist.

Un asemenea anticomunism, care se arată intransigent cu cei care au săvîrşit mici compromisuri cu regimul dar iertător cu marii şefi ai regimului, inclusiv cu cei care în decembrie 1989 s-au mînjit cu sînge românesc, sună fals şi promovarea sa nu va face decît să compromită noţiunea de anticomunism în rîndul populaţiei. Poate unii asta urmăresc. Este nevoie de o diferenţiere între comunişti şi criminali comunişti, aşa cum a fost spiritul original al revoluţiei din 1989. În acelaşi timp, lupta anticomunistă nu se poate duce cu metode comuniste (sau se poate duce, dar eu nu voi participa la aşa ceva). Aş fi apreciat mai mult dacă Sorin Ilieşiu şi compania, în loc să propună “legea interzicerii şi pedepsirii actelor de apologie a comunismului, precum şi a actelor de negare a crimelor şi fărădelegilor regimului comunist”, ar fi luat atitudine împotriva primarului PD-L de Tîrgu Mureş Dorin Florea care susţine ridicarea unei statui a criminalului comunist Ştefan Guşă în oraş. Nu mă refer la o cerere de băgare în puşcărie a lui Dorin Florea ca “apologet” al comunismului sau “negaţionist” al fărădelegilor acestuia, ci la sancţionarea politică a acestuia.

Seniorul războiului a primit Premiul pentru pace

2009-12-12T21:43:00.003+02:00

Barack Hussein Obama, presupusul comandant suprem al imperiului nord-american şi senior al războiului “lumii libere“, a mers la Oslo să-şi ridice premiul Nobel pentru pace. Acest paradox, deja destul de comun în carnavalul premiilor academiei suedeze, nu pare să-l fi făcut pe Hussein Obama să tresară prea mult. El a apărat în discursul de mulţumire “războiul just“
ca mijloc de obţinere a păcii.

“Războiul just” pentru Hussein Obama înseamnă să organizeze lovituri de stat în ţări precum Honduras, să umple cu baze militare Columbia pentru a lupta împotriva “narcotraficului” şi, în trecere, împotriva ALBA, să continue să trimită asasini în Afganistán pentru a lupta împotriva acestei entelehii despre care nimeni nu ştie realmente ce e, Al Qaeda, formată din vechi recruţi CIA din timpul luptei sale împotriva URSS, sau să încerce să umple de scuturi “defensive” Europa de Est pentru a ţine piept unui imaginar atatc al Rusiei, Iranului, armatelor răului unite într-o confederaţie.

Aşa cum scria zilele trecute Fidel Castro în articolul său despre cinismul lui Hussein Omaba, care în timp ce îşi primeşte premiul trimite şi mai mulţi soldaţi pentru a accelera invazia în Afganistán, preşedintele Statelor Unite se aseamănă din ce în ce mai mult cu George Bush Jr., deşi îşi îndulceşte din când în când discursurile pentru a-i păcăli pe creduli.

Omul negru care continuă politica albilor, pacifistul care susţine războaiele din lume, democratul care organizează lovituri de stat (mascate în democraţii frauduloase), creştinul care îşi ascunde trecutul musulman, este un bărbat prea cinic şi ipocrit pentru a face altceva decât ceea ce face: foloseşte libertatea pentru a justifica cuceririle, invaziunile şi impunerile economice, justifică drept luptă împotriva traficului de droguri interesul său în a-l controla, caută pacea prin intermediul masacrelor militare, luptă împotriva presupusului terorism prin intermediul terorii, al torturii şi al ilegalităţii.

În timp ce primea premiul Nobel, mii de persoane din lume sufereau în închisori ilegale create de către ţara sa, în state masacrate de armatele sale, în mâinile grupurilor paramilitare organizate şi finanţate de Washington, în ghetoruri moderne în care popoarele originare suferă cizma sionismului pe care SUA îl sprijină şi toate astea în numele “păcii”. Şi astfel am putea să întocmim o lungă listă de crime pe care armata lui Hussein Obama le va perpetua zi după zi în numele “războiului just” (eufemism care ascunde obiectivul tuturor imperiilor: controlul economic).

Cum sună, atunci, cuvântul “pace” în gura unei persoane atât de ipocrite, atât de cinice, atât de mincinoase precum Hussein Obama, demn urmaş al predecesorilor săi imperiali?
Pe buzele sale, cuvântul “pace”, mai mult decât speranţă, dă greaţă.

Coma White

2009-12-11T11:58:00.001+02:00

DEMOCRAŢIE MIMATĂ

2009-12-09T20:56:00.004+02:00

Evenimentele legate de alegerile de duminica 6 decembrie au suscitat multe comentarii, pline de dezamagire, de indignare, chiar de resemnare, vina fiind data de unii pe lipsa de constiinta cetateneasca a numerosi alegatori. Dintre aceste comentarii, cel care este cel mai aproape de sentimentele care ma incearca, este articolul de mai jos al d-nei Gabriela Cretu, publicat astazi in "Cronica Romana". Si in care dansa vorbeste cu durere despre Stanga autentica. Iata de ce am considerat ca e bine ca el sa fie cunoscut si de cititorii acestui blog .
N. Raducanu

DEMOCRATIE MIMATA
de Gabriela Cretu

Salvati mama tara! Resuscitati copilul si puneti-l in incubator; poate supravietuieste. Tocmai era pe cale sa se nasca... Daca nu s-ar fi inventat internetul, cu dezmatul de cuvinte pe care il face posibil, asa ar fi sunat probabil telegrama cu sfaturile de urmat dupa ultimul nostru test de democratie. Se implinesc, peste doua saptamani, cei douazeci de ani pe care Silviu Brucan, optimist, ii credea necesari pentru ca sa ne insusim valorile si regulile de functionare ale societatilor democratice. In acest an, ar fi trebuit sa absolvim; cu brio sau nu, era timpul sa dovedim ca am trecut prin aceasta scoala dificila. Alegerile pe care le-am facut, la douazeci de ani de la Revolutie, arata doar ca este o disciplina la care suntem repetenti; nenorocirea este ca istoria nu poate fi repetata... O majoritate a decis ca doreste un parlament mic, cu o singura camera si un presedinte mare, cu multe camere - un presedinte peste Guvern, Parlament, Consiliul Superior al Magistraturii, unul care sa conduca Armata si Serviciile Secrete. O majoritate a decis ca nu vrea institutii democratice care sa functioneze, ci o mana forte, care sa ne guverneze; o mana forte imaginara, dar cu o vointa de Putere foarte reala.Ce ne asteapta in acest moment de bilant nu seamana cu viitorul dorit, dar mie imi aminteste mult de trecutul respins. In 1989, nu am vrut o schimbare pentru ca-mi era foame; nu-mi era foame. Nici celor aproape 30% dintre romani, care astazi traiesc sub pragul saraciei, nu le era mai foame. Nu am trait Revolutia cu o speranta indescriptibila pentru ca imi placea capitalismul salbatic; nu-mi placea atunci, nu-mi place nici acum. Oricum, daca mi-ar fi placut capitalismul, nu as fi numit acea schimbare revolutie; poate doar contrarevolutie. Nimeni nu a mai vazut o revolutie de la socialism la capitalism... Imi placea egalitatea in actiune si in respect; toti egali si egali cu zero nu are nimic in comun cu socialismul sau cu democratia; cum nu are nicio legatura cu democratia egalitatea in supunere. Imi placea, ca si acum, democratia autentica si uram serviciile secrete. Voiam sa-mi inchipui ca oamenii decid pentru ei insisi, ca pot si trebuie sa traiasca fara suspiciunea permanenta, fara telefoane ascultate, intalniri inregistrate, fara teama ca isi vor rata viitorul pentru ca indraznesc sa critice erorile regimului... Am, astazi, aceleasi sentimente. Dar atunci nu-mi era frica; multi gandeau la fel, nu ma simteam singura. Acum imi este. Din 2005, februarie, nu-mi amintesc cat, am inceput sa semnalez public si sistematic derivele antidemocratice ale presedintelui Romaniei; nu numai ale presedintelui. Am continuat. Am vazut cum ideile mele banale si de bun-simt, la inceput singulare, incep sa fie impartasite si de altii. M-am bucurat. Nu pentru ca existau derive sau pentru ca se dovedea ca aveam dreptate, ci pentru ca am citit in aceasta treptata modificare a atitudinilor un semn de democratizare, de sensibilizare la abuz si excese. Se pare ca era doar o iluzie; democratia noastra simplificata (sau mimata) se reduce doar la o batalie electorala, urmata de o miscare de trupe intr-un singur sens - de la invins la invingator; cel mai adesea, miscarea este de buna-voie si nesilita de nimeni.Critica sociala insasi depinde de cine pierde si cine castiga. Castigatorul ia totul; despre ceilalti competitori auzim ca unul a pierdut deja tara, altul ar putea pierde partidul, iar al treilea guvernul. Adancimea unor asemenea observatii are subtirimea firului de par. Cunoscatorii, chiar si superficiali, ai mecanismelor electorale stiu ca nici macar batalia prezidentiala nu este intre persoane; e vorba de o confruntare intre organizatii, idei, programe, intre partidele politice. O data cu aceasta controversata realegere, Stanga autentica este cea care a pierdut batalia pentru ca ea ar fi trebuit sa fie marele castigator.Nu a fost sa fie asa; gurile rele spun ca si-au varat si altii coada; suspectam serviciile; am vazut mogulii; nu pe scena, ca alte dati, dar vocali...Incepand de luni, purtatorii de cuvant ai mogulilor au schimbat discursul. Puteti fi linistit, domnule Presedinte in functie (si reales)! Sunt pline televiziunile pe care le criticati de ironii (a se considera un eufemism) la adresa ciuruitului principal; Puterea reinnoita va spala in scurt timp si imaginea manjita. Ceea ce nu spune nimeni la televizor este ca ciuruit nu este adversarul politic; ciuruita este Romania. Nu pentru ca l-a pierdut pe Mircea Geoana; pentru ca v-a castigat pe dumneavoastra. La Copenhaga, reprezentanti din mai toate statele lumii s-au adunat cu intentia sa schimbe lumea – modul de a trai, de a produce si consuma, comportamentele... Nu stiu cine reprezinta Romania acolo, dar stiu ca noua ne este foarte dificil sa ne schimbam macar pe noi insine.

Opriţi FRAUDAREA ALEGERILOR!

2009-12-07T17:13:00.006+02:00

Intenţia de fraudă este singura explicaţie logică pentru gestul incredibil făcut aseară de Traian Băsescu: încălcând legea electorală, acesta şi-a proclamat victoria (avansând fix cifra dată acum de BEC) cu patru minute înainte de ora 19, când se închidea votarea. A urmat “numărătoarea paralelă” a PD-L, care a scos din plărie fix acelaşi scor (50.3% Traian Băsescu) iar acum se încearcă, prin presiune mediatică, forţarea PSD şi PNL să accepte “verdictul urnelor” scos la vopsea de Blaga şi compania.

Petitie: "Opriti FRAUDAREA ALEGERILOR"

destinatar: Biroul Electoral Central

Domnule Presedinte al Biroului Electoral Central,

Suntem alegatori care ne-am exercitat dreptul constitutional si democratic de a ne alege presedintele tarii. Am votat atat in turul I, pe 22 noiembrie, cat si in turul II, pe 6 decembrie, pentru SCHIMBARE.

Romania este in pragul unei dezbinari. Aceasta dezbinare provine din ambiguitatea rezultatelor din turul II. Este de datoria institutiilor statului sa clarifice situatia care s-a creat, in care un candidat care, ieri, era castigator, astazi a devenit invins. Am vazut cum mass-media a prezentat situatii in care, in anumite localitati, prezenta la vot a depasit cu mult numarul de alegatori inscrisi pe listele electorale. Exemple de acest gen dovedesc, inca o data, ca alegerile din turul II s-au desfasurat intr-un mod nedemocratic.

Suspiciunea si nedumerirea generate de aceasta stare de lucruri poate pune sub semnul intrebarii legitimitatea alegerilor, in general, si a castigatorului, in particular.

De aceea, noi, alegatorii care am votat corect si cinstit, solicitam Biroului Electoral Central RENUMARAREA VOTURILOR SI VERIFICAREA SITUATIILOR DE VOT MULTIPLU.

Daca vrem sa devenim o tara cu adevarat europeana, trebuie sa eliminam orice suspiciune legata de respectarea procedurilor democratice. Atat in interiorul tarii, cat si in exteriorul ei, trebuie sa risipim confuzia alegerilor fraudate. In caz contrar, democratia si dreptul nostru la vot vor deveni notiuni desarte care sa acopere un regim autoritar, incorect si injust.

Batalia electorala trebuie sa fie una corecta. De dumneavoastra, reprezentantii Biroului Electoral Central depinde daca Romania va merge unita inainte sau daca va ramane dezbinata pentru inca un mandat de cinci ani. De aceea, solicitam inca o data, verificarea atenta a tuturor proceselor verbale si a cazurilor de vot multiplu.

Initiativa sustinuta de alegatorii romani indiferent de optiunea lor politica.

Opriti FRAUDAREA ALEGERILOR

Încercarea de a vota în România

2009-12-07T02:19:00.002+02:00

Acesta este un text pe care l-am publicat si in blogul personal pentru spaniolii care sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în România, de aceea anumite pasaje din text sunt explicaţii ale unor lucruri pe care românii le ştiu.

Ieri am avut „şansa” să asist la încercarea de a vota într-o secţie specială din România, mai concret, la secţia de vot specială din autogara Filaret, aproape de centrul Bucureştiului. „Secţia specială” de vot îşi justifică existenţa doar prin dificultatea de a avea reşedinţă în România în alt oraş decât cel natal.

A-ţi stabili reşedinţa în România este extrem de complicat, deoarece trebuie să prezinţi la poliţie actul de proprietate a locuinţei unde trăieşti sau ca proprietarul să te ia în spaţiu sau, în cazul unei vize de flotant, să vină cu tine la poliţie cu contractul de închiriere şi alte documente. Cum 90 la sută dintre chiriaşi nu au contract, mii de cetăţeni care locuiesc în Bucureşti sau în alte oraşe mari, având serviciul acolo sau studiind, continuă să fie rezidenţi în locul natal, ceea ce înseamnă că ar trebui să meargă să voteze acolo.

Pentru a evita acest lucru, se deschid aşa-numitele secţii speciale, unde toţi cetăţenii care nu au reşedinţa în oraşul în care locuiesc, ca şi cei ce tranzitează oraşul, pot merge să îşi exercite dreptul de vot. În aceste secţii nu există liste de electori, ci fiecare persoană completează un fel de declaraţie cum că nu a mai votat în altă parte şi... punct. După cum vedeţi, un câmp propice pentru frauda electorală... Şi în Spania se fură voturi, dar aici frauda trebuie că e un adevărat festin.

În România, secţiile electorale se deschid la 7 dimineaţa şi se închid la 21.00, dar de la primele ore ale dimineţii televiziunile anunţau mari aglomeraţii la secţiile de vot speciale, aşa că persoana pe care am însoţit-o la vot a decis să meargă mai târziu.Când am ajuns la autogara Filaret am văzut panorama dezolantă a cozii care se formase în faţa uşii secţiei de vot. Curtea autogării era, nici mai mult, nici mai puţin decât anticamera sălii unde se aflau comisia şi urna de vot. Erau acolo cam 40 de persoane. Era destul de frig şi coada părea destul de lungă. Totuşi, în condiţii normale, în 20 de minute am fi putut ajunge la uşă, dar dezorganizarea comisiei de vot era atât de mare încât o oră mai târziu (am ajuns acolo la 20, iar ei au închis votul la 20.57) încă mai erau oameni afară, îngheţaţi. În plus, aşa cum am spus, cu câteva minute înainte de ora 21.00, exact când ajunsesem noi la uşă, preşedintele secţiei a decis să oprească procesul de votare.

În Spania, de exemplu, urnele se închid la ora 20.00, dar, conform legii electorale,

„La ora 20.00, preşedintele va anunţa, cu voce tare, că votul se va încheia, fiindu-le permis să voteze electorilor care se află în incintă”.

Nu cunosc ce spune legea electorală în România (nici măcar poliţiştii români nu ştiu sau cel puţin au refuzat să spună), dar conform unei logici minime, respectuos şi raţional ar fi să li se permită celor care au ajuns acolo înainte de ora 21.00 şi au aşteptat o bună bucată de timp să voteze şi, cel mult să se închidă uşa de acces în incintă la ora 21.00. În acest caz, nimeni nu a anunţat nimic şi pur ci simplu ne-au închis uşa în nas celor care aşteptam acolo (în „anticameră”, o curte friguroasă şi umedă). În plus, din aceeaşi lipsă de respect, nici poliţiştii de acolo, vreo 9 la număr, nici membrii comisiei de vot nu au dat nici o explicaţie la plângerile cetăţenilor, mai mult, unul dintre cei dinăuntru a fost curios să ştie „în ce calitate pretind oamenii date despre comisia electorală”. Eu, în acel maoment, m-am simţit indignat. „Nu e suficientă calitatea de cetăţean?”.

Deja nu îmi venea să cred... Păi să vedem. Nu ne-au bombardat în toată campania electorală cu îndemnuri de a merge la vot, fiindcă alegerile sunt importante şi votul, un drept esenţial al cetăţeanului? Atunci? Cum e posibil ca organizarea să fie atât de proastă şi să trateze persoanele care vin la vot ca şi când acestea nu merită să fie respectate, să fie lăsate să aştepte la coadă în frig şi să nu aibă nici măcar dreptul la informarea corectă asupra votului sau să reclame o ilegalitate?

Nu vreau să îmi imaginez cum e să votezi într-un oraş dintre-o zonă săracă a României dacă în Bucureşti e un dezastru. Cert este că şi în primul tur am fost pe post de însoţitor, dar atunci a fost totul mult mai organizat (era într-un oraş din Transilvania). În ciuda dispreţului cu care au fost trataţi ieri zeci de cetăţeni, la final, majoritatea celor care au fost privaţi de dreptul la vot au plecat acasă fără să protesteze şi doar cinci persoane, şase cu mine, am rămas la uşă cerând explicaţii (pe care nimeni nu ni le-a dat).

Adevărul e că, în ciuda faptului că doar însoţeam pe cineva şi nu aş fi votat dacă aş fi avut dreptul să o fac, în turul doi, m-am întors acasă indignat şi cu picioarele destul de îngheţate.

Fascism şi capitalism

2009-12-05T19:11:00.005+02:00

„Pentru mine, fascismul este faza isterică a capitalismului şi, în consecinţă, ceva foarte nou sau ceva foarte vechi. Într-o ţară fascistă, capitalismul există doar ca fascism. A-l combate, înseamnă a combate capitalismul sub forma sa cea mai crudă, mai insolentă, mai opresivă, mai înşelătoare.
Atunci la ce serveşte să spui adevărul despre fascism - care se condamnă - dacă nu se spune nimic împotriva capitalismului care îl generează? Un adevăr de acest gen nu aduce nici o utilitate practică.

A fi împotriva fascismului, fără a fi împotriva capitalismului, a te răzvrăti împotriva barbariei care naşte barbarie echivalează cu a pretinde o parte din viţelul tăiat, dar şi a te opune sacrificării lui.”
„Cele cinci dificultăţi pentru a spune adevărul”. Bertolt Brecht (1934)

Genialul poet şi creator german Bertolt Brecht a lăsat clar să se înţeleagă, încă înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, că fascismul şi capitalismul sunt expresii diferite ale aceluiaşi monstru. În ambele cazuri, există proprietatea privată a mijloacelor de producţie în mâinile unui grup minoritar, în ambele cazuri există persoane care trăiesc din vânzarea propriei forţe de muncă şi persoane care trăiesc din plusvaloarea extrasă din actul acestei vânzări. Distincţia dintre muncitori şi burghezi este prezentă în ambele. Se poate spune atunci că fascismul şi capitalismul sunt unul şi acelaşi lucru?

Este foarte curios că actualmente mediile de comunicare numesc drept „antifasciste” grupurile şi mişcările care combat ascensiunea mişcărilor de extremă dreapta şi că le definesc drept grupuri radicale sau, mai direct, violente. Este clar că în definiţia „antifascist”, în care, înainte de al Doilea Război Mondial se integrau toate mişcările democratice, azi nu se includ guvernele capitaliste. Este vorba de o autoexcludere foarte lămuritoare.

Exact acum doi ani, un membru al armatei spaniole, militant al unui grup fascist, l-a asasinat pe Carlos Palomino în Madrid, un militant „antifascist” pe care mediile de comunicare l-au pus pe acelaşi nivel cu criminalul, dat fiind că ambii sunt radicali care ies din făgaşul neutru şi dezideologizat care convine dezvoltării capitalismului actual. Acesta este doar un exemplu din foarte multele, identice, care se petrec în toată Europa.

Totuşi, observăm că nici mediile de comunicare, nici partidele politice, nici intelectualii nu se consideră „antifascişti”, iar acest lucru denotă o derivă destul de periculoasă în care, ca pe un tobogan, alunecă societatea occidentală contemporană.

Revenind, unii spun că diferenţa dintre fascism şi capitalism constă în respectul pentru lege, adică ceea ce se cunoaşte ca fiind statul de drept şi existenţa democraţiei. Însă ştim cu toţii că la fel cum fascismul manipulează legea pentru a o adapta necesităţilor sale, prin intermediul violenţei (care este baza forţei sale), capitalismul mercantilizează şi perverteşte totul, inclusiv legea, prin intermediul presiunilor sau, în unele cazuri, plăteşte pentru schimbarea legilor care ar trebui să fie aceleaşi pentru toţi. La final însă beneficiază de ele cei mai puternic, cei care au mai mulţi bani, care deţin capitalul. Deci, ambele sisteme se bazează pe legea celui mai puternic, deşi, pentru fiecare, motivul forţei are justificări diferite.

Să fie, oare, democraţia cea care diferenţiază fascismul de capitalism? În cazul în care capitalismul s-ar baza realmente pe democraţie, pe participarea poporului la luarea deciziilor, inclusiv în economie, ar fi posibil ca răspunsul la întrebarea de mai sus să fie afirmativ. Dar capitalismul este dictatura pieţei, căreia i se subordonează orice decizie democratică şi, cum am spus înainte, inclusiv legea. Capitalismul, deci, se bazează pe dictatura pieţei, nu pe democraţia cetăţenilor.

Aşa că, precum a anunţat Brecht, fascismul este „faza isterică a capitalismului” sau, altfel spus, „faţa sinceră” a acestuia care se arată doar când circumstanţele îl obligă. Prima ar fi situaţia în care se văd puşi capitaliştii când popoarele cer prea multe drepturi şi libertăţi, punându-i la zid pe cei care acumulează mijloacele de producţie şi beneficiile lor (din această cauză au apărut mişcările fasciste după Primul Război Mondial, după Revoluţia Rusă şi revoltele provocate de criza din 1929). A doua situaţie e aceea când aproape că nu au opoziţie, deoarece sentimentul de supunere al cetăţenilor a fost obţinut (de exemplu, după anul 1989, cu presupusa înfrângere a comunismului şi sosirea „sfârşitului istoriei”, vociferat de Fukuyama).

Din acest motiv, trăim azi o renaştere a fascismului, deoarece capitaliştii nu au mai avut rival după 1989 şi au considerat că nu mai este cazul să păstreze masca de social-democraţi sau masca consensului social. De aceea, după căderea zidului Berlinului a început un proces lent de limitare a drepturilor cetăţenilor, de impunere a legilor inexorabile ale pieţei, în faţa politicilor sociale, de ajustare a reuşitelor laborale ale muncitorilor şi de convertire a democraţiei reprezentative (deja suficient de limitată) într-un simplu ritual electoral subjugat intereselor celor care realmente decid, multinaţionalele şi grupurile lor de putere. În Uniunea Europeană, Tratatul de la Lisabona va instituţionaliza un guvern blindat, care nu va avea nici o legătură cu cetăţenii. Imperiul nordamerican, deja de mult timp aflat mai presus de lege, s-a transformat în pur fascism militar şi economic. Ignoră legile şi drepturile omului „în numele democraţiei”, altă expresie a tacticii de a vinde violenţa ca şi cum ar fi pace şi ajutor pentru popoarele neajutorate, iar asta o spune Hussien Obama, cu zâmbetul lui forţat inegalabil.

În fine, când lumea s-a confruntat cu fascismul după Primul Război Mondial (şi după cum spune autorul volumului „Mituri şi monştri”, publicat în The Center for an Informed America (1) NEWSLETTER Nr. 38, 4 iunie 2003), capitalismul era deja predat totalitarismului înainte de începerea războiului, dat fiind faptul că fascismul era maxima sa expresie, şi de aceea Hitler a cucerit Europa fără să întâmpine vreo rezistenţă (exceptând-o pe cea a muncitorilor din diferite mişcări de rezistenţă comuniste şi anarhiste). Acelaşi lucru s-a întâmplat când armata roşie l-a învins pe Hitler în 1945, creîndu-se două blocuri de putere, cel socialist, condus de URSS, şi cel capitalist, manevrat de SUA şi de lobby-ul ei economic. În timp ce primul a continuat să arboreze steagul antifascist ca bază a societăţii sale (şi nu vreau să spun cu asta că a fost un sistem perfect, fără greşeli, nici vorbă de aşa ceva), al doilea, cel capitalist, s-a hrănit de la sânul aceluiaşi monstru pe care l-a ajutat să ia naştere înainte de război (ajutorul lobby-ului american pentru partidul nazist reprezintă o temă foarte sutdiată în prezent, o figură esenţială în acest context fiind bunicul lui George W. Bush, Prescott Bush).

În fond, aşa cum au înţeles antifasciştii dintre războaie şi cum exprimă în formă foarte clară poetul Bertold Brecht, Capitalismul şi Fascismul sunt părţi ale aceleiaşi ideologii, ale aceleiaşi concepţii despre societate: ambele se bazează pe controlul unui grup restâns asupra mijloacelor de producţie, pe manipularea cetăţenilor, pentru ca aceştia să le servească interesele, creând beneficii pe care altfel capitaliştii nu le-ar putea obţine şi din care doar o mică parte e destinată salariilor şi, în fine, pe faptul că ambele folosesc o parte din capitalul obţinut pentru a-i menţine pe „producătorii de bogăţie” în staulul concepţiei capitaliste despre muncă, prin intermediul propagandei ideologice (deriva capitalistă a mediilor de comunicare).
Ambele sunt expresia politică a clasei capitaliste, burgheze şi ambele folosesc forţa împotriva cetăţenilor, atât directă, cât şi mascată sub diverse denumiri (democraţie, necesitate, criză, civilizaţie, adevăr, etc...) a legilor inchestionabile ale pieţei. Şi, desigur, ambele manipulează şi folosesc legea pentru a menţine separarea claselor şi a proteja privilegiaţii.

Unica diferenţă nu este de esenţă, ci circumstanţială. Capitalismul foloseşte faţada formală a unei democraţii superficiale pentru a-şi justifica dominaţia, în acelaşi timp cu efortul de a mima respectul faţă de drepturile omului şi faţă de legislaţia internaţională, în timp ce fascismul apare în momentele în care deja nu mai trebuie păstrate aparenţele, în absenţa pericolului şi a neutralizării clasei muncitoare sau, dimpotrivă, din cauza fricii pe care puterea sa o provoacă.

Campania anticomunistă pe care o trăim în actualitate nu e altceva decât o mostră a debilităţii pe care capitalismul o simte în faţa evidenţei, mereu mai consolidate, a eşecului său ca sistem economic şi social. La 20 de ani după căderea Socialismului în Europa şi de la extazul victoriei pe care aceasta l-a provocat între privilegiaţii lumii, trăim paroxismul eşecului absolut al capitalismului. Încă de acum 20 de ani, monstrul cu două capete a început să şi le scoată la vedere, deşi până atunci le ţinea, precum struţul, ascunse în nisip. Dar, după ce a terminat de cântat oda victoriei totale, a văzut cum în America Latină a apărut alt tip de socialism, adecvat noilor circumstanţe, tip de socialism care în fiecare zi pune în şah dominaţia yankee în sudul continentului american. În acest timp, visul unei lumi unipolare, al unui adevăr unic, al unui sistem unic, al unei viziuni despre libertate unică (libertatea uniformă şi ţinută în lesă) se năruie, în timp ce focare de putere economică şi militară apar pe tot globul. Concomitent, dezvoltarea noilor tehnologii şi internetul au făcut ca rezistenţa la încercările de impunere a unui singur adevăr să fie tot mai puternică, într-un tip de război de gherilă virtual care se îndoieşte de informaţiile, ideile şi justificările născocite cu intenţa de a supune minţile.
În aceste circumstanţe, capitalismul în pericol poate accelera procesul spre un mai mare control al societăţii şi spre limitarea drepturilor, libertăţilor şi a instrumentelor de luptă ale celor care strigă împotriva globalizării. Capitalismul continuă să îşi arate cele două feţe, chipul amabil cu zâmbet ipocrit, pe de o parte, şi latura sa monstruoasă şi criminal, pe de altă parte.

Îi mai suporţi 5 ani?

2009-12-04T14:16:00.008+02:00

In 5 ani Traian Basescu a devenit el insusi stapanul sistemului ticalosit. Iata cine a crescut in umbra sa si care este adevarata "majoritate" pe care o sustine:

Radu Berceanu a facut afaceri de 700 milioane de euro cu Ministerul Transporturilor, dovedind ca este cel mai bun dintre "baietii destepti".

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, are o firma ce furnizeaza diverse produse companiilor Bombardier, Alstom si Siemens, care la randul lor fac afaceri bune cu statul, mai exact cu Metrorex si CFR, societati aflate culmea in subordinea Ministerului Transporturilor.

AVI SRL, firma al carei patron este Radu Berceanu, livreaza celor trei companii "prietene" ale statului elemente din fibra de sticla, scaune, plafoane de interior, masti frontale si alte componente pentru ramele de tren sau de metrou, dezvaluie revista Saptamana financiara.

Bombardier, Alstom si Siemens - prin societatea Astra Vagoane Calatori - au contracte importante cu Metrorex si SNTCF "CFR Calatori".

Valoarea insumata a contractelor derulate in 7 ani de firmele cu care lucreaza compania ministrului Radu Berceanu a fost de peste 700 de milioane de euro.

Jurnalistii de la SFin mai precizeaza ca, pentru majoritatea contractelor, nu s-a facut licitatie, ci au fost atribuite prin selectii de oferte discretionare.

Adriean Videanu a adunat o avere de 260 milioane de euro din borduri si afaceri cu marmura primita de la stat. Un adevarat mogul! Cand era primar general a cumparat din bani publici borduri de la propria firma. Videanu e de departe cel mai bogat politician.

Modul in care Videanu a dobandit marmura de la Ruschita este de competenta Parchetului. Mai precis, afacerile sale de milioane de euro au la baza exploatarea unor cariere de marmura care in fapt nu ii apartin. Consiliul local Rusca Montana a atentionat, in scris, Fondul Proprietatii de Stat (FPS), la data de 27 ianuarie 1998, ca nu poate privatiza SC Marmosim SA intrucat exista un litigiu pe teren, pentru anularea certificatului de proprietate. Cu toate acestea, la numai 2 zile diferenta, FPS a vandut pachetul majoritar societatii lui Videanu, Titan Mar - Marmosim. In 16 iunie 1998, Consiliul Local Rusca Montana a castigat procesul la Curtea Apel Timisoara, prin sentinta civila nr. 131, anuland ca nelegal certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis lui Videanu. Insa, in iunie 1999, la Curtea Suprema, sentinta a fost casata, iar cauza a fost trimisa la rejudecare. Dosarul a fost ingropat, Adriean Videanu exploatand cu sarg carierele de marmura din Ruschita, de pe urma carora obtine profituri imense. "Improprietarirea" l-a propulsat pe Videanu in topul celor mai bogati 300 de romani.

In continuare redau un fragment dintr-un articol publicat in ziarul Ziua. Articolul a fost publicat in decembrie 2007 si se numeste "Bordura de aur". E pacat ca lumea sa uite ce au lasat in urma mogulii lui Basescu, amagita de fumigenele acestuia privitoare la legaturile dintre Vantu sau Patriciu si Geoana.

"Bordurile din granit care au invadat Bucurestiul provin din China. Acestea sunt importate de mai multe firme, printre care si Titan Mar. Preturile cu care ele sunt comercializate difera insa de la caz la caz. Cert este ca cele mai scumpe sunt cele ale societatii familiei Videanu. Astfel, in timp ce o societate din Bucuresti concurenta Titan Mar-ului, careia nu ii vom spune numele, vinde cu 123 RON metrul liniar de bordura, la firma edilului sef, pretul este de 149 RON. Deci cu peste 20% mai mare. Practic este cel mai mare pret existent pe piata la acest produs. Un pret care este insa achitat de constructorii care asfalteaza strazile Bucurestiului. In cazul de fata avem de-a face cu o grava incalcare a legii. Mai exact, fiind vorba de bani publici, firmele drumarilor sunt obligate sa faca selectie de oferte, asa cum prevede OG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica. Numai ca acest lucru nu se intampla, constructorii fiind obligati sa cumpere de la firma lui Videanu. In acest mod, buzunarul lui Videanu se alimenteaza cu milioane de euro, direct proportional cu frauda de la bugetul Primariei Capitalei. Astfel, este usor de dedus saltul primarului general in topul celor mai bogati romani. Numai in ultimul an averea i-a sporit cu 40 de milioane de dolari".

Monica Iacob Ridzi a facut plati umflate si deconturi in valoare de 600.000 de euro de la Ministerul Tineretului. A platit de zece ori mai mult pentru a putea sustine concertele electorale ale Elenei Basescu. Acum e urmarita penal!

Monica Iacob Ridzi nu a putut să răspundă pe ce s-au dus 628.000 de euro, bani alocaţi pentru Ziua Tineretului, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. A ţinut însă să precizeze că sunt şi alte ministere care au cheltuit pentru serbări sume mult mai mari şi în aceste cazuri nimeni nu s-a sesizat. Presa a descoperit că ministerul a alocat peste jumătate de miliard de lei unor firme de apartament, fără licitaţie publică.

Pe atunci Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a contribuit financiar la campania Elenei Băsescu, nespecificand insa care a fost suma exacta: "Foarte puţin (am contribuit n.r.). Nu ştiu cu cât, am să verific. Nu este vorba de foarte mult. Consider că am făcut mult mai mult prin faptul că am sprijinit-o şi am declarat public acest lucru. Sunt costuri pe care, în mod normal, nici nu le contabilizezi".

Puiu Popoviciu a primit pe degeaba un teren de 2 miliarde de euro in Baneasa, iar afacerea a fost repetata la Constanta cu Mircea Basescu, fratele presedintelui. Doi moguli crescuti in sanul lui Basescu.

Proiectul Baneasa din nordul Capitalei, care potrivit unor estimari va ajunge la o valoare de 3-4 miliarde de euro la momentul finalizarii, a fost inceput in anul 2000, cand Ioan Alecu a devenit rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMVB), iar terenul de 221 de hectare pe care se afla fosta ferma Baneasa i-a fost retrocedat universitatii prin Legea 1/2000.

Alecu si Popoviciu au fost retinuti de catre DNA datorita concesionarii terenului de 221 de hectare din nordul Capitalei, care la momentul incheierii acordului valora circa 150 euro/mp, echivalentul a 330 de milioane de euro, iar potrivit DNA, terenul a fost evaluat la doar 1 euro/mp in momentul concesionarii.

***
Fratele preşedintelui a reuşit, în 2006, să concesioneze de la Primăria Techirghiol un teren de 20.000 de metri pătraţi, la un preţ de 10 eurocenţi metrul pătrat pe an. Mai exact, pentru 2 hectare de teren, Mircea Băsescu plăteşte pe an modesta sumă de 2.000 de euro. Angajaţii Primăriei spun că în Techirghiol s-au mai făcut licitaţii, dar nici una pe o suprafaţă atît de mare. Firma prin care Mircea Băsescu a încheiat contractul cu Primăria din Techirghiol a cîştigat licitaţia de concesionare a terenului deşi, în 2005, Fiscul solicitase lichidarea financiară a societăţii, lucru respins de Tribunalul Constanţa, care a decis să mai acorde răgaz firmei lui Băsescu pentru a-şi achita datoriile.

Elena Udrea manevreaza din umbra lui Traian Basescu cele mai mari tunuri financiare. Stapana peste bugetele de la Ministerul Turismului si Ministerul Mediului, Udrea a pregatit pe ultima suta de metri o licitatie secreta de 20 de milioane de euro pentru firmele PD-L.

Deşi licitaţia SIM a fost pregătită asiduu în ultimii trei ani, momentul de derulare a acesteia coincide cu preluarea şefiei de la Mediu de către Elena Udrea, blonda de la Turism. Momentul ales pentru desfăşurarea licitaţiei ridică semne de întrebare, deoarece incertitudinile politice persistă în această perioadă electorală, în care România este condusă de un Guvern demis. Alte instituţii din subordinea MM au implementat astfel de sisteme pe sume mult mai mici de 20 de milioane de euro. Sistemul asemănător achiziţionat de Apele Române a costat 3 milioane de euro.

Teroristul Omar Hayssam l-a ajutat pe Traian Basescu sa devina erou in diversiunea rapirii jurnalistilor. In schimb, presedintele l-a ajutat sa scape. Din rascumpararea platita in Irak lipsesc 4 milioane de dolari. Acesti ar fi fost impartiti intre membri celulei de criza de la Cotroceni.

Grupul de Investigatii Politice sustine ca DGIPI – serviciul secret al Ministerului de Interne – l-a informat pe Basescu despre intentia lui Hayssam de a pleca din tara inca din luna mai 2006, cu o luna si jumatate inainte de fuga. GIP isi bazeaza acuzatiile pe un raport al DGIPI, realizat la scurt timp dupa plecarea sirianului, potrivit caruia acest serviciu ar fi sesizat "potentiala intentie" a inculpatului Omar Hayssam de a parasi Romania si a trimis aceste informatii mai multor institutii si consilierului prezidential Sergiu Medar. Basescu a confirmat existenta acestui raport dar a declarat ca in perioada respectiva a fost internat intr-un spital din Viena si a aflat de informare dupa ce a revenit in tara.

***
"Ştiam că banii veniseră dintr-un fond special administrat de SIE român. Eu însumi l-am văzut pe maiorul SRI Coldea (în prezent general şi director adjunct al SRI) la Bagdad, atunci când ostaticii au fost eliberaţi, asumandu-şi o mare responsabilitate pentru deznodământul crizei. Ştiam cu toţii că preşedintele era implicat în fiecare detaliu... Nu mi-am putut imagina că vreun ofiţer escroc putea pierde pur şi simplu 3-4 milioane de euro, pe drumul unde trebuia plătită răscumpărarea." - procurorul Ciprian Nastasiu

Costica Costanda a fost preferatul lui Basescu in afacerile cu terenuri retrocedate ilegal. Costanda a primit de la Basescu parcul Bordei si 2 hectare din terenul Primariei din Satul Francez. Rechinul imobiliar a facut un profit de 65 milioane de euro.

Fostul primar general al Capitalei, Traian Basescu, a atribuit 3,3 hectare de teren, in septembrie 2003, interpusilor afaceristului Costica Constanda, prin doua scandaloase dispozitii de primar emise in baza Legii 10/2001 * Terenul valoreaza minimum 33 de milioane de dolari si este situat in Parcul Bordei de langa Lacul Herastrau * Tentativa de a defrisa parcul pentru ca afaceristul Constanda sa-si ridice cateva blocuri cu 13 etaje a scandalizat comunitatea din zona, iar proiectul a fost stopat * Adevarul a iesit insa la lumina: terenul atribuit in proprietate nu putea face obiectul unei retrocedari pe Legea 10, intrucat la data preluarii abuzive de catre comunisti acesta avea regim agricol * Practic, pentru 3,3 hectare de teren extravilan s-au retrocedat de catre Basescu 3,3 hectare in intravilan * Este limpede cine a avut de castigat din combinatie.

Ei sunt ADEVARATA majoritate!

3 chestii nu-mi plac la Geoană

2009-12-04T12:24:00.004+02:00

Publicat de Monica
http://viataecinema.blogspot.com/

Chiar dacă risc să abuzez de un clişeu folosit mai ales în campaniile electorale, acum sunt şi eu în situaţia de a-mi pune întrebarea „Eu cu cine votez?”. Bine, cu Băsescu sigur nu, dar, după confruntarea de joi seară, Geoană a făcut ce-a făcut şi mi-a făcut mai dificilă ziua votului de duminică. Sigur că nu mă aşteptam la o prestaţie epocală din partea lui, dar câteva lucruri pe care le-am constatat mi l-au făcut mai antipatic. Redau aici trei dintre ele.

1.Teatralismul
E clar că nu-i vine bine deloc rolul de om din popor şi că era mai pe stilul lui cariera de diplomat (deşi, luându-mă după unele gafe, mi-e că şi-a pierdut şi exerciţiul ăsta). În fine, înţeleg teatrul pe care îl joacă preşedintele PSD, pentru că sunt în joc voturile multe venite şi din partea celor care se entuziasmează repede la cuvinte care ating corzi sensibile şi care sunt mai puţin abili să capteze lipsa sa de sinceritate.

2. Felul în care se relaxează
Ca să se relaxeze înainte de dezbaterea cu Traian Băsescu, Mircea Geoană a ales un loc şi o companie dintre cele mai nepotrivite: casa şi persoana lui Sorin Ovidiu Vântu. Dacă l-am acuza de prostie s-ar supăra. Aşa că hai să-i spunem că a fost lipsit de inteligenţă la faza asta. Nevasta şi familia nu erau bune? Mă întreb dacă distinsa doamnă Geoană mai are vreun rol în viaţa soţului ei decât acela de a sta în primul rând pentru a primi buchete de flori când de la Mircea, când de la Băse. Parcă familia era sfântă în opinia domnului Geoană, din moment ce şi-a încheiat discursul garantându-ne că îşi va iubi ţara precum îşi iubeşte familia. Păi nu prea e aşa. Dacă familia nu-i oferea umărul pe care să plângă, de ce nu s-a dus la duhovnic să se spovedească, asta pentru că tot a devenit brusc foarte bisericos?

3. Habotnicia
Tot în spiritul atragerii electoratului, domnul Geoană s-a făcut mai catolic decât Papa. Sau mai ortodox decât Patriarhul Daniel (de altfel, idolul domniei sale, sic!). Momentul solemn în care l-a pomenit pe preafericit a fost doar începutul unui lung şir de demonstraţii de cuvioşenie, gen citate din Sf. Ioan Gură de Aur sau amintiri de neuitat cu părintele Galeriu. Biblia a ajuns obiect electoral, căci domnul Geoană, după ce a jurat ce trebuia să jure despre Vântu, n-a lăsat-o din mână, ba chiar a plusat, promiţându-ne că va fi călăuzit de cartea de căpătâi în tot timpul mandatului său, spre luarea dreptelor decizii (ce părere or avea alegătorii lui de alte religii sau alegătorii săi atei?). Mă aştept acum ca, dacă iese preşedinte, să-şi înceapă alocuţiunile din Parlament, şedinţele sau mesajul de Anul Nou cu „Tatăl nostru”.

Dar nu va fi aşa, pentru că l-am „ghicit” că e credincios de conjunctură. L-a trădat felul în care şi-a făcut cruce. Din observaţiile personale, credincioşii cu vocaţie, practicanţii, oamenii care merg la biserică încrezători că de acolo le vine salvarea dezvoltă în timp, ca în cazul oricărui gest repetat la infinit, o tehnică a închinării. Au o anumită lejeritate, dexteritate, naturaleţe când îşi fac semnul crucii. Cei care îşi fac cruce doar când e musai, aşa cum face şi Geoană, sunt mecanici, lemnoşi, stângaci, n-au nici o relaţie personală cu gestul în sine.
Deci, duminică am o problemă.

BĂSESCU, ÎNAINTE ŞI DUPĂ ALEGERI

2009-12-02T23:57:00.005+02:00

BASESCU, INAINTE SI DUPA ALEGERI

A devenit aproape inutil ca in aceste zile sa se aduca argumente rationale pentru a cantari care e cel mai bun dintre candidatii la presedintia tarii. Caci asemenea argumente se lovesc de zidul compact al impulsurilor emotionale, al izbucnirilor de furie ce nu au nimic de a face nici cu logica, nici cu naivitatea. Ce gandire logica poate fi in a-l invinui pe adversar ca e comunist, iar totodata - om de casa al unor moguli miliardari? Ce spirit logic sta in acuzatia ca acesta este devotat atat americanilor, cat si rusilor? Ce tupeu de josnic politician poate avea cineva care se bate cu pumnul in piept pentru anticomunismul sau, desi el insusi a recunoscut ca a fost comunist si este banuit ca fost agent al securitatii in strainatate? Ce explicatie poate fi in venerarea lui Basescu ca aparator al democratiei, desi el contesta forta partidelor si parlamentului?

Iar toate astea sunt numai o parte a gravitatii aspectelor pe care le-a scos la iveala aceasta campanie. O alta sursa de ingrijorare este ca ea a aratat ce cantitate de ura, de dusmanie si incrancenare, de violenta si brutalitate, zace in cateva milioane de oameni, frustrati de lipsuri si doritori de a gasi un sef care sa le arate cu degetul cine sunt cei vinovati de suferintele lor din ultimii 20 de ani. Este un potential de care orice om politic democrat trebuie sa tina seama, dar pe care un politician fara scrupule nu il poate lasa nevalorificat. Iar tocmai in aceasta sta pericolul ce se profileaza la orizont, dincolo de termenul de 6 decembrie.

Sa ne imaginam deci, asa cum arata ultimele sondaje, ca Basescu pierde aceste alegeri. Pentru cine il cunoaste si pentru cine a evaluat sumele uriase pe care el si mogulii lui le-au investit in aceasta campanie, ipoteza este inacceptabila. Deci, impotriva oricarei reguli democratice, ei nu numai ca vor contesta valabilitatea rezultatelor, invocand furtul voturilor, ci vor incita grupuri de demonstranti talibanizati sa atace unele institutii pentru crearea unei situatii de grava instabilitate in intreaga tara. Astfel incat, inainte de a preda fotoliul de la Cotroceni, conjunctura il va “constrange” pe presedinte sa declare starea de asediu sau sa gaseasca un alt pretext pentru a demonstra ca prezenta lui se impune pe termen nelimitat, sprijinindu-se eventual pe ordine date armatei. Pare un scenariu neverosimil intr-o tara membra a Uniunii Europene, dar niciodata in trecutul Romaniei confruntarea politica nu a atins un asemenea apogeu ca cel din aceste zile. Deci nu sunt de respins cele mai pesimiste presupuneri.

Sa presupunem insa ca, sub presiunea opiniei publice, atat cea din propriul sau partid, cat si cea din tara si strainatate, Basescu consimte sa cedeze locul ocupat timp de 5 ani in fruntea statului, castigatorului legal al alegerilor. Potentialul de violenta si furie irationala a unei parti a populatiei, de care vorbeam mai sus, nu poate fi pierdut. El va fi neaparat valorificat de un politician fara scrupule cum este Basescu. El va impinge partidul sau tot mai spre dreapta, va imbratisa nationalismul cel mai vehement si misticismul religios cel mai habotnic. Iar pe cei ce il idolatrizeaza orbeste ii va chema la salvarea patriei prin la anihilarea adversarilor politici. Cu alte cuvinte isi va transforma partidul intr-o miscare de extrema dreapta, cu garzi in uniforma, marsaluind si aclamandu-l.
Cine a spus ca istoria nu se repeta a facut o mare gresala...

Pui ştampila pe Băsescu!

2009-12-02T11:23:00.015+02:00

Ne anunta Nasul la B1 TV ca mii de oameni au iesit sa demonstreze contra comunistilor de la PSD. Nasu ii avertizeaza pe manifestanti sa aiba grija ca niste baieti s-ar putea infiltra in multime ca sa provoace tulburari si sa justificie interventia fortelor de ordine. Imediat Nasul scoate de la naftalina o caseta in care minerii declara ca au gasit bani falsi in sediul PNL si face astfel o paralela. Se face apel la simbolistica anilor '90. Pe toate canalele TV, cel putin un membru PDL marcant isi pandeste interlocutorii ca sa le puna in gura cuvantul magic: GOLANII. Orice referire la derbedei, la galeriile unor echipe de fotbal, la membri PDL prezenti in multime se reduce la GOLANI.

Basescu tine un discurs aseara in care avertizeaza ca "Libertatea câştigată acum 20 de ani poate fi pierdută dacă nu este apărată, poate fi pierdută dacă ne pierdem încrederea în noi înşine şi în valorile care ne unesc". In acest timp manifestatii "spontane" precum cea de la Timisoara se produc in mai multe orase ale tarii. Membrii PDL surprinsi la aceste manifestatii declara ca sunt prezenti acolo ca persoane particulare si nu in calitate de membri.

In discurs, Traian Basescu mai spune ca "Numai atunci când voinţa naţiunii se reflectă în voinţa politică a reprezentanţilor săi, se realizează adevărata unitate naţională", cu trimitere la apelul la unitate lansat de Mircea Geoana. Adica numai cand purtatorul UNIC al vointei poporului (adica Traian Basescu) face aliante cu PSD-ul, se realizeaza adevarata unitate si PSD-ul nu mai este un pericol pentru democratie. Orice alte aliante la care Basescu nu participa, sunt comuniste si pun in pericol democratia.

Neputand exista un dialog coerent in aceasta campanie despre problemele reale ale Romaniei si candidatii stiind bine ca tratarea acestora este in dezavantajul lor, s-au inventat false dezbateri intr-o manierea bine cunoscuta: despre comunism, despre mineri, despre cum vinde Geoana tara rusilor, despre care partid are mai multi moguli etc. Majoritatea posturilor de televiziune au intrat in aceasta hora si au reintrodus simbolistica anilor '90, facandu-le jocul politicienilor care fie isi insusesc revolutia, fie il aduc in discutie pe Coposu sau apar dupa 20 de ani acuzandu-l pe Iliescu.

Par singurele amintiri din acesti 20 de ani, suficient de puternice pentru a mobiliza lumea sa vina la urne. Intreaga campanie pare construita in spiritul acesta, fiind mai degraba o anti-campanie - numarul afiselor in care este denigrat adversarul si este infatisat cu mogulii care il sustin il depaseste pe cel al afiselor in care candidatul este promovat pentru a castiga alegerile. Ei au inteles ca romanul voteaza cu ura si nu cu speranta, voteaza contra puterii (de aici si sloganul "Jos PSD, jos Iliescu, jos Vantu!" menit sa indice vinovatii, desi puterea a fost la altcineva), voteaza raul mai mic. Lupta se duce pentru a zugravi in adversar un rau cat mai mare si nu un mantuitor in candidatul propriu.

Am vazut ieri la Timisoara niste oameni desfigurati de ura care rupeau un banner cu figura lui Geoana printre altele si avand mesajul "Nu va vom ierta" (Geoana parca nu era membru PDSR atunci) si babute care topaiau fericite pe chipul lui Iliescu. Un alt individ striga catre un jadram "De ce mi-ai dat cu gaze in ochi?" iar altcineva incerca sa aprinda afisul cu Iliescu folosind o bricheta. Asa cum a spus si Gusa: daca se mutau camerele de filmat 10 metri mai incolo, pâlcul se muta si el 10 metri in sensul camerelor (ca la orice demonstratie veritabila). Chiar daca acesti oameni au fost mobilizati acolo si scopul lor era sa apara in toata tara, ura lor era sincera. Trist sa vezi atata naivitate...

Ce demonstreaza toate aceste lucruri? Demostreaza disperarea lui Basescu care este pregatit sa arunce tara in aer, sa dinamiteze linistea si ordinea publica si in principiu sa faca orice ca sa nu piarda aceste alegeri. Intre timp, intre blocuri prin Berceni, un grup de romani mai putin sensibili la lupta anticomunistilor PDL se simteau si ei bine la un carnat si niste fasole primite de la "domnu' Presedinte". Ritmul manelei "Basescu presedinte" bubuia in boxe. Domnu' presedinte are cate un mesaj pentru fiecare suflet, important e sa-l votam: "Pe Basescu l-om vota cu toata familia/Si-l vom pune presedinte ca Basescu nu ne minte"...

Favoritul Washingtonului ne vinde ruşilor?

2009-12-01T16:12:00.014+02:00

Nimic mai amuzant decat sfortarile goarnelor PDL pentru a acredita ideea ca Geoana aduce comunismul sau ca Geoana ne vinde rusilor. S-a pus chiar de o mica demonstratie la Timisoara (cu 50 de participanti) care sa reaminteasca oamenilor ce pericol ne paste daca vom pune stampila pe Mircea Geoana. Mesajul este simplu: votati Basescu (admirator al lui Marcuse si nomenclaturist comunist) ca sa scapam de comunisti!

Geoana este zugravit in cele mai ciudate moduri, urmarindu-se o schimbare la 180 de grade a imaginii sale: din ofiter CIA in agent GRU. Ce repede schimba placa pedelistii atunci cand vine vorba sa il apere pe Tatuc: pana mai ieri Geoana era un politician vandut americanilor ("favoritul Washingtonului"), pentru ca astazi sa ajunga nici mai mult nici mai putin decat omul Moscovei. Si ca sa va dovedesc ca nu ma insel, iata cateva articole mai vechi de prin presa romaneasca unde Geoana apare pictat ca pionul mercenarilor americani, portavocea intereselor Marelui Licurici si cititi apoi cateva fragmente din articolele mai noi.

Toate acestea dovedesc un singur lucru: disperarea pedelistilor e mare. Nu cred ca Geoana are legaturi obscure cu americanii dar atunci cand s-a dorit discreditarea acestuia s-a folosit si aceasta calomnie. Intre timp a inceput campania si in aceasta lupta PDL dorea sa atinga alte puncte sensibile. Era mai util ca Geoana sa apara in slujba rusilor (cu trimitere la Iliescu, la comunism etc) decat in slujba americanilor si astfel transformarea s-a produs. Nu conteaza ca si un copil de 5 ani isi da seama de imbecilitatea ei. Trebuie strigat: "Geoana ii aduce pe sovietici in tara!", "Azi in Timisoara, mâine in toata tara!" etc.

***

Diplomat de cariera, Mircea Geoana, a fost pe rind directorul Directiei America de Nord din Ministerul Roman de Externe, ambasador al Romaniei in Statele Unite in ultimul mandat al presedintelui democrat Bill Clinton, iar din 2000 pina in 2004, ministru de externe. Cei care argumenteaza ca socialistul Mircea Geoana este favoritul Washingtonului argumenteza inclusiv prin relatiile sale bune pe care si le-a facut la Casa Alba pe vremea cind era ambasador. Exista chiar voci care sustin ca Mircea Geoana ar putea avea o relatie directa cu secretarul de stat american Hillary Clinton, tot din perioada mandatului sau la Washington.

***

Vizita pe care vicepreşedintele american Joe Biden o va face în România luna aceasta nu este tocmai una de complezenţă, legată doar de întărirea legăturilor dintre SUA şi partenerii NATO. Pentru că legăturile noastre ne-au atras atenţia că domnul Biden ar urma să aducă un mesaj de susţinere pentru un anume candidat la preşedinţie.

Iar dacă tot nu vă pică fisa, vă mai dăm un indiciu: senatoarea Hillary Clinton, colegă de partid cu preşedintele Obama şi cu vicepreşedintele Biden, ar fi BFF cu Mihaela Geoană, pe motive de hobby-uri comune în domeniul sănătăţii. BFF, adică Best Friends Forever.

Aşa că Mirciulică s-ar putea să zică OMG dacă, după anunţarea rezultatelor din turul doi, va primi un sms de felicitare pe numărul personal de la Obama. OMG, adică Oh My God. Mai ales că, în State, Biden e cunoscut drept vârful de lance al campaniei de epurare a celor care l-au susţinut frenetic pe juniorul George Bush.

***

Udrea: Mercenarii americani vor sa-l scoata pe Geoana presedinte. Ministrul Turismului, Elena Udrea a declarat, joi, ca mercenarii americani care muncesc pe 13 milioane de dolari sa-l scoata pe Geoana presedinte, incearca crearea unei atmosfere cu tenta penala in jurul unui ministru PD-L, transmite corespondentul Mondo News.

***

Actiunea a beneficiat de sprijinul total al presedintelui PSD Mircea Geoana, agent de influenta american. Foarte interesant este faptul ca nimeni nu se întreaba cum a fost posibil ca mediocrul ambasador al României la Washington (provenind din PNTCD, unde soacra, Margareta Costea, era membra marcanta, iar cumnatul sau, Ionut Costea, secretar de Stat în Ministerul de Finante în perioada 1997-2000, tot PNTCD) sa devina presedintele PSD, un partid dusman de moarte al PNTCD.

Noua imagine fabricata de PDL: Mircea Geoana - OMUL RUSIEI.

***

Traian Basescu a declarat, într-un interviu transmis pe site-ul sau de campanie, ca deplasarea la Moscova a lui Mircea Geoana a reprezentat un gest ilegal. “Ma tem ca aceasta vizita a avut ca obiectiv târgul de genul: «Te sustinem» - si Rusia, slava Domnului, are destui agenti de influenta în România, în oameni din mass-media, în oameni din zona de afaceri, deci, «te sustinem, dar conditiile sunt urmatoarele...»“, a explicat presedintele Basescu.

***

Unul dintre consilierii preşedintelui rus Dimitri Medvedev a avut, în primăvară, un invitat discret: liderul PSD, Mircea Geoană. Informaţia, publicată de Hotnews.ro, a venit din partea unor surse politice, iar întâlnirea ar fi fost intermediată de Boris Golovin, om de afaceri cu interese în domeniul energetic din România, despre care presa a scris că ar fi ex-ofiţer GRU.

***

Oricum am privi lucrurile, vizita secreta la Moscova e o gafa care ar trebui sa-l descalifice ca om politic de anvergura. E foarte probabil ca un rol important in luarea deciziei lui Mircea Geoana de a merge la Moscova sa-l fi jucat Cosmin Gusa, unul dintre consilierii sai electorali apropiati. Un om care de mai multa vreme sustine cel mai vocal discurs pro-rus in mediile politice romanesti. Dar Cosmin Gusa e doar o fata la vedere. Pentru ca in zonele mai discrete rusii dispun, cu siguranta, de multe alte puncte de sprijin.

***

Să presupunem că Hrebenciuc împreună cu un fost ofiţer al serviciilor secrete ruse (GRU, în speţă), actualmente reprezentant al unei firme ruseşti din domeniul energetic ce activează în România i-au aranjat lui Geoană o întîlnire secretă cu un consilier al lui Medvedeev. Şi să zicem că în firma respectivă e implicat însuşi statul rus. Deci, ce ar putea primi de la ruşi şi ce le-ar putea oferi un candidat la preşedinţie cu şanse reale de a deveni preşedinte?

Lupta împotriva sistemului ticăloşit

2009-11-29T17:07:00.003+02:00

La noi:

La ei:

Alegerile golpiştilor

2009-11-29T16:09:00.004+02:00

Hussein Obama i-a trimis o scrisoare lui Lula Da Silva, preşedintele Braziliei, sondând posibilitatea ca, dacă SUA va recunoaşte rezultatul alegerilor organizate de golpiştii din Honduras, o va face şi Brazilia. Conform ministrului Afacerilor Externe, Celso Amorim, Lula a răspuns că nu va accepta rezultatul de la urne pentru că nu poate gira o lovitură de Stat.

Brazilia menţine fermă, în ciuda sugestiilor venite din Imperiu, decizia sa de a nu-l accepta pe preşedintele care va fi ales duminică în Honduras. Pentru consilierul preşedintelui Republicii în probleme internaţionale, Marco Aurelio Garcia, acest lucru va favoriza alte lovituri de stat în America Latină, dacă golpiştii ştiu, într-un final, că vor fi acceptaţi de comunitatea internaţională.

Columbia, Costa Rica şi Peru, câţiva dintre aserviţii SUA în America, împărtăşesc alături de Washington, decizia de a accepta rezultatele electorale din Honduras. Venezuela, Bolivia, Argentina, Chile, Ecuador, Nicaragua sunt, deocamdată, cu Brazilia.

Întrebat dacă Brazilia ar fi dispusă, în anumite circumstanţe, să recunoască rezultatul electoral, Lula a declarat că „în felul în care evoluează lucrurile, Brazilia nu va recunoaşte rezultatul alegerilor şi va vontinua să nu menţină relaţii diplomatice cu Honduras”.

Lula a mai afirmat că nu e vorba aici de faptul că „Brazilia ar fi mai radicală, mai frumoasă sau mai urâtă decât alte ţări”, ci de faptul că, trăind 21 de ani sub o dictatură militară ştie „foarte bine ce înseamnă un regim autoritar”, iar din această cauză îl apără pe Manuel Zelaya, ales la urne, ca preşedinte legitim al Hondurasului.

Strategia Washingtonului, care consistă în a provoca lovituri de stat, înlătură preşedintele ales legitim, pentru ca apoi să caute o soluţie negociată care să justifice comportamentul golpiştilor, s-a lovit de la început de opoziţia comunităţii internaţionale şi a majorităţii statelor latino-americane.

Acordul de principiu care presupunea readucerea ca preşedinte a lui Zelaya şi organizarea de alegeri generale, s-a rupt o dată cu refuzul golpiştilor de a-l repune în funcţii. Alegerile de mâine din Honduras nu vor conta pe candidatura lui Zelaya, care a refuzat un proces organizat de armata golpistă şi se vor desfăşura pe fondul unor manifestaţii ale organizaţiilor ce se opun regimului actual.

Acceptarea rezultatului alegerilor de mâine îi va tria pe cei care au sprijinit şi susţinut regimul loviturii de stat de cei care nu au făcut-o.

http://www.elpais.com/articulo/internacional/Lula/responde/Obama/aceptara/resultado/urnas/Honduras/elpepuint/20091128elpepuint_2/Tes

Traian Băsescu loveşte un copil?

2009-11-27T10:40:00.011+02:00

Un film din anul 2004, in care apare Traian Basescu lovind un copil in plina figura, a fost lansat pe piata in mijlocul campaniei electorale pentru prezidentiale, o campanie care se anunta din ce in ce mai dura.

Inregistrarea video este facuta publica joi, in Ziarul Gardianul, la numai o zi dupa ce Dinu Patriciu vorbise despre acest incident, in direct la Realitatea Tv.

Aflat la Ploiesti, in campania pentru alegerile din 2004, Traian Basescu este aratat in imaginile prezentate cum loveste un copil, dupa ce acesta ar fi strigat numele lui Ion Iliescu.

Traian Basescu era aplecat pe scena pentru a asculta cererea unei femei, iar in stanga acesteia se afla un copil, care pare sa aiba parte, la un moment dat, de un tratament plin de brutalitate din partea actualului sef al statului, fiind lovit direct in fata.

Traian Basescu: "M-a injurat copilul, a facut ceva?"

Aflat in direct la Realitatea Tv in momentul in care filmul a inceput sa fie difuzat pe posturile tv, Traian Basescu a fost luat prin surprindere si a cerut timp pentru a da o explicatie oficiala referitoare la incidentul prezentat.

"Nu inteleg ce spune doamna. Va asigur ca o sa ma uit si o sa va dau o explicatie. Nu stiu daca e trucaj, nu pot afirma asa ceva. A zis copilul ceva? A vorbit urat? Va asigur ca voi da o explicatie publica. Sunt destui care ma injura pe unde ma duc.

Nu imi dau seama. De ce nu a spus Patriciu atunci? Trebuie sa vedem, m-a injurat copilul, a facut ceva? Hai sa vedem despre ce este vorba. Lasati-ma sa vorbesc cu cei care au fost cu mine", a fost prima reactie a lui Traian Basescu, la Realitatea Tv, cu privire la gestul de acum cinci ani.

Intrebat ce crede ca s-ar intampla in Occident daca un sef de stat ar fi lovit un copil, Basescu a raspuns scurt: "Nu stiu, greu de spus. Nu stiu daca acel copil nu a vorbit urat femeii". - Sursa: Ziare.com

"A fost o lovitura ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna "Bai pleaca, mars!"

Jurnalul National prezinta un interviu cu minorul despre care se spune ca a fost lovit de seful statului. Acum adolescent, protagonistul evenimentelor din 2004 sustine ca nimic n-a fost trucat, dar si ca nu a fost marcat de lovitura primita atunci.

Intervenind telefonic la OTV, Bogdan Istratoiu a declarat ca imaginile prezentate in media de la mitingul din Ploiesti din 2004 nu sunt trucate.

El a povestit ca a mers la acel miting electoral impreuna cu mama sa fiind atras de concertul ce urma sa aiba loc la finalul acestuia.

Bogdan Istratoiu a declarat ca la mitingul respectiv a fost prezent pe scena, in preajma lui Traian Basescu, aproximativ o ora. in momentul in care a incercat sa-i adreseze cateva cuvinte acestuia, ceva legat de Ion Iliescu si Adrian Nastase, din cauza emotiilor, s-a fastacit si, din cate isi aduce aminte, a zis ca Iliescu si Basescu nu sunt buni. Traian Basescu a comentat momentul invocand faptul ca, in general, "copii spun lucruri traznite, nu-i luati in seama", dar vizibil iritat l-a luat de brat si l-a coborat de pe scena.

Regretand gafa comisa, Bogdan a ramas langa scena, dorind sa ceara scuze lui Traian Basescu si, sperand sa obtina un autograf, pe palma, din partea acestuia. Bogdan spune ca a sesizat ca Traian Basescu, obosit de campania electorala, era concentrat in discutia pe care o avea cu doamna care-i solicita ajutorul, ca prezenta sa il inoportuna si ca palma pe care a primit-o a venit oarecum firesc, ca o incercare de-a scapa de el, intr-un fel sau altul .

"A fost o lovitura ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna "Bai pleaca, mars!". Pe moment m-am simtit mandru, onorat, eram un copil, eram fericit, fusesem bagat in seama de un om important din stat. Nu mi-a zis nimic, dar zambea. Am zambit la randul meu", spune Bogdan. - Sursa: www.agenda.ro/

In continuare va prezint cateva mesaje venite din partea simpatizantilor lui Basescu, culese de pe site-ul www.agenda.ro. Ca de obicei gherila PDL e la datorie, aratandu-ne ca singurii vinovati pentru pumnul incasat de copil sunt mogulii si Ion Iliescu...

Mare cacat! Si ce daca l-a lovit? Orban a dat peste o fetita cu masina si n-a patit nimic! Iliescu a chemat minerii in Bucuresti si n-a patit nimic! Remes a luat mita si n-a patit nimic! Nastase a fura cu doua maine si pana la umar si n-a patit nimic! Cand o sa pateasca astia ceva puteti comenta de faza asta! Pana atunci las'n pana mea de treaba si aveti grija sa nu iasa Geoana, marioneta bunicutei comuniste!

***
Cu imbranceala asta vor sa-l rupa !!!!! ABURELI suntem satui de mizeriile astea aruncate pe piata de contracandidati,nerelevant si in plus jenant,era o treaba daca aprea filmul inaintea campaniei,toate atacurile acestea nu fac decat sa intareasca poporul sa-l voteze !!!

***
Va dati seama de ce este in stare domn Geoana si alianta lui .....chiar pana la nivelul asta au coborat ??? Chiar nu mai au alte resurse sa il atace pe Basescu ? RUSINOS !!! Se vede de la o posta ca e TRUCAT !!! Nu trebuie sa ai ochi de vultur ca sa iti dai seama .......rusine sa va fie !!! ABIA ASTEPT SA VA IA BASE PE SUS !!!

***
Unde rahat a fost acest filmulet tinut pana zilele acestea? De ce a stat 'ascuns' 5 ani de zile? Vai si amar, PSD/PNL-istilor, sunteti buni doar sa aruncati cu noroi, sa mintiti si sa va faceti de ras peste tot unde va duceti. Niciodata nu am suportat PSD-ul, nu ii suport si nu ii voi suporta vreodata, cel putin atat timp cat tonul il va da Iliescu!
Ca o conluzie, PSD si mai nou PNL, sunteti niste gunoaie ordinare si de abia astept sa vi-o luati in freza si in acest tur 2 ;) Basescu PRESEDINTE!

***
Mai lingaiolor de PSD-ist cind primwsti o palma nu cred ca incepi sa rizi,chiar atit de prosti sunteti ,voi ce care va intitulatifrontul revolutionar cind a fost revolutia voi at-i fost pe tunul ,lui taicato si veniti sa dati voi lecti la prostime,se vede clar ca nu sunteti frontul revolutionar ca nu at-i apra atita pe comunisti de Gioana si alianta lor,este o rusine pentru Timisoara ca i-i aparati atita pe acesti comunisti.Pentru ce au murit acei oameni ca sa vina la putere iar Iliescu cu satra lui. Am votat cu Crin dar m-a dezamagit cu aceasta alianta si-a tradat adevarati liberali .Liberali adevarati nu vor vota niciodata cu Gioana al vostru ca se vede clar ca sunteti pusi de Psd. Nu vedeti ca acum sa scos intentionat acest film sa fie tras la raspundere si cei care la-u tinut ascuns si sa se faca verificari,Ce cauta un copil de 10 ani acolo,ce stia el de politica si de presedite,nu mai fiti asa de fraieri